INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SPANIA

Cosmin Contra, furios după a 7-a înfrîngere cu Getafe: "Am jucat oribil o repriză"

Contra, mereu în cursă pe margine ca să-şi sfătuiască jucătorii // Foto: Guliver/GettyImages
Contra, mereu în cursă pe margine ca să-şi sfătuiască jucătorii // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat duminica, 30 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 29 noiembrie 2014 22:59

Getafe a ajuns pe locul 11 în Primera, într-o lună amară, cu două eşecuri şi un egal. "Prea multe erori individuale şi prea multe goluri primite din faze fixe".

Contra a pierdut la fel ca Mircea Lucescu în faţa lui Bilbao. Aceiaşi basci au marcat şi tot după faze fixe. Marţi, San Jose a înscris la centrarea lui Benat, 1-0 cu Şahtior. Iar aseară, San Jose a mai punctat o dată, la cornerul lui Benat. Şi Benat a marcat şi el, direct din lovitură liberă: 2-1 cu Getafe.

Dacă Luce a atacat arbitrajul, Contra a dat de pămînt cu propriii fotbalişti. "N-au făcut nimic din ce le-am zis. Am vorbit degeaba", s-a supărat antrenorul, după ce de-a şaptea înfrîngere din actualul campionat, a doua consecutivă.

Prima repriză l-a scos din sărite. "Am jucat rău de tot pînă la pauză. Oribil. Cele mai proaste 45 de minute din acest sezon, ceea ce mă îngrijorează. Prea multe erori individuale şi prea multe goluri primite din faze fixe".

Getafe, locul 11, trebuie să încerce să recupereze punctele pierdute etapa viitoare, pe terenul lui Levante. Pentru că, imediat după aceea, vine Barcelona pe "Coliseum". Şi e infinit mai greu.

3 înfrîngeri a suferit Contra în ultimele 5 etape, cîştigînd o singură dată (2-1 cu La Coruna în deplasare)

"La mine în echipă, nimeni nu se mişcă, nimeni nu cere mingea, pierdem balonul în cîteva secunde. Sînt unii care pot da mai mult la Getafe" ( Cosmin Contra, antrenor Getafe)

Citește și:
Florinel Coman a făcut anunțul: „Le-am zis că vreau să plec. Cu Steaua țin de mic”
Nationala
Florinel Coman a făcut anunțul: „Le-am zis că vreau să plec. Cu Steaua țin de mic”
Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!
Stiri extrasport
Romina Gingașu, soția boss-ului Ferrari, gest fără precedent pentru familia afectată de drona căzută în Galați!
Maghiarii au început să posteze la foc automat, după ce Nuno Campos a plecat la Dinamo. Mesajele sunt, majoritar, în aceeași idee
Superliga
Maghiarii au început să posteze la foc automat, după ce Nuno Campos a plecat la Dinamo. Mesajele sunt, majoritar, în aceeași idee
NOTE GSP la România - Țara Galilor: și-a făcut treaba de 10!
Nationala
NOTE GSP la România - Țara Galilor: și-a făcut treaba de 10!
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Profit.ro
EXCLUSIV Amenzi record la bănci pentru ROBOR. Sancțiuni totale de circa 800 milioane euro pentru bănci
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată tricourile celor 48 de participante la CM » Ce producător de echipament e liderul de la Mondial

Zeljko Kopic la bilanț: plusuri și minusuri după doi ani și jumătate pe banca lui Dinamo: ce a schimbat, unde a eșuat, examenele picate și moștenirea pe care o lasă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează