FOTBAL  »  Superliga  »  EI DESPRE NOI » ESTEBAN CIACCHERI

EXCLUSIV Un străin din Liga 1 vorbește despre viața lui în România: "Grătarele sunt geniale Parcă sunt acasă la mine, în Argentina"

Articol de - Publicat sambata, 23 septembrie 2017 12:08

Gazeta Sporturilor continuă serialul "Ei despre noi" pe care-l veți regăsi săptămână de săptămână în paginile ziarului. Rubrica este destinată în exclusivitate jucătorilor străini din Liga 1.

Atacantul  Esteban Ciaccheri de 26 de ani recunoaște că e gurmand și că produsele tradiționale românești l-au cucerit la scurt timp după ce-a ajuns la Botoșani. E sincer și dezvăluie că nu știa prea multe despre țara noastră, dar că în orice moment s-ar întoarce aici în vacanță, iar prietenilor le-ar recomanda să semneze contracte cu formațiile din Liga 1. Esteban are angajament pe un an cu FC Botoșani, iar dacă va confirma, va putea fi cumpărat de la formaţia chiliană Rangers de Talca.

De ce a ales România

"Pentru că am zis că e momentul să vină și o schimbare în cariera mea, a existat această oportunitate de a veni la FC Botoșani. E o experiență nouă, sper să fie un progres în carieră și să dovedesc să sunt la nivelul celor mai buni fotbaliști pe care-i aveți aici. Vreau să înscriu cât mai mult, meseria mea e să dau goluri, dar nu sunt egoist"

Ce știa despre noi

"Nu văzusem meciuri din fotbalul românesc, însă auzisem de Steaua, Dinamo sau CFR Cluj. Când am primit oferta din România am început să caut pe internet cât mai multe detalii. Așa am descoperit că ați avut doi fotbaliști uriași: Gică Hagi și Adrian Mutu! Sunt doi jucători-fenomen, i-am urmărit în câteva filmulețe pe YouTube"

  • Nume complet: Esteban Ciaccheri
  • Data nașterii: 20 mai 1991 (26 de ani)
  • Locul nașterii: Pilar (Argentina)
  • Post: atacant
  • Echipă actuală: FC Botoșani
  • Număr: 21
  • Cotă de piață: 100.000 euro

Orașele din România

"Botoșaniul e un oraș foarte, foarte liniștit. Când n-am fost ocupat cu antrenamentele, am mers și la Iași. Wow!, ce oraș fabulos! Îmi doresc să am timp să călătoresc mai mult prin țară pentru că multe locuri din România sunt ca din cărțile cu povești"

Ce face în timpul liber

"Sunt fericit că aici sunt coleg cu Joni Rodriguez, un jucător cu care mă ştiu din Argentina. Am evoluat unul împotriva celuilalt. De cele mai multe ori ieșim împreună în oraș, mergem la mall, la restaurant. Botoșaniul e un oraș cu oameni calmi și chiar o să le recomand prietenilor fotbaliști să vină în România"

Cluburi unde a mai jucat:

  • 2012-2013: Rivadavia
  • 2013: Rangers de Talca
  • 2014: Sarmiento
  • 2015: Arsenal de Sarandí
  • 2016: Juventud Unida Universitario
  • 2016-2017: Rivadavia
  • 2017 - prezent: FC Botoșani

Mâncare

"Mâncarea din România e asemănătoare cu cea din Argentina, deci n-am avut niciun fel de probleme să mă adaptez din acest punct de vedere. Ca și la mine acasă, aici se mănâncă foarte mult grătar, multă carne de pui sau de porc ori produse de vânat. Toată mâncarea e excelentă, iar eu nu sunt deloc pretențios"

Ce-și propune în Liga 1

"Sunt un jucător perseverent care încearcă la fiecare meci să fie cel mai bun. Am destule calități, dar și lucruri care trebuie să fie îmbunătățite. Trebuie să muncim mult împreună dacă vrem să avem rezultate pozitive în timp scurt. Nu-mi pare rău că am ajuns la Botoșani, voi munci din greu pentru că vreau să fiu cel mai bun"

Despre Botoșani

"Echipa este sus în clasament și vreau să prindem play-off-ul. O să fie o luptă grea întrucât sunt multe echipe foarte bune, valoroase, care ne pot pune probleme. Important e ca noi să ne pregătim serios, să nu ne intereseze ce fac alții. Vom lucra la intensitate maximă pentru că fanii noștri vin la stadion și au nevoie de rezultate pozitive"

ARGENTINA

Sistem politic: republică federală
Suprafața: 2.780.400 km²
Populație: 41.660.417
Capitala: Buenos Aires (13 milioane de locuitori)
Monedă: peso argentinian(1 euro = 21 pesos)

EPISODUL 1 I EXCLUSIV "Mi s-a spus că românii fură mult, să am grijă la bagaje!"

EPISOPDUL 2 I EXCLUSIV "Oamenii au ceva special, sunt frumoși și mă fac să mă simt ca acasă!"

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Declarațiile managerului de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Declarațiile managerului de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
Special
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (4)
balauru48
balauru48  •  23 Septembrie 2017, 17:50
Postat de steaua1986forever pe 23 Septembrie 2017, 16:19

Iasiul, oras 'fabulos'....amuzant tare...cred ca s-a pierdut printre cele 3 semafoare si printre cei 290.000 de locuitori....ce sa mai, a crezut ca a ajuns la New York...

Iasi este al 2-lea oras al Romaniei ca marime, dupa Bucuresti. Iar tu esti doar un ignorant cu comportament si gandire de...valah...

forza_csms
forza_csms  •  23 Septembrie 2017, 16:57
Postat de steaua1986forever pe 23 Septembrie 2017, 16:19

Iasiul, oras 'fabulos'....amuzant tare...cred ca s-a pierdut printre cele 3 semafoare si printre cei 290.000 de locuitori....ce sa mai, a crezut ca a ajuns la New York...

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

steaua1986forever
steaua1986forever  •  23 Septembrie 2017, 16:19

Iasiul, oras 'fabulos'....amuzant tare...cred ca s-a pierdut printre cele 3 semafoare si printre cei 290.000 de locuitori....ce sa mai, a crezut ca a ajuns la New York...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează