SPECIAL Cine a fost „Tunarul” Ion Oblemenco, mânzul fermecat mai popular ca Nicolae Ceaușescu, marele nedreptățit, magnetul de trofee care a murit pe terenul de fotbal

„Ion Oblemenco a fost un faimos atacant român de fotbal, poreclit «Tunarul din Bănie», cunoscut pentru golurile sale marcate la Universitatea Craiova și despre care se poate spune că a scris o poveste remarcabilă în fotbalul românesc, deși nu a fost selecționat niciodată la echipa națională".

Este descrierea cu care Inteligența Artificială de pe Google își începe caracterizarea omului-legendă Ion Oblemenco. Sunt sintetizate, într-un puzzle relativ, câteva cuvinte-cheie ce-l descriu pe celebrul golgheter: faimos, „Tunarul", Universitatea Craiova, a scris o poveste remarcabilă, neselecționat vreodată la prima reprezentativă.

Practic, ceea ce AI nu scrie, ceea ce puțini mai știu acum, dar "cunoscătorii" au întipărită în minte ideea, Ion Oblemenco a pus Universitatea Craiova pe harta fotbalului. Practic, cu nea Nelu a început povestea fotbalului în Bănie.

Ion Oblemenco (primul din stânga) împreună cu jucătorii Craiovei pe treptele Universității

Ilie Balaci, reverență în fața lui Ion Oblemenco: „A fost singurul zeu. Era de-a dreptul periculos fiind mai popular decât Ceaușescu"

Ion Oblemenco reprezintă acum amintirea unui fotbalist uriaș pentru Campioana unei Mari Iubiri, care a cucerit primul titlu pentru juveți, a unui golgheter ce-a trecut peste probleme grave medicale ca să-și urmeze visul, performanțele sale recomandându-l pentru a oferi numele său noii arene din Bănie.

A trăit și a murit cu fotbalul alături. S-a născut într-o duminică și tot într-o duminică Dumnezeu l-a chemat la El ca să-i antreneze echipa Sa de îngeri. Cătrănit și alungat de marea lui dragoste, Craiova, Oblemenco s-a stins pe meleaguri străine, la Agadir, în Maroc, "pentru că era prea bun, prea blând, prea om", cum a povestit Marius Mitran.

Enciclopedie vie a fotbalului alb-albastru, jurnalistul a mai amintit că "unii spuneau că era prea moale (Oblemenco), că era cu sânge basarabean, Oblemencov, familie refugiată la Corabia, în sudul Olteniei, după război".

Ion Oblemenco, alături de antrenorul Constantin Cernăianu și de bunul său prieten Petre Deselnicu

„Tunarul" a fost apreciat până la divinizare de către nume mari ce-au purtat cu orgoliu tricoul alb-albastru cu "Leul" la inimă.

„Oblemenco a fost singurul zeu. N-a existat om mai iubit ca el în toată Oltenia. Era de-a dreptul periculos pentru că era mai popular decât Ceaușescu", a povestit cândva „Prințul Băniei", Ilie Balaci.

Iar "Minunea Blondă" știa ce afirma, el însuși chinuindu-se să fie copil de mingi la meciurile Științei ca să-și vadă idolul mai de aproape. Mulți copii au crescut cu dragostea pentru Universitatea Craiova doar auzind numele și isprăvile lui Ion Oblemenco, în casă, de la părinți, la radio, ascultând comentariile lui Sebastian Domozină, sau la școală, împărtășind cu alți țânci legenda țesută în jurul sufletistului oltean.

M-am pupat cu Nelu mai mult decât cu nevastă-mea, la câte goluri a dat!
Petre Deselnicu, finul său, fostul coechipier de la Universitatea Craiova

A debutat în prima divizie în tricoul Rapidului, dar ața l-a tras acasă să rupă plasele adverse

Născut la Corabia, în Olt, Oblemenco a început fotbalul la 13 ani în echipa locală, Progresul. Junioratul l-a făcut în Cetatea Băniei, la Electroputere și CS Craiova, după care, în 1964, a ajuns la Rapid București. Sedus de povestea clubului "rupt din marea legendă a fotbalului românesc".

Pentru giuleșteni a debutat pe prima scenă fotbalistică la 19 ani, într-un meci cu Știința Cluj (1-3), în iulie 1964. Sub comanda lui Valentin Stănescu, înscriind încă de la prima apariție. Nu și-a găsit locul în Grant, ața îl trăgea din nou acasă. Destinul îi era scris pentru istoria celor mai pătimași dintre români. A adunat opt meciuri și trei goluri în alb și vișiniu. Era greu spre imposibil să spargă duoul Puiu Ionescu - Nichi Dumitriu, pe atunci de neînlocuit.

Ion Oblemenco - Tunarul din Bănie, idol pentru întreaga Oltenie

Revenit la Craiova în 1966 la recomandarea bunului său prieten Silviu Stănescu, Oblemenco a influențat decisiv povestea echipei. Șuturile sale, care l-au făcut "Tunar", înspăimântau portarii adverși, iar plasele tremurau. Legenda spune că una s-a rupt sub greutatea unui gol marcat de Oblemenco pe "Central", cu Farul Constanța, pe 31 august 1969!

De fapt, în jurul și cu Ion Oblemenco s-au țesut povești ce-ar putea oricând să reprezinte un scenariu de succes pe Netflix.

Eram junior promovat în prima echipă a Ştiinţei şi am rămas impresionat de evoluţiile lui Pîrcălab şi Varga, care făceau adevărate vrăjitorii cu mingea
Ion Oblemenco, în cartea "Oblemenco și campioana unei mari iubiri", a lui Marius Popescu

5este locul ocupat de Ion Oblemenco în clasamentul golgheterilor all-time din prima divizie internă, cu 170 de reușite în 272 de meciuri, la egalitate cu un alt legendar atacant, Florea Dumitrache. Înaintea lor sunt Dudu Georgescu (252), Ionel Dănciulescu (214), Rodion Cămătaru (198) și Marin Radu (190)

S-a întors în Bănie și a cucerit primul trofeu de golgheter imediat

Developând momente din cariera lui Ion Oblemenco pe muzica inegalabilului Tudor Gheorghe, istoria reapare în imagini, rare, pe care repedele-înainte de acum nu le pot șterge. Parcă ne-am dori ca hâtrul Amza Pellea să-i relateze povestea cu verbul său unic.

+13 FOTO

Nea Nelu a revenit la Craiova și a îmbrăcat tricoul alb-albastru cu U la inimă într-un meci de Divizia A sub conducerea antrenorului Robert Cosmoc. 1-4 cu Dinamo, adversara și dușmanul oltenilor și-al "Tunarului".

Până la finalul sezonului, fotbalistul a adunat gol după gol și a pus 17 în palmaresul personal, pentru a cuceri întâiul său premiu de golgheter în prima divizie. Printre ele și un gol din penalty, unicul al partidei, într-o victorie cu fosta sa echipă, Rapid, care avea să câștige la capătul acelui sezon, 1966/1967, primul trofeu de campioană din vitrina clubului.

Eu am reușit să îmi cumpăr mașină jucând la Universitatea Craiova după 9 ani. Abia atunci am reușit să strâng banii și nu pot să zic că am fost un tip risipitor. Nu am avut treabă cu restaurantele sau alte lucruri pe care să arunc banii
Ion Oblemenco

Al doilea titlu de golgheter, luat în fața lui Nicolae Dobrin

Povestea a mers mai departe, Oblemenco fiind sufletul Craiovei. Lumea s-a atașat de sufletul lui ales, de devotamentul și de spiritul său ce ofereau și mai mare orgoliu oltenilor din cele cinci județe.

În ultimul meci al ediției 1969/1970, Craiova juca împotriva Argeșului, Oblemenco împotriva lui Dobrin! Realizați ce duel?! Amândoi se luptau pentru titlul de golgheter, olteanul cu o reușită în plus față de "Prințul din Trivale".

Dobrin a deschis scorul în minutul 37, detaliu ce l-a îndârjit pe Oblemenco. Nici n-a fost mingea prea bine pusă la mijloc că "Tunarul" a și marcat, un minut mai târziu. Astfel, olteanul a bifat al doilea titlu de golgheter, cu 19 reușite.

Atâta ambiție s-a strâns în acel moment în mine (imediat după golul lui Dobrin)... În momentul în care am pus mingea la centru, mi-a mișcat un coleg mingea, mi-a ieșit un adversar în față, l-am driblat și cred că am ieșit puțin din cercul de la centrul terenului. Când i-am dat una, s-a făcut liniște pe stadion! Eram singurul, alături de colegii de echipă, care ne bucuram, din 20.000 de oameni. Din vacarm s-a trecut la o liniște totală
Ion Oblemenco, interviu pentru emisiunea „Replay” - TVR1

Mânzul fermecat, cu tehnică rafinată și stâng de aur, senzațional de nimicitor

Constantin Cernăianu, antrenorul din anii de glorie ai lui Oblemenco și ai Craiovei, avea să declare peste ani: „În toamna anului 1966, bunul meu prieten şi coleg Robert Cosmoc mi-a spus, la o şedinţă a antrenorilor ţinută la FRF, de existenţa la echipa din Craiova a unui excelent «mânz fermecat» pe care l-a luat din «herghelia Rapidului». Și care este peste Mircea Dridea, jucătorul meu de la Petrolul Ploieşti, golgheterul la zi al campionatului.

Cel mai bun prilej de a-l cunoaşte mai bine pe Oblemenco a fost legat de venirea mea la Craiova ca antrenor principal (în vara anului 1971), lucrând cu el timp de cinci ani. El a dovedit calităţi înăscute de căpitan de echipă, cu o conduită exemplară pe teren, înzestrat cu o inteligenţă fotbalistică deosebită, cu o tehnică rafinată, având un stâng de aur, senzaţional de nimicitor".

Cum s-a născut „Campioana unei mari iubiri" și ura contra lui Dinamo

Faima lui Oblemenco a crescut. Încă două titluri consecutive de golgheter, în edițiile 1971/1972 și 1972/1973, cu 20, respectiv 21 de goluri.

Ultimul ar fi putut fi completat și cu primul titlu de campioană pentru Craiova, dar juveții au pierdut la golaveraj, controversat, în fața celor de la Dinamo București. Dușmănia cu "câinii roșii" a atins cote maxime. Poetul Adrian Păunescu, în vogă în acele vremuri, a extins povestea Craiovei, denumind-o, apoteotic, măiastru ce-i drept, "Campioana unei mari iubiri".

Supărarea a fost cu atât mai mare, cu cât Oblemenco, deși a lipsit mult, și Universitatea Craiova au avut meciuri memorabile. Succes 6-2 cu Rapid, pe "Republicii", cu o triplă senzațională a golgheterului, 6-2 cu Steaua tot la București, 1-0 cu "câinii" în Bănie, însă Dinamo a cucerit campionatul cu un gol în plus față de olteni!

Aceasta deși, cu cinci etape înaintea finalului, elevii lui Constantin Cernăianu erau pe primul loc în clasament, cu 4 puncte avans față de Dinamo și CFR Cluj. Iar la acea vreme se ofereau două puncte la victorie. În următoarea rundă, oltenii au înclinat steagul acasă, surprinzător, cu Brașovul lui Stere Adamache, un meci fabulos al goalkeeperului "stegarilor".

Pe 24 iunie 1973 s-au jucat ultimele două partide ale ediției. Dinamo - CFR Cluj (meci ce fusese amânat din etapa când Craiova a pierdut cu Brașovul, întrucât "feroviarii" s-au dus să joace un amical în RFG, la Bochum!) și UTA - U Craiova. Juveții aveau nevoie doar de punct pentru a fi campioni în premieră, mai rămâneau două puncte în fața "câinilor".

Ladislau Brosovszky, vedeta "textiliștilor", a înscris unicul gol al meciului de la Arad în minutul 38. Dinamo a învins cu 4-0, exact scorul de care avea nevoie ca să depășească Știința în clasament, iar echipa lui Cornel Dinu să se încoroneze campioană!

Doamne, ce iubit și venerat era Ion Oblemenco! Povestea bătrânicii de la spital

Acel sezon 1972-1973 a fost teribil pentru Craiova și, mai ales, pentru Oblemenco, care a dansat cu moartea, pe patul de spital! Zeul Băniei a suferit două operații de ulcer duodenal, iar la a doua au apărut complicații. Cumpăna vieții idolului Olteniei.

Timp de câteva zile s-a luptat între viață și moarte, țintuit pe patul de spital. Istorisirile vremii spun că nea Nelu gemea și îngăima câteva vorbe: "Apă, apă, vreau apă! Haideți, băieți! Haideți, că le dăm gol! Apă! Apă!". "Tunarul" era în agonie, Oltenia era în agonie.

Oameni din toate colțurile celor cinci județe au luat cu asediu spitalul în care era internat fotbalistul. Puhoi de lume, un adevărat pelerinaj. Toți voiau să știe ce se întâmplă cu "al lui Oblemenco". Veniseră cu miile, mulți gata să doneze sânge la nevoie, cum și-a amintit jurnalistul Alin Buzărin într-un articol pe We Love Sport.

Presiune maximă, mai ceva ca la fotbal, și pe omul cu bisturiul în mână, Pete Tonitza, fiul marelui pictor.

Într-o poveste expusă de Andrei Manțog pe Pandurul.ro într-un fragment de interviu cu chirurgul ce l-a reparat pe idol, doctorul a povestit: "Nu mi-aș fi închipuit niciodată că un om poate stârni atâta dragoste, indiferent ce-ar face el. Ajunsese spitalul păzit mai ceva ca Alcatrazu'! Îl păzea miliția ca pe-o cetate. Oamenii veneau în schimburi, din Craiova, din Corabia, din Severin, din Târgu Jiu, din toată Oltenia.

Scrisorile, telegramele, comenzi urgente, comenzi-fulger nu mai conteneau. Funcționarele de la poștă și de la telefoane ajunseseră să cunoască și ele în cel mai mic detaliu starea sănătății lui Oblemenco.

Dar singura care a reușit să intre la el a fost o bătrânică. Și ea bolnavă, dar insista să-l vadă pe al lu' Oblemenco. Cu lacrimi în ochi, le-a spus tuturor că toți ai ei, din Mehedinți, aflând că este la spital, i-au spus să se intereseze de soarta lui. Bătrânica a intrat, Oblemenco i-a zis să stea liniștită că se va face bine, iar femeia a ieșit fericită din salon".

Cum a călcat Ion Oblemenco moartea-n crampoane

Cărțile lui Marius Popescu, "Oblemenco şi campioana unei mari iubiri" (1976), și Ion Jianu, "Oblemenco, meciul cu viața" (2009), sunt lecturi obligatorii despre viața marelui fotbalist și a clubului. Stai fără somn până la ultimul cuvânt.

De la ei aflăm cum numai Oblemenco putea reveni în fotbal după ce a trimis moartea la plimbare. Cantonamentul iernii 1973, de la Herculane, la câteva săptămâni după ultima operație, a fost de revenire la viață, în principal. Primul duel la reluarea sezonului, meci cu Rapid, pe "Republicii". Acel 6-4 de pomină cu giuleștenii.

Nelu a înscris trei goluri! A fost șocul momentului, surpriza supremă. Oblemenco era mai mult pieton, în urmă cu pregătirea fizică, Rapid conducea cu 3-1. El a marcat din penalty, însă își trăgea greu sufletul. La pauză, a zis că mai rămâne un pic pe teren, ca să-și mobilizeze colegii.

A ieșit ceva memorabil. Oblemenco a marcat de două ori, din acțiune, iar alte trei goluri au fost livrate de Iulică Bălan. Cel ce avea să fie golgheterul Craiovei în anul primului titlu.

Ulterior, avea să fie golgheterul unui campionat pe care a fost aproape să-l urmărească de sus, din ceruri. Unul din cele trei goluri a fost un șut marcă înregistrată, de la 30 de metri, direct la vinclu. Într-un colț al vestiarului, în euforia generală de după partidă, Oblemenco s-a retras și plângea ca un țânc. Doctorul Frânculescu, cel ce i-a prezis că se va face bine și va juca fotbal cu nici jumătate de an mai devreme, a sărit să vadă ce e cu Ion. "Nu-i nimic, nea Sică, nu te speria! Dar nu mai credeam s-apuc clipa asta!".

Nume și renume, marele trofeu și o poreclă adusă de-un italian

Răzbunarea lui Oblemenco și a Craiovei pentru titlul pierdut cu Dinamo în 1973 a venit fulgerător. Așa cum a obișnuit "Tunarul" în cariera lui.

Ediția 1973/1974 a fost condusă autoritar de „Campioana unei mari iubiri", din prima până în ultima etapă. N-a fost pic de dramatism, totul a fost simplu și excepțional. Nimic n-a putut stăvili avântul oltenilor. 14 goluri în 29 de meciuri în dreptul golgheterului.

Tot în acel sezon, în primul tur din Cupa UEFA, Craiova a eliminat Fiorentina, iar golul decisiv a fost semnat de nimeni altul decât Ion Oblemenco. În ultimul minut de joc de pe "Central". Iar jurnalistul italian Gianfranco Pancani, de la La Nazione, a scris după meci: „Oblemenco este un adevărat demon. El șutează ca un tunar din orice poziție". Certificatul de naștere al renumelui unui mare fotbalist.

Și-a pus ghetele-n cui cu un titlu de golgheter în B!

La 31 de ani, Oblemenco a jucat ultimul meci din Divizia A! Într-un meci cu Jiul Petroșani (0-1), pe 12 decembrie 1976. Totuși, ultima reprezentație ca fotbalist în tricoul alb-albastru a fost pe 27 februarie 1977, într-o victorie 3-0 cu Jiul în campania de succes din Cupa României.

Doar că "Tunarul" a plătit pentru conflictul cu antrenorul Constantin Teașcă și n-a mai prins fazele finale ale competiției. Cum un transfer în străinătate pentru România acelor ani era ceva ieșit din comun, iar fuga era ieșită din calcul pentru nea Nelu, omul care a ieșit de patru ori golgheterul primei ligi, a ajuns în Divizia B, la malul Dunării, la FCM Galați. Tradițional pentru Oblemenco: a fost golgheterul diviziei, cu 23 de goluri în 33 de meciuri. Apoi, gata, și-a pus ghetele în cui.

Șoc și groază, într-adevăr: Ion Oblemenco n-a avut nicio selecție la echipa națională

Fotbalistul ce-a terminat Științe economice, care a cucerit de patru ori titlul de golgheter și care era inima și forța Olteniei fotbalistice n-a prins nici măcar o selecție la echipa națională! Este foarte greu de explicat cum selecționerii României au evitat un astfel de fotbalist.

De aceea, peste timp, Oblemenco a spus că marea cumpănă a vieții sale a fost acea operație de ulcer, cea mai mare bucurie - titlurile de golgheter, iar cea mai mare supărare - faptul că n-a fost selecționat la prima reprezentativă.

E un gol stupefiant această absență din națională a celui mai mare goleador oltean. Noi nici azi nu-l lăsăm să doarmă pe Angelo pentru"crima" făptuită cu Dobrin la Guadalajara, dar pentru că nu l-a "văzut" niciodată pe Oblemenco n-am auzit să i se fi cerut socoteală, lui sau altor selecționeri unici
Radu Cosașu, editorialist Gazeta Sporturilor, într-un material dedicat lui Ion Oblemenco

Atacantul Universității Craiova din perioada 1966 - 1977 a rămas doar cu 12 selecții și 5 goluri la selecționata U23. În 1970, în anul celebrului Mondial mexican, în generația cu Lucescu, Dinu, Dobrin, Dembrovski, Sătmăreanu, Dumitrache, Mocanu, Coe, R. Nunweiller și Neagu, printre alții, Oblemenco a cucerit al doilea titlu de golgheter din palmares.

Dar nu a fost loc de Nelu, zeul Băniei, în "groapa cu lei de la Guadalajara". "Nu se poate integra în mecanismul dificil și complex al naționalei", a declarat Angelo Niculescu, după cum a menționat Ion Jianu într-un articol din Gazeta de Sud.

Culmea-culmilor! Într-un turneu de pregătire în Brazilia, în ianuarie 1968, același Angelo Niculescu - craiovean! - l-a convocat pe Nelu Oblemenco după ce marcase un gol la naționala B. Selecționerul a dus lotul A al României în Țara Cafelei, iar în 13 amicale "Tunarul" a punctat de 5 ori. Și asta a fost tot. O mare nedreptate și neîmplinire pentru cvadrupul golgheter al țării.

Atunci exista un nucleu de jucători de la Dinamo, poate nu am fost agreat de ei, poate antrenorii de la echipa națională aveau o altă idee de joc, în care eu nu mă încadram. Pe mine m-au iubit mai mult cei de la peluză, pentru că acolo jucam mai mult. Pe la tribuna oficială mai greu ajungeam, acolo nu prea am avut multă simpatie
Ion Oblemenco

Un nume important și ca antrenor principal

Viața l-a readus la Craiova pe Ion Oblemenco în 1978. Mai întâi, ca vicepreședinte al Universității, iar la mijlocul sezonului '78/'79 a fost adus de "principalul" Valentin Stănescu - care l-a debutat la Rapid în fotbalul mare - ca antrenorul său secund.

Ion Oblemenco, interviu acordat în 1995 cu ocazia împlinirii a 50 de ani. Cu un an înaintea morții, în cadrul interviului acordat TVR 1 - Replay

Și cum nea Nelu a fost mereu logodit cu succesul atunci când a apărut pe scenă, Craiova a obținut al doilea titlu de campioană din istorie. Stănescu a plecat la marele dușman, la Dinamo, astfel că Oblemenco a fost avansat antrenor principal la echipa lui de suflet. Eventul în primul an ca antrenor principal! Finala Cupei României după 6-0 cu Poli Timișoara (ce câștigase trofeul în anul precedent).

În ediția continentală din 1982/1983 a Cupei Campionilor Europeni a adus prima calificare a unei echipe românești în "primăvara europeană". N-a fost de ajuns. La puțin timp distanță a fost demis fiindcă a pierdut un meci cu Jiul Petroșani.

Au mai urmat experiențe, printre altele, la Chimia Râmnicu Vâlcea, FC Olt, ARO Câmpulung - pe care a promovat-o în Divizia B alături de directorul tehnnic Nicolae Dobrin - și Progresul Corabia. Spre dezamăgirea generală, în primăvara lui 1989 a eșuat în a promova în Divizia B formația orașului natal. Inclusiv la Craiova a revenit în diverse posturi, tehnice și administrative.

Antrenorul Ion Oblemenco, alături de câțiva dintre elevii săi, printre care Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Zoli Crișan...

Viața mea a fost fotbalul și l-am iubit, l-am respectat. Am făcut tot ce a fost posibil ca atunci când l-am slujit să o fac cu devotament și corect. În primul rând corect, un cuvânt care pentru mulți pare în ziua de astăzi peste mână
Ion Oblemenco

S-a stins pe banca tehnică, la doar 51 de primăveri

Ion Oblemenco a murit pe terenul de fotbal! Alungat din Bănie după articole defăimătoare, abominabile chiar!, în care "un ziarist local, un sinistru, scrisese despre el că bea ţuică, ştia el, cu halba", cum a scris Marius Mitran. A ajuns în Maroc, unde a preluat-o pe Hassania Agadir.

În acea zi fatidică de 1 septembrie 1996 a suferit un atac de cord la meciul cu Union Sidi Kacem, echipa antrenată de Alexandru "Roșu" Moldovan. Formația lui a fost egalată, iar în ultimul minut arbitrul i-a anulat echipei sale un gol. Inima bravului Oblemenco a cedat. Ar mai fi apucat să șoptească un singur cuvânt "Craiova..." și s-a înălțat la ceruri la doar 51 de ani.

N-a mai apucat să-și vadă ultima dată soția dragă, pe Margareta, profesoară de română și franceză, ce urma să ajungă pe 5 septembrie în Maroc.

„Mă aştepta nerăbdător să ajung şi eu acolo. Şi când a venit timpul plecării mele am primit vestea că nu mai este. Departe de noi, s-a stins în tăcere, fără să ştim ce a fost în sufletul lui, fără să-i fim aproape", i s-a confesat Margareta Oblemenco jurnalistului Ion Jianu.

Pe 7 septembrie 1996, marele Ion Oblemenco a fost înmormântat în cimitirul Ungureni. Numele său a fost oferit stadioanelor din Craiova - fostul "Central" - și din Corabia, iar statuia lui veghează și îndrumă microbiștii și pe oltenii săi dragi la intrarea pe arena din Cetatea Băniei. Povestea "Tunarului" dăinuie, este rostită și transmisă generațiilor ce vin la stadion și strâng cu patimă la piept fularul alb-albastru.

În momentul în care ai marcat un gol este ceva fantastic: să creezi o bucurie în primul rând personală și în al doilea rând a 30-40.000 de spectatori
Ion Oblemenco