FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV MM Stoica a contribuit la stricarea atmosferei de la CFR! L-a scos din minți pe Dan Petrescu, care a răbufnit! Dezvăluiri din vestiar

Articol de GSP - Publicat vineri, 03 noiembrie 2017 09:21

MM a devenit extrem de activ pe rețelele de socializare, postările lui sunt mai dese și mai importante decât cele de pe contul oficial al clubului. O țintă importantă și-a atins-o managerul: a contribuit la stricarea atmosferei de la CFR Cluj.

L-a "înțepat" pe Dan Petrescu până când antrenorul și-a pierdut echilibrul. Surse de la Cluj explică efectul: "Petrescu se umple de nervi când citește ce mai scrie MM despre el.

Dan nu e Șumudică, să-i placă scandalurile astea, el chiar se consumă și a devenit nervos că șefii de la CFR nu sunt capabili să lupte și ei cu armele lui Mihai Stoica. El nu e în stare să reacționeze ca MM, nici în jurul lui nu se găsește cineva la fel de agresiv și de dispus să-și pună poalele în cap!".

De când steliștii, mai ales Mihai Stoica, s-au văitat că ardelenii sunt favorizați de arbitri, CFR a început să sufere. A avut penalty neacordat la 0-0 cu Mediaș, în etapa trecută, a fost eliminată din Cupă după erori mari ale arbitrilor la Botoșani și nu i s-a dat un penalty cu Viitorul.

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (16)
mosvasile
mosvasile  •  03 Noiembrie 2017, 14:57

Oare pentru care merite il plateste Becali cu sute de mii de dolari pe an!

854605894625108
Silviu Apostol  •  03 Noiembrie 2017, 13:17

I-auzi ! Ce bandit e acest Stoica ! Cum sa se comporte asa cu cei crescuti la pension ?

minell73
minell73  •  03 Noiembrie 2017, 12:41

Daca-i ajuta Dumnezeu,poate ajunge inapoi dupa zăbrele.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează