INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Planul de rezervă al lui City dacă Wirtz va merge la Bayern » Guardiola a pus ochii pe un jucător important de la Barcelona

Dani Olmo (stânga) este dorit de Guardiola la Manchester City // FOTO: Getty Images
Dani Olmo (stânga) este dorit de Guardiola la Manchester City // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 18 mai 2025 17:58 / Actualizat duminica, 18 mai 2025 18:10

Manchester City se va despărți de Kevin De Bruyne (33 de ani) la finalul acestui sezon, iar gruparea de pe Etihad îl consideră pe Florian Wirtz (22) înlocuitorul perfect pentru belgian. Totuși, „cetățenii” au pregătit și planul b, în cazul în care transferul fotbalistului german nu se va concretiza.

Programul complet al etapei #37 din Premier League

Florian Wirtz este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din lume în acest moment, dar doar două echipe par să se lupte cu șanse reale pentru transferul său în următoarea perioadă de mercato, și anume Manchester City, respectiv Bayern Munchen.

Bavarezii pleacă însă din pole-position, deoarece s-au înțeles deja cu fotbalistul. Tot ce mai are de făcut noua campioană a Germaniei este să le plătească celor de la Leverkusen undeva la 130 de milioane de euro.

Parma - Napoli 0-0 » Un punct important câștigat de Chivu, Lazio îl salvează pe Conte
SERIE A
Parma - Napoli 0-0 » Un punct important câștigat de Chivu, Lazio îl salvează pe Conte

Dani Olmo este varianta de rezervă a celor de la City

Totuși, „cetățenii” se gândesc și la alte opțiuni, în cazul în care vor pierde cursa pentru transferul lui Wirtz, iar alternativa preferată de Pep Guardiola este Dani Olmo, anunță BILD.

În actuala stagiune, fotbalistul Barcelonei a strâns 37 de meciuri în tricoul blaugrana în toate competițiile, timp în care a reușit să înscrie 11 goluri și să ofere 7 pase decisive, fiind unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Hansi Flick.

Tocmai de aceea, conducerea clubului catalan nu dorește să-i dea drumul lui Olmo, lucru menționat și de agentul său, Andy Bara.

În acest moment, nu purtăm discuții cu niciun club. Barcelona este mulțumită de evoluțiile lui Dani și nu dorește să-l piardă. Cât despre el, este foarte fericit aici, câștigă titluri și face parte dintr-o echipă grozavă.

Nu știm ce ne va rezerva viitorul, însă cel mai probabil nu vor fi diferențe majore

- a declarat Andy Bara pentru Sky Sports

Dani Olmo a cucerit trei trofee în primul său sezon la Barcelona

Mijlocașul spaniol a semnat cu gruparea catalană în vara trecută. Impresionați de prestațiile sale de la Campionatul European din Germania, pe care ibericii l-au și câștigat, Barcelona a scos din buzunar 55 de milioane pentru transferul lui Dani Olmo de la RB Leipzig.

Primul său sezon în calitate de jucător al formației blaugrana a fost unul extrem de prolific, la finalul căruia Olmo și-a trecut în palmares trei trofee - titlul de campion în La Liga, respectiv Cupa și Supercupa Spaniei.

60 de milioane de euroeste cota de piață a lui Dani Olmo, potrivit Transfermarkt

Aceste performanțe îl motivează pe fotbalistul iberic să rămână în curtea Barcelonei și în stagiunea viitoare, mai ales că Manchester City nu traversează cea mai bună perioadă.

În plus, „cetățenii” nu se află în acest moment în primele cinci clasate din Premier League, iar dacă lucrurile vor rămâne așa, fosta campioană a Angliei va rata participarea în următoarea ediție a Ligii Campionilor.

Clasament Premier League:

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Profit.ro
OFICIAL Vești excelente pentru cine are centrală de apartament
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează