FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

Cât au încasat arbitrii în primele zece etape din SuperLigă » Trei „fluierași” au câștigat mai mult în acest sezon

Bârsan a primit de la CCA cele mai multe meciuri ca arbitru de centru, șapte în zece etape, FOTO: Imago Images
Bârsan a primit de la CCA cele mai multe meciuri ca arbitru de centru, șapte în zece etape, FOTO: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 13 septembrie 2022 10:26 / Actualizat marti, 13 septembrie 2022 12:48

Marcel Bârsan, Radu Petrescu și George Găman sunt arbitrii care au câștigat cei mai mulți bani din arbitraj în primele zece etape din actualul sezon.

Odată cu startul noii stagiuni de Liga 1, Comisia Centrală a Arbitrilor a decis să majoreze semnificativ baremurile pentru cavalerii fluierului de la noi. 

Un „central” primește pentru fiecare partidă condusă 6.000 de lei, tușierii câte 3.700, un arbitru VAR încasează 3.000 de lei, iar celui de-al patrulea oficial, rezervei, îi revine suma de 2.000 de lei. 

Pe lângă aceste baremuri, se mai adaugă până în 700 de lei cheltuieli dedicate exclusiv transportului la fiecare meci.

Basarab Panduru, contrariat de alegerea lui Omrani: „Incredibil! Să nu găsești un club în lume care să-ți dea banii ăștia?”
FCSB
Basarab Panduru, contrariat de alegerea lui Omrani: „Incredibil! Să nu găsești un club în lume care să-ți dea banii ăștia?”

Colțescu, cele mai multe jocuri

La finalul celor zece etape disputate până acum în SuperLigă, Gazeta Sporturilor a contabilizat delegările primite de „centralii” de la noi. În total, CCA a delegat la 22 de arbitri. Pe lângă partidele la care au fost la centru, aceștia au figurat uneori ca rezerve sau arbitri video în cabina VAR.

Cele mai multe delegări, centralizând cele trei categorii, le-a avut Sebastian Colțescu. Unul dintre cei mai în formă cavaleri ai fluierului din ultima vreme, extrem de apreciat pentru prestațiile sale, a fost patru meciuri „central”, patru arbitru VAR și tot atâtea rezervă! În total, în conturile olteanului au intrat 44.000 de lei, aproape 10.000 de euro.

Topul câștigurilor în două luni

Chiar dacă are cele mai multe meciuri în actualul sezon, Sebi e abia pe locul 5 la sumele câștigate. Cei mai mulți bani i-a obținut Marcel Bârsan, 52.000 de lei (10.700 de euro). Acesta a avut șapte meciuri în calitate de „central” și câte două ca VAR și rezervă.

Pe poziția secundă e Radu Petrescu cu 49.000 de lei (10.000 de euro), ce a fost delegat de CCA la cinci meciuri „central”, tot de atâtea VAR și la alte două confruntări a fost rezervă. 

Podiumul este completat de George Găman, cu 46.000 de lei încasați în cele două luni din actualul sezon, aproximativ 9.500 de euro, după șase partide la centru și câte două ca VAR și rezervă. Pe poziția 4, deasupra lui Colțescu, e Adrian Cojocaru, cu 45.000 de lei în conturi după cinci meciuri ca „principal” și câte trei ca VAR și rezervă.

Kovacs, oprit de la delegări de 6 etape!

Istvan Kovacs plătește pentru prestația sa slabă de la derby-ul Craiovei, meci jucat în runda 4. Atunci, arbitrul n-a văzut penalty-ul la Markovici, fiind ajutat de VAR să-l dicteze, după care a inventat un 11 metri în favoarea lui CSU.

De atunci, Kovacs n-a mai fost delegat la niciun joc în calitate de „central”, deși au trecut 6 runde, acesta fiind pedepsit pentru deciziile sale eronate. 

Pentru meciurile avute, sătmăreanul a încasat 12.000 de lei pentru cele două jocuri la care a fost „central” și alți 15.000 de lei pentru cele 5 ca arbitru VAR. Interesant, fratele acestuia, Szabolcs, a câștigat cu 12.000 de lei mai mult.

Hațegan mai bine s-ar întoarce!

După ce a suferit un infarct în primăvara acestui an, Ovidiu Hațegan a devenit om de bază în cabina VAR. Din cele 10 etape de până acum, a fost arbitru video de 9 ori și de fiecare dată intervențiile lui au fost decisive! 

Cât au încasat arbitrii în primele zece etape din SuperLigă » Trei „fluierași” au câștigat mai mult în acest sezon
Ovidiu Hațegan

La CFR - Rapid 1-0, i-a semnalat lui Colțescu că n-a văzut hențul lui Hoban din minutul 90, care a produs penalty-ul ratat de Albu, la FCSB - FCU Craiova, a detectat faultul lui Dawa în propria suprafață de pedeapsă. La Chindia - CFR 0-2, a văzut cotul lui Debeljuh, aplicat unui adversar, „centralul” Călin eliminându-l pe croat. 

Prestații excelente a avut și în CFR Cluj - Voluntari, când a semnalizat perfect intrarea dură a lui Aliji asupra lui C. Deac, Mladinovici eliminându-l pe acesta. La ultima sa delegare, din FCU Craiova - Rapid, a văzut perfect intrarea dură a lui Al. Ioniță II asupra lui Vl. Achim, fault pe care Marian Barbu nu-l observase.

FCSB, pierdere importantă pentru derby-ul cu CSU Craiova » Eliminat după o EROARE de arbitraj!
FCSB - FC Voluntari
FCSB, pierdere importantă pentru derby-ul cu CSU Craiova » Eliminat după o EROARE de arbitraj!

Ei sunt gafeurii primelor runde

Și în actualul sezon, Gazeta ține evidența marilor greșeli de arbitraj. După primele zece etape, pe prima poziție în topul rușinii se află doi „centrali”. Vorbim de Marian Barbu și Adrian Cojocaru, fiecare cu câte patru greșeli majore

Sunt urmați de Andrei Chivulete și Horațiu Feșnic, cu câte trei erori fiecare. Din cei 22 de „centrali” delegați de CCA în primele zece runde, 16 dintre aceștia au comis cel puțin o greșeală mare. În total au fost contabilizate 36 de erori, dintre care 21 au fost remediate după ce au fost revăzute fazele pe monitoarele VAR instalate la stadion.

Citește mai multe știri din Liga 1:

A jucat la FCSB, acum îl pune în gardă pe Omrani înainte de transfer

Ce se întâmplă cu antrenorul Chindiei? Președintele Consiliului Județean îl apreciază, primarul din Târgoviște e dur

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează