FOTBAL  »  LIGA 2  »  TROFEU

GALERIE FOTO Trofeul pentru câștigătoarea Ligii a 2-a aduce cu cel din Europa League

FOTO: FRF.RO +6   FOTO
FOTO: FRF.RO

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 mai 2018 18:02

Federația Română de Fotbal a prezentat azi trofeul Ligii a 2-a, în cadrul unui eveniment la Casa Fotbalului, în sala "Nicolae Dobrin".

Noul trofeu are o înălțime de 60 de centimetri și cântărește 13 kilograme. E realizat din bronz acoperit galvanic cu 20 de microni de argint, scrie  frf.ro.

De asemenea, sursa citată mai precizează că trofeul este transmisibil, fosta deținătoare urmând să rămână în vitrină cu o replică a acestuia.

"Noul trofeu reprezintă un simbol și o responsabilitate. Este simbolul concret al performanței din teren, dublate de cea a echipei manageriale. Și o responsabilitate pentru că certifică, prin acordarea lui, misiunea echipei câștigătoare din Liga 2 de a continua parcursul pe aceeași linie, la un nivel superior”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Trofeul va fi primit în acest sezon, cel mai probabil, de Dunărea Călărași. Formația lui Dan Alexa are 4 puncte în fața lui Hermanstadt, cu două etape înainte de final.

FOTO: FRF.RO

europa league trophy 004

Citește și:
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Nationala
Salariul pe care îl va avea Gică Hagi la echipa națională » Toate cifrele contractului: bonusuri imense pentru „Rege”
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Noutati auto
Dacia lansează un nou model în vară, la doar 6.000 de euro » De 20 de ani nu a mai existat așa ceva
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Superliga
Ioan Varga îi răspunde violent și-l acuză public: „Cine e Mafalda ăsta? Escrocherii, el e deștept, toți sunt proști”
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
Tenis
Românca Maria, senzație la turneul ATP de la Houston: „Cea mai atrăgătoare antrenoare din circuit”
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (2)
utilizator șters
utilizator șters  •  24 Mai 2018, 09:15

de ce *** nu fac unul si pentru liga 1/numai chinazari penibile

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

cneius
cneius  •  23 Mai 2018, 21:07

Este clar mai frumos decit cel de la Liga I ! Vai de noi !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează