INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  INTER MILANO

Continuă calvarul! » Chivu a forţat reintrarea şi mai ia o pauză

Articol de - Publicat sambata, 29 septembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 28 septembrie 2012 22:16

Fundaşul lui Inter trebuia să joace titular miercuri, însă a acuzat dureri la degetul rupt acum două luni. Are probleme şi la metatarsian şi ar putea rata derbyul cu Milan, pe 7 octombrie


A fost doar rezervă cu Chievo şi era pregătit să revină contra Fiorentinei. Din păcate, Chivu nu poate juca nici mîine seară pentru Inter şi e în mare pericol să rateze şi derbyul milanez, de pe 7 octombrie!

Deşi au trecut aproape două luni de la accidentarea păţită la Split, în manşa întîi a turului 3 preliminar din Europa League, fundaşul român n-a scăpat de dureri la degetul al doilea de la piciorul drept. Mai mult, situaţia sa medicală s-a agravat. Microfractura pare să nu se fi rezolvat complet, Cristi grăbind reintrarea la insistenţele antrenorului Stramaccioni, ce-l consideră playmakerul defensivei nerazzurra. A forţat, dar n-a rezistat testului dinaintea meciului de miercuri! N-a fost supraîncărcare musculară, ci dureri şi complicaţii în locul fragil, Chivu aflînd că i-a fost afectat şi metatarsianul degetului al doilea.

S-a pregătit normal
Totuşi, Inter speră să-l recupereze mai repede. Cristi a efectuat ieri dimineaţă tot antrenamentul şi n-a lipsit la miuţa finală. Dar Stramaccioni aşteaptă garanţii clare din partea românului, fără a rişca nimic. Şi doar după ce situaţia se va ameliora, antrenorul îl va titulariza, predîndu-i cheile defensivei interiste.

45 de minute a prins Chivu în cele 10 partide oficiale pe care Inter le-a avut în acest sezon în Serie A şi Europa League

Citește și:
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Liga Campionilor
Cum a ajuns Trubin personajul principal din thrillerul Mourinho - Arbeloa: filmul reușitei istorice cu Real Madrid
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (1)
santoflorin
santoflorin  •  29 Septembrie 2012, 01:23

imi pare rau de el ca e nationalist si iubitor de tara si neam ca si dan diaconescu si toti oltenii romani adevarati .traiasca iliescu,basescu,antonescu ,constantinescu,bv lor ca i-au bagat in umbra pe cuza ,stefan,mihai viteazul,avram iancu

Vezi toate comentariile (1)
Comentează