Articol de GSP - Publicat joi, 08 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 08 decembrie 2011 13:02
Acesta e mesajul care vine din Brazilia, de la "naţionala" feminină de handbal. Tot din Brazilia ajunge o imagine tulbure şi, într-o anumită măsură, tulburătoare a echipei care anul trecut cîştiga bronzul european. Nu sînt sateliţii de vină, aceia au rupt o singură dată legătura de sunet, lăsînd însă culorile să traverseze oceanul şi să poposească pe ecranele noastre. E chiar realitatea. O realitate care ironizează visul şi se ia la trîntă cu ceva care seamănă a coşmar.
După trei meciuri la Campionatul Mondial, România are 5 puncte, suficiente pentru a merge mai departe, în "optimile" deja eliminatorii. Cifrele nu pot fi contrazise, dar în pielea lor intră şi un egal halucinant cu Japonia, formaţie pe care la precedentul CM o băteam la o diferenţă de 9 goluri. Formaţie care participă, într-adevăr, pentru a 15-a oară la un campionat al lumii, însă la ultimele ediţii n-a ieşit din zona de consolare a Cupei Preşedintelui.
Imaginea aceea tulbure arată o echipă a României care vrea şi nu poate. Care are momente de luciditate, precum amintirile temporar recuperate, urmate de zone întregi de confuzie. Şi în atac, şi în apărare. E ceva acolo care nu izbuteşte să facă legătura, fiecare se zbate parcă în luptă cu demoni personali, în vreme ce întregul suferă sub răsuflarea fierbinte a unui unic şi fioros balaur. Au trecut meciurile cele mai facile, abia acum vin obstacolele dure. Sigur, şi Franţa, vicecampioana mondială, a avut marţi seară 17-10 la pauză în faţa Braziliei şi a pierdut pînă la urmă cu 22-26, accidente apar peste tot, dar pe noi ne doare neputinţa.
Alături de acea imagine tulbure, din Brazilia vin şi declaraţiile fetelor. Ele transmit un mesaj care lasă loc de un mai bine mult dorit. Şi n-ai cum să nu le crezi pentru că ştii de ce sînt în stare. Nu pot să n-o cred pe Valentina Elisei cînd tace cu ochii în lacrimi cînd e întrebată dacă rezultatul cu Japonia e cel mai ruşinos al "naţionalei" (aici e de discutat, pare că înfrîngerea la Angola din 2001 păstrează titlul). Nu pot să n-o cred pe Carmen Amariei cînd spune că îşi lasă sufletul pe teren sau pe Cristina Vărzaru cînd ia ce e mai bun din meciul contra Cubei, adică victoria. Sau pe Cristina Neagu, care, aflată în recuperare, a vorbit la Dolce Sport atît de legat, de realist, de convingător.
Să sperăm... Să sperăm că azi, contra Braziliei, va fi mai bine. Va fi România rotundă, unită, deşteaptă. Sperăm.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
