INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Duetul dezastrului » Din cauza lor pierde Barcelona! Au fost atât de slabi la Malaga, încât cotidianul AS nu i-a putut nota

Au fost atât de slabi la Malaga, încât cotidianul AS nu i-a putut nota. Le-a dat linie!
Au fost atât de slabi la Malaga, încât cotidianul AS nu i-a putut nota. Le-a dat linie!

Articol de - Publicat duminica, 09 aprilie 2017 11:43

Doi jucători departe de nivelul Barcelonei. Se chinuie să se apropie de ceilalți, încearcă să intre în ritmul echipei, dar nu reușesc. Sunt mereu în urmă, permanent defazați, deloc conectați la stilul blaugrana.

Greșind constant. Jérémy Mathieu și André Gomes, ambii cumpărați de la Valencia pe sume mari, sunt fisurile Barçei. Duetul dezastrului.

Campioana pierde rar în LaLiga, dar când se întâmplă, atunci stoperul francez și mijlocașul lusitan sunt pe teren. Cel puțin unul dintre ei, dacă nu amândoi! Patru înfrângeri în acest campionat și mereu a existat o verigă slabă. Iată-le:

Amândoi au fost titulari - 3-4 cu Celta și 0-2 cu Malaga
Numai Mathieu din primul minut - 1-2 cu Alaves
Numai Gomes în formula de start - 1-2 cu Deportivo

Autogol și erori non-stop

Fundașul central, 33 de ani, a greșit în toate cele partide ratate de catalani în actuala stagiune. În fața lui Alaves, chiar pe Camp Nou, dormea în propriul careu și a intervenit tardiv la golul decisiv. La Vigo, și-a dat autogol, încercând să respingă o centrare. Iar sâmbătă, împotriva Malagăi, a eșuat în duelul cu Sandro, fostul atacant al Barcelonei.

Trei jocuri în care formația lui Lucho Enrique a primit 8 goluri! Dacă nu ar fi lipsit de 12 ori în LaLiga din cauza accidentărilor, Barça ar fi putut pierde și mai multe meciuri!

Gomes a jucat în 14 din cele 15 meciuri fără victorie!

În același timp, André Gomes are performanțe minime la primul său sezon blaugrana. În 23 de partide (14 ca titular) de campionat, portughezul a reușit doar un gol și două assisturi. A adunat 38 de întâlniri în toate competițiile, însă cifrele au rămas înghețate. În plus, mijlocașul a apărut în 14 din cele 15 confruntări în care echipa nu a câștigat!

La Malaga, niciunul nu a rezistat până la final. Mathieu a fost înlocuit la pauză, Gomes în minutul 61. Luis Enrique a realizat încă o dată ce gafă a făcut, dar era prea târziu.

Coitianul AS nu i-a putut nota după prestația jalnică de sâmbătă. Le-a dat o linie!

Mathieu LaLiga 2016-17
Dată Meci Scor Minute jucate
10.09.16 Alaves (a) 1-2 90
02.10.16 Celta Vigo (d) 3-4 90
12.03.17 Deportivo (d) 1-2 accidentat
08.04.17 Malaga (d) 0-2 45

Gomes La Liga 2016-17
Dată Meci Scor Minute jucate
10.09.16 Alaves (a) 1-2 accidentat
02.10.16 Celta Vigo (d) 3-4 90
12.03.17 Deportivo (d) 1-2 58
08.04.17 Malaga (d) 0-2 61

35.000.000 € (plus 20 promise ca bonusuri) a plătit Barcelona vara trecută pentru Gomes (Valencia)

20.000.000 €a fost suma de transfer a lui Jérémy Mathieu, adus în 2014 tot de la Valencia

Mathieu a cerut ofsaid când adversarul era în propriul teren

Fundașul francez s-a făcut de râs în minutul 32, când Malaga a deschis scorul. Sandro Ramírez, produs La Masia, a sprintat din propriul teren la o pasă lungă, moment în care Mathieu a făcut pasul la ofsaid (foto).

O gafă incredibilă. Normal, asistentul a lăsat jocul să continue. Scăpat singur, Sandro a înscris. Mathieu, fără viteză, a încercat disperat să-l ajungă. I-a fost imposibil. 

809933 17838499 10208501608042496 1878854462 o

Penalty uluitor refuzat catalanilor

În minutul 78, arbitrul Gil Manzano a luat o decizie greu de înțeles. Sergi Roberto se afla în interiorul careului, iar balonul era pe linia de 16 metri, când jucătorul blaugrana a fost faultat în același timp de doi adversari (foto).

Și totuși, "centralul" a dictat lovitură liberă din afara suprafeței de pedeapsă! "Penalty clar! Nu pricep de ce arbitrul a scos balonul din careu", a declarat Luis Enrique. La 1-0, Manzano i-a anulat greșit un gol Malagăi, pentru un ofsaid inexistent. 

809934 17842364 10208501614682662 1673285570 n

Neymar riscă să rateze Clasico

Brazilianul a fost eliminat pentru întâia oară în 181 de meciuri la Barcelona (a doua oară în carieră). Două cartonașe galbene corecte, primul pentru întârzierea jocului, al doilea la un fault grosolan.

În mod normal, ar fi pierdut partida din următoarea etapă (acasă, cu Sociedad), dar Neymar riscă să ia 3 etape de suspendare: înainte să iasă, el l-a aplaudat ironic pe al 4-lea arbitru. Luis Enrique a protestat: "E curios că noi primim lovituri și tot noi suntem plini de cartonașe".

Citește și:
„Tamaș mi-a zis că puteam să-l bat pe Dică” » Scandal-monstru: „Am dat cu pumnii, am luat masa și...”
Superliga
„Tamaș mi-a zis că puteam să-l bat pe Dică” » Scandal-monstru: „Am dat cu pumnii, am luat masa și...”
Reacție imediată după imaginile șocante publicate azi de GSP! Decizia anunțată în această seară
Altele
Reacție imediată după imaginile șocante publicate azi de GSP! Decizia anunțată în această seară
Iuliu Mureșan, alegere neașteptată dintre U Cluj și Craiova: „Prefer ca ea să fie campioană”
Superliga
Iuliu Mureșan, alegere neașteptată dintre U Cluj și Craiova: „Prefer ca ea să fie campioană”
Zenga i-a șocat pe italieni cu ultima apariție la TV! » „Sosit după o nuntă unde s-au consumat prea multe băuturi”
Campionate
Zenga i-a șocat pe italieni cu ultima apariție la TV! » „Sosit după o nuntă unde s-au consumat prea multe băuturi”
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Profit.ro
Mega-tranzacție în România - Premier Energy va achiziționa Grupul Evryo, inclusiv Distribuție Energie Oltenia, pentru 700 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Imagini șocante! Sala Polivalentă cu mare istorie în România a devenit un pericol public: „Risc de tragedie” » În ea încă se joacă meciuri de primă ligă

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (12)
andrei.33
andrei.33  •  09 Aprilie 2017, 19:11
Postat de utilizator șters pe 09 Aprilie 2017, 18:54

Asa este. Daca ar avea conducatori inteligenti, ceea ce nu e cazul, Barca l-ar vinde pentru orice oferta mai mare de 100 de milioane. Sa dai cu atatia bani un astfel de circar, asta da, afacere! Cat despre Andre Gomez, Luis Enrique l-a tot introdus in teren cu o insistenta dubioasa, desi Gomes e de valoarea lui Eibar, cel mult. Barca moare pe mana ei.

Nu stiu exact daca e un post echivalent dar eu l-as vinde pe Neymar si l-as lua pe Reus de la nemti. Cu banii ramasi as lua un fundas bun de tot in locul lui Mathieu.

utilizator șters
utilizator șters  •  09 Aprilie 2017, 18:54
Postat de andrei.33 pe 09 Aprilie 2017, 18:43

Neymar o sa ramana mereu un golanas-cocalar de Copacabana care in afara de talente si arogante pe teren nu se remarca prin nimic deosebit.

Asa este. Daca ar avea conducatori inteligenti, ceea ce nu e cazul, Barca l-ar vinde pentru orice oferta mai mare de 100 de milioane. Sa dai cu atatia bani un astfel de circar, asta da, afacere! Cat despre Andre Gomez, Luis Enrique l-a tot introdus in teren cu o insistenta dubioasa, desi Gomes e de valoarea lui Eibar, cel mult. Barca moare pe mana ei.

andrei.33
andrei.33  •  09 Aprilie 2017, 18:43

Neymar o sa ramana mereu un golanas-cocalar de Copacabana care in afara de talente si arogante pe teren nu se remarca prin nimic deosebit.

Vezi toate comentariile (12)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!