Articol de Roxana Fleşeru, Luminița Paul - Publicat miercuri, 23 iulie 2025 10:00 / Actualizat miercuri, 23 iulie 2025 10:40
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a dialogat cu GSP despre reperele unei cariere lungi și de succes, amintindu-și cum se simțea, profesional, dar și uman la vârstele-cheie de la 5 la 35 de ani.
O săptămână reușită la UniCredit Iași Open pentru Sorana Cîrstea, care a avansat adînc pe tablou, până în semifinale, unde a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann și surprinzându-se un pic și pe sine. Nu știa exact cum se va face adaptarea de la iarbă la zgură, dar s-a bucurat să poată juca într-un turneu acasă, cu sprijinul și căldura publicului, cu provocările de zi cu zi.
În aprilie ea a împlinit 35 de ani, simte că momentul unei decizii definitive se apropie, însă nu vrea să zorească lucrurile, ci să se bucure de fiecare zi petrecută pe teren, la antrenament sau în turnee. Preț de câteva minute, la ideea GSP, ea a rememorat momente, senzații, întâmplări legate de viața ei în tenis, de la 5 până la 35 de ani.
- Sorana, pentru că ai zâmbit mult pe teren în ultima vreme, voiam să-ți propunem, tot cu zâmbetul pe buze, o scurtă călătorie prin cariera din cinci în cinci ani, pentru că ai împlinit 35 în aprilie. Așa că să începem: cum erai la 5 ani, ce fel de persoană sau de copil erai?
- Eram foarte ambițioasă. Îmi aduc aminte că la 5 ani mă antrenam zilnic. Asta îmi aduc aminte că la 5 ani deja mă antrenam zilnic și eram destul de profesionistă (zâmbește). Îmi aduc aminte că analizam meciuri de tenis cu tata, de la televizor. Astea sunt amintirile pe care le am de la 5 ani, sincer, toate numai despre tenis.
- Apoi la 10, deja ai început să joci...
- La 10 deja am început să joc turnee în afara țării. Îmi aduc aminte că deja jucam turnee la categoria 12 ani și luăm contactul cu ce înseamnă străinătatea. Am început să vorbesc engleză. Eram o persoană foarte, foarte timidă și îmi aduc aminte că mi-era greu să îmi fac prietene, dar a fost o maturizare forțată și astea sunt lucrurile de care îmi aduc aminte la 10 ani, ieșirile din țară.
- La 15 ani, deja se apropia contactul cu tenisul important. Cum a fost trecerea acesta pentru tine?
- Da, la 15 ani deja jucam și juniori, dar jucam și turnee de 10.000, cum erau atunci, de 25.000. Eram un pic... atunci, din nou, nu știai, vei ajunge, nu vei ajunge. Acea perioadă, cred, din punctul meu vedere, a fost cea mai grea pentru că aveai contact acolo, să zic, mergeai la juniori, la turneele de Grand Slam, vedeai toți jucătorii. În același timp, după aia treceai la turneele 10.000 și era totul foarte, foarte incert. Și acolo, în general, se cerne, să spun așa, sita, cam la această vârstă. Însă din nou îmi aduc aminte că tot ce-mi doream, singurul meu vis era să fiu jucătoare profesionistă de tenis și mă dedicam 100.
2 titluri WTAare Sorana Cîrstea în palmares, Tashkent 2008 și Istanbul 2021, și alte patru finale disputate, Budapesta 2007, Toronto 2013, Tashkent 2019, Strasbourg 2021
- La 20 de ani deja aveai niște rezultate importante în spate. Cum le vezi acum? Privind în urmă la acel moment.
- Acum privind în urmă mi-aș fi dorit să mă bucur mai mult de acea perioadă, la 20 de ani. Însă îmi aduc aminte, era primul an după ce în cel dinainte făcusem sferturi de finală la Roland Garros, terminasem pe 20 și ceva în clasament și practic a fost primul an în care trebuia să-mi apăr punctele. Jucătoarele deja mă învățaseră și îmi aduc aminte că simțeam foarte multă presiune pentru prima dată în viață și asta mi-aș fi dorit, să am pe cineva să-mi spună: Sorana, relaxează-te, cariera este foarte lungă, bucură-te de fiecare turneu și încearcă să joci tenis mult mai liberă. Asta îmi aduc aminte că nu, nu mă bucuram. Eram extraordinar de tristă după fiecare înfrângere și mi-aș fi dorit atunci să am pe cineva cu puțină experiență să mă ajute.
- 25... Trecuseși deja prin niște accidentări.
- Da, cred că la 25 a fost anul în care m-am accidentat la umăr pentru prima oară. Până atunci fusesem destul de norocoasă din punct de vedere fizic, fără probleme. La 24 cred că a fost acel an în care am făcut finală la Toronto. La fel, din nou, 21 în lume și apoi a venit acea accidentare la umăr și la 25 îmi aduc aminte că am început să-mi dau seama că eu iubesc acest sport. Îmi aduc aminte, când eram accidentată la umăr, eram pe canapea și mă uitam la un anumit turneu și, pur și simplu, plângeam de ciudă că nu sunt acolo. Și atunci cred că am făcut eu declicul și mi-am dat seama că eu fac acest sport din plăcere, că iubesc ceea ce fac. Până la urmă îmi trăiesc visul și cred că acolo mi s-a schimbat și percepția.
- Cum s-a întâmplat?
- Am avut noroc să dau de un antrenor, Marius Comănescu, care a știut cum să mă facă să mă bucur de fiecare zi în parte și până la urmă să realizez că rezultatele pe care le-am avut sunt deosebite, nu sunt ceva normal.
- La 30 de ani deja era o altfel de maturitate, cred că e și un prag important în viață, în primul rând, dar și în ceea ce faci, indiferent ce profesie ai. Tu cum l-ai simțit?
- Da, îmi aduc aminte. Sunt o persoană foarte pozitivă în afara terenului. Și în teren încerc, nu reușesc tot timpul, dar îmi aduc aminte că a fost pentru prima dată când am avut așa, un pic... Două săptămâni înainte de a împlini 30 de ani, am împlini 30 de ani fix în COVID și lucrurile erau extraordinar de incerte. Nu înțelegeam, ca toată lumea, ce se întâmplă, care ne este viitorul. Eram un pic bulversată că deja împlinesc această vârstă de 30 de ani și îmi aduc aminte că nu știam foarte mult dacă vreau să mai joc, dacă nu vreau să mai joc. Nu mi-am închipuit niciodată da, că o să mai joc peste vârsta de 30 de ani, cel puțin când eram copil.
- Erau alte repere atunci.
- Jucătoarele, când atingeau pragul de 30, se lăsau, însă apoi a venit acea acea pauză forțată împreună cu COVIDUL, de câteva luni pe margine, și din nou mi-am dat seama că îmi place extraordinar de mult ce fac, sunt pasionată, iubesc să mă antrenez, iubesc adrenalina, să am o rutină, să fiu disciplinată și în continuare simt că pot să fac rezultate foarte bune. Și din nou mă bucur extrem de mult că am continuat și nu m-am oprit acolo.
21este locul cel mai înalt ocupat de Sorana Cîrstea în carieră, pe 12 august 2013
- Și ultimele câteva vorbe despre vârsta actuală.
- Da, deși în buletin scrie 35, mă simt mult mai tânără și am extrem de multă energie. Din nou simt că pot. Dacă sunt sănătoasă, pot să mai fac rezultate, însă, în același timp, îmi dau seama că sunt pe final și lucrul acesta mă face să mă bucur de fiecare zi la maximum. Știu că vor veni alte lucruri frumoase în viață, alte etape, că până la urmă viața vine cu etapele ei, dar ce pot să spun este că anul acesta vreau să mă bucur de tenis la maximum și să mă bucur în general de fiecare zi, pentru că timpul trece extrem de repede și, nu știu, parcă ieri aveam 15 ani și intram în circuit, dar în același timp sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce mi s-a întâmplat și și recunoscătoare vieții pentru toate șansele pe care mi le-a oferit.
- Mulțumim și să zâmbești mult în continuare!
Florin Prunea „l-a tocat” pe antrenorul din Superliga: „Alo, ia vezi-ți tu puțin de treaba ta”
Tun financiar dat de Florin Tănase: „20 de milioane de euro, a vândut aproape tot”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
){kind=small}
