Articol de David Istrate - Publicat sambata, 07 iunie 2025 10:05 / Actualizat sambata, 07 iunie 2025 10:21
Carlos Alcaraz (22 de ani, 2 ATP) s-a calificat în finala turneului de la Roland Garros, acolo unde îl va întâlni pe rivalul său Jannik Sinner (23 de ani, 1 ATP). După victoria cu Lorenzo Musetti (23 de ani, 7 ATP), spaniolul a vorbit despre modul în care Rafael Nadal îl inspiră în momentele dificile.
Carlos Alcaraz a pierdut primul set al semifinalei cu Lorenzo Musetti, scor 4-6, și a ajuns într-o situație pe care nu o mai cunoscuse la această ediție a Roland Garros. A urmat o altă secvență foarte dificilă pentru numărul 2 mondial, care a izbutit totuși să egaleze: 7-6 (3).
Începând cu setul al treilea, Alcaraz și-a dominat adversarul și, după 8 game-uri câștigate la rând, italianul a abandonat, din cauza unei accidentări. Așadar, ibericul s-a calificat în finală, la capătul unui meci care s-a încheiat cu scorul de 4-6, 7-6 (3), 6-0, 2-0.
Carlos Alcaraz, inspirat de Rafael Nadal: „Niciodată nu s-a dat bătut. Încerc să mă gândesc la asta”
Înaintea jocului, Alcaraz a fost surprins de fani în timp ce fotografia placheta dedicată lui Rafael Nadal, care a fost lăsată pe zgura de pe Philippe-Chatrier, arena principală din complexul Roland Garros.
📸#RolandGarros @carlosalcaraz pic.twitter.com/9NBhXByV9x
— Roland-Garros (@rolandgarros) June 6, 2025
Duminică, 25 mai, tenismenul cu 22 de titluri de Grand Slam a fost omagiat în cadrul unei ceremonii speciale, cu multe surprize și cu invitați de marcă precum Roger Federer, Andy Murray și Novak Djokovic.
Printre momentele pregătite de organizatori s-a numărat și dezvelirea unei plachete în onoarea lui Rafa Nadal, care va rămâne pentru totdeauna în apropierea fileului de pe terenul principal din Paris.
14titluri la Roland Garros a câștigat Rafael Nadal, primul în 2005 și ultimul în 2022
Alcaraz a vorbit despre fotografia pe care a făcut-o monumentului dedicat lui Nadal și a dezvăluit modul în care acesta încă îl inspiră:
„Cred că a fost prima oară când am reușit să mă încălzesc înainte de meci, aici pe Chatrier, așa că am încercat să profit la maximum de timpul meu. Am făcut o poză. Să văd puțin din Rafa Nadal pe Philippe Chatrier, în timp ce joc, e o mare inspirație.
Încerc să nu mă gândesc prea mult la asta, dar în partidele dificile, mă gândesc la efortul și nivelul lui Rafa, la modul în care lupta constant. Niciodată nu s-a dat bătut. Încerc să mă gândesc la asta și să fac și eu la fel. Singurul lucru pe care îl pot face e să îmi amintesc de placheta pentru Rafa Nadal”, a declarat jucătorul în vârstă de 22 de ani, citat de Punto de Break.
Duminică, 8 iunie, în finala de la Paris, Alcaraz va avea, cu siguranță, parte de multe momente dificile, având în vedere că se va duela cu Jannik Sinner. Liderul mondial a arătat excelent la Roland Garros, calificându-se în ultimul act fără să piardă vreun set.