Articol de Sebastian Culea - Publicat vineri, 28 februarie 2025 12:59 / Actualizat vineri, 28 februarie 2025 14:43
Cu Războiul Rece ajuns la climax, două figuri din lumea șahului atrăgeau toată atenția mass media: „Meciul Secolului” nu a fost doar o partidă de șah. Duelul dintre Spasski și Fischer a reprezentat un moment istoric, un clinci între două lumi, cu o audiență globală. Boris Spasski s-a stins ieri din viață, la vârsta de 88 de ani.
Boris Vasilievici Spasski s-a născut pe 30 ianuarie 1937 la Leningrad, în prezent Sankt Petersburg: tatăl său, Vasili era inginer militar, în timp ce mama, Ekaterina, era profesoară.
Din cauza meseriei tatălui său, familia a trebuit să fie relocată frecvent, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aceasta a fost evacuată în Urali în urma unui asediu brutal dictat de naziști, unde Boris a învățat să joace șah, la vârsta de 5 ani.
Legenda ne spune că Boris a învățat șah în doar două ore, privindu-i pe soldați jucând, ba chiar reușind ulterior să-i învingă în aceeași zi.
Se spune că un rol esențial în dezvoltarea sa ca profesionist l-a avut mama sa, care l-a încurajat să studieze și să participe la diferite turnee încă din copilărie.
La 10 ani a fost descoperit la Palatul Pionierilor de Vladimir Zak, un cunoscut antrenor de șah, sever, care și-a dat imediat seama că nu are în față un copil obișnuit: după prima lecție serioasă, Boris reușea deja să învingă șahiști mult mai în vârstă decât el.
Spasski, campionul fără pantofi
Provenit dintr-un mediu modest și fără experiență la competiții de elită, în 1953 a fost invitat să participe la Campionatul Național al URSS-ului. Chiar înaintea primului duel, Boris și-a pierdut pantofii într-un hotel din Moscova: se crede că un alt jucător i-a confundat încălțămintea și i-a luat din greșeală pantofii.
Fără încălțăminte, Boris a împrumutat o altă pereche, semnificativ mai mare și așa a evoluat pe timpul întregului turneu, strârnind amuzamentul celor care îl observau, nevoit să-și mențină ciudat echilibru de fiecare dată când schimba masa: nu a câștigat competiția, dar s-a clasat pe o poziție onorabilă.
Boris a fost un jucător cu totul special și până să atingă majoratul deja își sudase un nume în lumea șahului: la 18 ani, Spasski câștiga Campionatul Mondial de Juniori de la Antwerp și primea titlul de Grandmaster, fiind - la momentul respectiv - unul dintre cei mai tineri jucători din istorie cu o astfel de realizare.
Chiar înaintea turneului din Belgia, Boris a fost la un pas să fie exclus din echipa URSS-ului, pentru că nu respecta programul de antrenamente impus de echipa sovietică. Tânărul Spaski prefera să joace șah rapid prin parcuri sau să analizeze partidele de unul singur.
Încă de atunci, Boris avea un stil unic de joc și o capacitate uluitoare de a improviza: a fost primul turneu mare câștigat de acesta, care și-a distrus absolut toți adversarii, iar sovieticii au fost nevoiți să-l accepte ca geniu nonconformist.
În țara mea, a fi campion la șah era ca și cum ai fi fost rege. În acea perioadă, eu eram un rege – iar când ești rege, simți o mare responsabilitate, dar nu este nimeni acolo să te ajute. Când sunt în formă, stilul meu este puțin încăpățânat, aproape brutal.
Boris Spasski, campion mondial la șah
Juca pe bani în parcuri
Spasski nu s-a îmbogățit imediat din șah, însă asta nu-l oprea pe campion să trăiască din pasiunea obsesiva: obișnuia să joace, în parcurile din Leningrad, blitz (șah rapid) pe bani. Legendele spun că, pe când încă era minor, mergea în parc și pierdea intenționat primele două partide, pentru a-l face pe adversar să parieze mai mult și a-l suplbera ulterior.
A câștigat Mondialul la juniori: „Acum pot merge la pescuit”
Boris Spasski devine campion mondial în 1969, după ce îl învinge pe Tigran Petrosian, confurntare între două stiluri complet diferite: dacă Petrosian era un maestru al apărării și al jocului pozițional, Spasski reprezenta artistul dinamic, gata să pună mâna pe coroană.
Duelul a avut loc în vara lui 1969, la Moscova, cu un maximum de 24 de partide, primul dintre competitori care ajungea la 12,5 puncte fiind încoronat campion mondial: Petrosian conducea cu 1,5 la 0,5 după 3 partide, iar mulți începuseră să creadă că Spasski nu mai are șanse, însă Boris a câștigat 3 partide la rând, întorcându-l incredibil pe Petrosian.
După 20 de partide, scorul era 11-9 pentru Boris, care mai avea nevoie de 1,5 puncte pentru a se impune. Cu un risc tactic, l-a împins pe adversar într-o poziție defensivă monstruoasă, iar acesta a cedat. Borris Spasski devenea atunci al 10-lea campion mondial la șah din istorie.
Recunoscut pentru umor, la finalul cuceririi titlului, întrebat de ziariști cum se simte, Boris a răspuns zâmbitor: „Acum pot merge la pescuit”.
Meciul Secolului: Boris Spassky vs. Bobby Fischer – Reykjavik, 1972
Urma să aibă loc și cel mai epic duel din istoria șahului. În joc nu mai era vorba despre un titlu mondial: în plin Război Rece, a fost mai mult o bătălie simbolică între două lumi.
Uniunea Sovietică dominase șahul decenii la rând, iar un american genial și rebel voia să răstoarne ordinea mondială a șahului. Bobby Fischer venea după doi ani în care și-a distrus candidații în meciuri incredibile disputate la Turneul Candidaților, câștigând cu 6-0 împotriva lui Taimanov și Larsen, dar și cu 6,5 la 2,5 în fața adversarului lui Spasski la cucerirea titulului mondial, Petrosian.
După ce am devenit campion mondial, totul s-a schimbat, nu m-am mai putut întoarce la lumea reală. Lumea nu se mai putea purta natural - ipocrizie peste tot
Boris Spasski, campion mondial la șah
Rușii au făcut o adevarată manie din al pregăti pe Spasski pentru celebrul duel cu Fischer, cu orice preț, pentru orice probabil stil de joc folosit de Fischer, însă aceștia se loveau de o mare slăbiciune a șahistului, și anume că era prea relaxat, iar ideea victoriei nu era la fel de obsedantă pentru el cum era pentru Fischer.
Fischer întârzie, se mai joacă?
Partida avea să se dispute în capitala Islandei, la Reykjavik, pe teritoriu neutru pentru cele două superputeri mondiale. Însă FIscher, înaintea meicului, a decis să înceapă scandalul: acesta a întârziat zile întregi și a insistat că nu vea să evolueze în Islanda.
Unul dintre consilierii lui Nixon, Henry Kissinger, l-a sunat personal și a insistat ca Fischer să meargă acolo, însă marele șahist a făcut o întreagă listă cu pretenții: a cerut ca partida să nu fie filmată, să existe premii mai mari și încă mai multe reguli care i-au exasperat pe organizatori.
Prima partidă. Greșeală ireală
Meciul începe în cele din urmă pe 11 iulie 1972. Fischer are negrele. Spasski obține o poziție solidă, dar duelul pare că se duce către o remiză până când, de nicăieri, Fischer decide să ia un pion otrăvit: Spasski, vizibil șocat de mutarea haotică a americanului, nu-l iartă și conduce cu 1-0. Ce face însă Fischer după înfrângere? Dispare!
Fischer continuă să protesteze, refuză camerele de filmat în sală, invocă zgomotul ca distracție de la joc, însă organizatorii s-au săturat de nazurile americanului, așa că partida e pierdută prin abadnon: Spasski are 2-0.
Când sovieticii deja sărbătoreau ipotetica victorie, Fischer cere în ultimul moment o schimbare radicală: o cameră mică, fără spectatori.
Iar Spasski acceptă. Mișcare care avea să-i sufle de sub nas titlul mondial. A șasea partidă dintre cei doi e una colosală, atât de specială încât Spasski se ridică în picioare și-l aplaudă pe Fischer, care trece pentru prima dată la conducere: 3,5-2,5.
Când joci contra lui Bobby, nu e despre dacă o să câștigi sau o să pierzi, ci dacă o să supraviețuiești
Boris Spasski
Ce a urmat a fost un dezastru pentru rus, care este surprins recurent de mutări nefirești ale lui Fischer, atât de nefirești, încât oficialii URSS ajung să-l suspecteze pe american de spionaj psihologic.
După 21 de partide, Fischer câștigă cu 12,5 la 8,5 și Uniunea Sovietică se vede învinsă. Americanul a dispărut pentru a treia oară, nefiind prezent la ceremonia de premiere. După ce a câștigat titlul, Fischer a decis să nu-l apere niciodată: în 1975, a refuzat să joace contra lui Anatoly Karpoș fi a pierdut prin forfait - acesta a dispărut din șahul profesionist pentru aproximativ 20 de ani.
Douăzeci de ani mai târziu, când cei doi au repus în scenă legendara confruntare, partida a confiscat încă o dată atenția globală, deși atât Fischer, cât și Spasski, depășiseră deja apogeul carierei.
Exilul în Franța
După înfrângerea cu FIscher, Spasski a hotărât să părăsească URSS, decizia fiind motivată de dorința de a trăi într-un mediu mai puțin controlat de autorități. Acesta a și obținut cetățenia franceză în 1978 și a continuat să joace în competiții internaționale de anvergură.
A fost adesea criticat de sistemul rus și etichetat drept ”fugar”, însă exilul l-a protejat de presiunile politice și i-a permis să-și urmeze în continuare pasiunea până la începulul anilor 90.
Acesta a decis să revină în Rusia în noul mileniu. În ultimii ani, starea de sănătate i s-a deteriorat. Spasski a suferit inclusiv un atac vascular cerebral în 2010. Acesta s-a stins din viață ieri, pe 27 februarie, la 88 de ani.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
