GSP SPECIAL  »  SPECIAL  »  HEALTH TALKS

Health Talks, episodul 54 De la lacrimi pe banda de alergare la titlul de campioană: povestea unei femei care a învins prejudecățile din bodybuilding

Bianca Florian
Bianca Florian

Articol de - Publicat duminica, 09 noiembrie 2025 10:46 / Actualizat duminica, 09 noiembrie 2025 10:47

EPISODUL 54. Invitata acestui episod al emisiunii Health Talks by GSP este Bianca Florian, campioană națională la culturism și vicecampioană națională la skandenberg. Ea vorbește despre munca și disciplina din spatele succesului ei, precum și despre prejudecățile legate de prezența femeilor în aceste sporturi

- Bianca, cum ai descoperit pasiunea asta pentru bodybuilding și pentru skandenberg? Cum a început pasiunea ta pentru sport în general? Cum ai ajuns prima oară la sală?
- Eu, de mică, am practicat diferite sporturi. De la șase ani am început gimnastica ritmică. Apoi am continuat cu dansuri sportive, handbal și înot. După aceea, o perioadă mai lungă nu am mai practicat niciun sport. M-am axat pe școală și pe învățătură. Pe la 19 ani am început să merg la cursuri și la clase de yoga și aerobic. Ușor, ușor, am ajuns și în sala de forță. Apoi l-am cunoscut pe prietenul meu și am continuat să mergem împreună.

- Deci, practic, ai trecut de la niște sporturi așa-zis „feminine” spre unele așa-zis „masculine”. Te-ai lovit de idei preconcepute în momentul în care ai făcut această schimbare?
- Da, pot să spun că m-am lovit, inclusiv din partea familiei, care nu înțelegea de unde am această pasiune pentru a ridica greutăți și pentru a dezvolta masa musculară. Aveam în minte clar acest obiectiv — nu mă antrenam „la întâmplare”, ca să zic așa. Ei nu prea înțelegeau de ce îmi doresc asta, dar încercam să le explic că, atunci când îți construiești masa musculară, nu ajungi să arăți ca un bărbat. Natural și genetic vorbind, pur și simplu devii mai armonioasă, mai sănătoasă și mai activă.

- Da, mai ales că puțină lume înțelege că și femeile ar trebui să-și dezvolte masa musculară. Sunt o mulțime de studii care arată că masa musculară este unul dintre cele mai importante „organe” din corp, oferind longevitate și o viață sănătoasă. Tu aveai în minte aceste obiective când te-ai apucat?
- Da, pentru că am avut norocul să aflu informațiile necesare. Am citit cărți, studii, am ascultat oameni din domeniu care vorbeau despre aceste lucruri și am înțeles că este imperios necesar să-ți construiești masa musculară, fie că ești femeie, fie bărbat, pentru o viață lungă și sănătoasă. Trebuie să avem grijă și la acest aspect.

Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
+41 FOTO

Bianca Florian: „Am fost un copil foarte rușinos”

- Ai avut vreun moment în care te-ai îndoit de alegerea ta?
- Sincer, da. Atunci când prejudecățile din jur mă făceau să mă gândesc de două ori: „Oare chiar este bine pentru mine să urmez acest drum?”. Dar apoi am văzut că corpul meu se dezvoltă armonios și nu merge într-o extremă. Dacă observam că masa musculară se dezvoltă prea mult și nu mă mai simțeam bine în corpul meu, probabil aș fi luat o altă decizie. Dar, natural, totul decurge foarte armonios.

- Deci ai ales să mergi pe ceea ce îți doreai tu și să nu te lași influențată de ce spune lumea. Așa ai fost dintotdeauna sau ți-ai dezvoltat această latură în timp?
- Nu am fost așa dintotdeauna. Am fost un copil foarte rușinos, căruia îi era greu să spună „nu” și încerca să mulțumească pe toată lumea, inclusiv pe părinți. Apoi am avut câteva evenimente în viață care m-au întărit și m-au făcut să-mi dau seama că eu sunt stăpână pe propriile decizii, pe propria viață și, mai ales, pe propriul corp. De atunci mi s-a schimbat complet mentalitatea.

- Mai ai momente în care revii în acea zonă de „people pleaser”?
- Da, mai am reminiscențe, să zic așa. Dar mereu mă întreb de ce fac ceea ce fac. Îmi place ceea ce fac, e viața pe care mi-am ales-o și nu aș putea să fac altceva. Țin mereu minte lucrul acesta.

O specialistă în sănătate cu 16 ani de experiență: „Nu mai visați la alimente sau diete-minune. Acesta e secretul unei vieți împlinite”
Health Talks
O specialistă în sănătate cu 16 ani de experiență: „Nu mai visați la alimente sau diete-minune. Acesta e secretul unei vieți împlinite”

Bianca Florian: „Am făcut multe greșeli”

- Mai ții minte cum a fost prima competiție la care ai participat și ce ai învățat de acolo?
- Da, prima competiție a fost plină de învățăminte. Am făcut multe greșeli, pe care ulterior am încercat să nu le mai repet. O competiție de bodybuilding natural presupune foarte multe aspecte: de la cantitatea de sodiu și apă până la carbohidrați. Este o adevărată nebunie. Totul trebuie făcut ca la carte, cu gramaje exacte. Dacă nu respecți protocolul în tocmai, toată munca ta — poate de luni sau chiar ani — se poate risipi. Chiar dacă atitudinea mea pe scenă a fost foarte bună și m-am simțit excelent, forma nu a fost cea ideală.

- Cum arată o zi obișnuită din viața ta atunci când te pregătești pentru un concurs și când nu te pregătești?
- Sunt destul de similare, pentru că antrenamentele și numărul de mese rămân aceleași; doar cantitățile diferă. În off-season antrenamentele sunt mai intense, pentru că am mai multă energie. Mă trezesc, îmi pregătesc mesele, iau prima masă și merg la sală, unde am clientele. Apoi mănânc prânzul și mă antrenez. După antrenament — din nou o masă, pentru că am cinci mese pe zi, la intervale regulate, și trebuie respectate. Cardio fac mai mult în perioada de pregătire, cam o oră pe zi, iar în rest, doar de menținere, 20–30 de minute după antrenament. În a doua parte a zilei am din nou cliente, iar seara termin totul.

- Este greu să-ți menții disciplina și după concurs?
- Da. Chiar acum sunt în perioada de după un concurs — am participat acum trei săptămâni — și pot să spun că este o adevărată provocare. Oamenii nu prea vorbesc despre această parte de după pregătire. Înainte de concurs totul e strict, calculat, ai motivație. După, corpul și mintea se relaxează și apar multe provocări. Nu neapărat mănânci în exces, deși se poate întâmpla, dar mai ales apare tendința de a „lăsa pe mâine”. Spui că mai ai nevoie de o pauză și încă una... și e important să rămâi consecvent, să nu amâni antrenamentele, chiar dacă uneori nu ai chef. Este un sport al mentalului, din punctul meu de vedere.

Bianca Florian: „E un sport pe care îl poți practica toată viața”

- Tu ai câștigat această competiție. Ce te motivează acum să continui?
- Foarte bună întrebare. Întotdeauna există un obiectiv mai sus. Este un sport în care poți evolua toată viața, nu se termină niciodată. Poți ajunge foarte departe: campionate europene, mondiale, chiar și la „Olympia Natural” din Las Vegas. Este un vis, în adevăratul sens al cuvântului. Mi-aș dori ca, în timp, să ajung acolo. Și, apropo, vârsta nu e un impediment — există categorii de „masters”, chiar și până la 70 de ani. E un sport pe care îl poți practica toată viața.

- Se întâmplă să cazi în capcana de a te compara cu alții?
- Da, este o mică greșeală. Dar, pe de altă parte, sportul acesta presupune și comparația. Pe scenă, arbitrii ne compară și analizează cine e mai bun la o anumită categorie. Trebuie doar să ții echilibrul: să nu te compari constant cu alții, ci cu versiunea ta anterioară. Asta încerc să perfecționez mereu.

- Exact la asta mă refeream — comparația în timpul pregătirii, nu neapărat pe scenă.
- Da, poți cădea în această capcană, mai ales că acum se postează foarte mult pe social media. Afli dinainte cu cine vei concura și e ușor să te uiți la ce postează celelalte fete — cât de definite sunt, în cât timp au ajuns la o anumită formă... Sunt multe lucruri care te pot influența.

Bianca Florian: „Pentru organism este mult mai solicitant să duci o pregătire naturală”

- Care este diferența între pregătirea pentru un concurs de bodybuilding natural și una în care se pot folosi substanțe?
- Sunt diferențe mari. Pe natural, provocările sunt mai multe, mai ales pentru femei, pentru că echilibrul hormonal e foarte fragil. Când ajungi la un procent foarte scăzut de grăsime corporală, lucrurile devin dificile. Am avut nopți în care nu am putut dormi, mă gândeam doar la mâncare. Nu spun că în categoria cu substanțe nu se întâmplă lucruri similare, dar pentru organism este mult mai solicitant să duci o pregătire naturală.

Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
Bianca Florian
+41 FOTO

- Ce mănânci într-o zi normală de pregătire pentru concurs?
- De obicei, alimente de bază: ovăz, orez, piept de pui sau vită slabă, iaurt grecesc, pudră proteică și fructe cu indice glicemic scăzut — de exemplu, fructe de pădure, afine, zmeură.

- Deci te axezi mai mult pe proteine, pentru dezvoltarea masei musculare, și pe carbohidrați, pentru energie.
- Exact. Doar că, spre finalul pregătirii, carbohidrații se reduc mult pentru o definire cât mai bună. Nu la toți se aplică la fel, dar în general așa se procedează. În lipsa carbohidraților, mintea nu mai funcționează la fel de clar — e o provocare reală.

- Folosești suplimente?
- Da. Folosesc, de obicei, un complex de multivitamine, omega 3, magneziu — pentru musculatură și contracțiile musculare — pudră proteică și creatină.

Bianca Florian: „Prefer să fiu 100% disciplinată”

- Creatina este suplimentul cel mai studiat și cel mai folosit în industria fitnessului. Ne poți spune care sunt avantajele acestui supliment?
- Creatina este o substanță care se găsește în mod natural în organismul nostru. Este produsă de corp și se poate obține și din alimente de origine animală — carne, ouă. Totuși, sportivii de performanță au nevoie de o cantitate mai mare, pe care nu o pot obține doar din alimentație. Ar trebui să consumi foarte multe alimente bogate în creatină, de aceea se recomandă suplimentarea, pentru a menține rezervele de energie pline. E ca și cum vrei să faci un antrenament foarte intens și apelezi la acele rezerve de ATP pentru un „boost” de energie — pentru a putea face acea ultimă repetare. Creatina te ajută exact în acel moment critic.

- Spuneai că e destul de greu să reziști poftelor când te pregătești pentru concurs. Ți se întâmplă să mai calci pe bec?
- Niciodată în timpul pregătirii, pentru că m-aș autosabota dacă nu aș respecta planul. De multe ori m-am gândit că, dacă aș trișa, iar apoi pe scenă nu aș obține un rezultat bun, mi-aș reproșa mereu acel moment. Așa că prefer să fiu 100% disciplinată.

- Dar după ce se termină concursul, îți mai permiți să mănânci ceva mai puțin sănătos?
- Da, sigur. Îmi mai permit din când în când, pentru că și psihicul contează. Dacă ar fi doar interdicții și restricții, nu ai putea susține acest stil de viață pe termen lung. La un moment dat ai ceda și ai spune că nu se mai poate — e un stil prea dur.

Bianca Florian: „Poți progresa natural foarte mult timp”

- Care sunt cele mai dese mituri pe care le-ai întâlnit legate de bodybuildingul natural?
- La femei te referi?

- În general, dar apoi putem vorbi și strict despre partea feminină.
- Unul dintre mituri este că geneticul contează enorm — și da, contează, dar la fel de mult contează și munca, disciplina. Un alt mit este că nu poți ajunge foarte departe în acest sport, deși există competiții internaționale de top, la fel ca Mr. Olympia, doar că pe partea de bodybuilding natural. La femei, cel mai des aud că „nu poți să îți dezvolți masa musculară fără substanțe”. Se poate! Limita genetică se atinge foarte greu, după ani și ani de muncă, nu după câteva luni, cum cred mulți. Poți progresa natural foarte mult timp, ani de zile, fără a apela la substanțe.

- Vorbeam cu cineva care concurează tot la concursuri de bodybuilding natural și îmi spunea că primește destul de mult „hate” online. Pe de o parte, i se spune că nu e suficient de definit, fiind comparat cu cei care folosesc substanțe. Pe de altă parte, alții spun că nu ai cum să arăți așa dacă nu te dopezi. Ți s-a întâmplat și ție?
- Până acum nu mi s-a spus direct că folosesc substanțe, dar am primit mesaje amuzante, mai ales din partea unor bărbați — de genul „tu sigur mă bați” sau „ai bicepsul prea mare”. Mi s-a spus că am brațele mari, că sunt lată în spate... glume de genul acesta.

Bianca Florian: „Sportul m-a făcut o persoană mult mai răbdătoare”

- Te-a schimbat bodybuildingul ca persoană? În ce sens?
- Da, categoric. Este un sport foarte riguros. Trebuie, zi de zi, să faci aceleași lucruri. E o structură repetitivă: te trezești, îți pregătești mesele, te cari cu caserolele peste tot. Am mâncat în mașină, în stații de autobuz, pe bordură — oriunde mă prindea ora mesei. La fel și cu antrenamentele: aceleași exerciții, săptămâni după săptămâni, uneori luni întregi. M-a schimbat în sensul că m-a făcut o persoană mult mai răbdătoare. Dacă nu văd rezultatele imediat, știu că trebuie să am încredere în proces și să construiesc zi de zi, cărămidă cu cărămidă. Înainte eram foarte grăbită, voiam totul repede, nu aveam răbdare nici să stau la coadă. Acum sunt mult mai calmă și mai înțeleaptă.

- Cum reușești să-ți găsești echilibrul între sportul acesta atât de disciplinat și viața personală?
- Vine cu provocări, pentru că nu toată lumea din jur înțelege. Poate la început nici prietenul meu nu înțelegea pe deplin, deși și el vine din zona sportului. Sportul pe care îl practică el — skandenbergul — nu presupune același nivel de rigurozitate. Am avut discuții la început: de ce trebuie să fac atât de mult cardio, de ce trebuie să-mi pregătesc mesele zilnic. I-am explicat că este un stil de viață pe care mi-l doresc, o investiție în propriul corp. În timp, a înțeles și chiar a început să preia din obiceiurile mele.

- Ce sfat i-ai da unei femei care s-ar gândi să urmeze calea bodybuildingului natural, dar se teme de prejudecăți și de disciplina de fier?
- Să încerce, fără presiune. Să facă pași mici și să vadă dacă acest stil de viață i se potrivește. Nimic nu e obligatoriu. Poți ajusta variabilele: poate începi cu trei mese pe zi, nu cinci, sau doar acorzi mai multă atenție formei execuției în sală. Totul se construiește treptat. Am înțeles și eu, cu timpul, că e un sport care se integrează în viața de zi cu zi. Dacă îl faci cu plăcere, devine parte din tine — ani la rând.

Bianca Florian: „Feminitatea este o stare care vine din interior”

- Spuneai mai devreme că primești comentarii de la bărbați care spun că ești prea musculoasă. Cum faci față acestor mesaje?
- Acum mă amuz. La început mă deranjau puțin, dar mi-am schimbat perspectiva. Mi-am spus: „Foarte bine, dacă îmi spui că sunt musculoasă, e un compliment!”. Nu am lucrat neapărat în terapie, dar am stat mult cu mine însămi și am reflectat. Mi-am dat seama că pot alege cum să interpretez aceste comentarii: negativ sau pozitiv. Eu aleg să le iau ca pe un compliment și ca pe o sursă de motivație, nu ca pe o critică.

- Cum ai defini tu feminitatea? Ce înseamnă pentru tine?
- Feminitatea este o stare — vine din interior. Ceea ce emani în exterior pornește din ceea ce simți în interior. Nu are legătură cu fizicul, cu masa musculară sau cu felul în care te îmbraci. Am văzut fete îmbrăcate lejer, în tricouri largi, care emană o energie caldă, o bunătate, o delicatețe aparte. Totul pornește din încrederea în sine. Cred că feminitatea adevărată se vede prin încrederea pe care o ai în tine.

- Crezi că pentru o femeie e mai greu să reușească în acest sport? Pentru bărbați, poate ego-ul masculin e un factor motivațional. Femeile au de luptat și cu ideile preconcepute, nu?
- Da, cred că e mai greu, dar în același timp acest sport te ajută enorm să-ți construiești stima de sine. Dacă tu te vezi frumoasă făcând acest sport, te ajută mult la încrederea în tine. Te face să te simți puternică, invincibilă. Nu doar bărbații pot avea mușchi — și femeile pot, și nu e nimic exagerat în asta. În bodybuildingul natural, nu am văzut niciodată o femeie cu o musculatură „exagerată”. Totul este despre echilibru.

Bianca Florian: „Mă inspiră oamenii din jurul meu”

- Ce te inspiră în afara sportului?
- Mă inspiră oamenii din jur — clientele mele, prietenul meu, poveștile de succes pe care le citesc sau le aud. Îmi place să iau motivație și din exterior, și din interior. Mă gândesc mereu la varianta mea din trecut și îmi dau seama cât am evoluat. Îmi vizualizez versiunea din viitor și știu că ceea ce fac azi o construiește.

- Te-ai gândit ce cale ai fi urmat dacă nu făceai sport?
- Am lucrat o perioadă și în corporații, dar și în domeniul securității — la Parlamentul European, în Bruxelles. Era o lume a bărbaților, destul de competitivă. Am făcut față provocării, dar m-am regăsit mult mai mult în sport, în cariera de antrenor. Îmi place să interacționez cu oamenii, mai ales cu femeile, și să le ajut să se descopere prin mișcare.

- Spuneai că e o diferență între pregătirea pentru un concurs de bodybuilding și cea pentru skandenberg. Faci exerciții speciale pentru skandenberg sau e suficient antrenamentul de bodybuilding?
- Nu este suficient. Trebuie antrenamente specifice, la masa de skandenberg, cu parteneri, dar și exerciții dedicate tehnicii, pe care le poți face singur — la scripete sau cu gantere, în sală. Am început să integrez acest tip de antrenamente o dată pe săptămână, mai ales acum, când mă pregătesc pentru o competiție de skandenberg. Voi avea un oponent bărbat, ceea ce va fi o provocare pentru mine, pentru că până acum am concurat doar cu femei. Vreau să văd dacă pot câștiga și în această categorie mixtă.

Bianca Florian: „Vrem să ducem skandenbergul în satele din România”

- Care este obiectivul tău cu aceste competiții de bodybuilding natural și de skandenberg?
- Pe partea de skandenberg, obiectivul este să dezvoltăm și partea socială, prin evenimente sportive care să aducă oamenii împreună. Deja organizăm un eveniment, care va avea a doua ediție în această lună. Scopul este să oferim și altora șansa de a ajunge unde am ajuns noi – sau chiar mai sus. Vrem să includem workshopuri de conștientizare și cauze sociale – ajutor pentru animale fără stăpân, copii și bătrâni. Ideea e ca prin aceste evenimente să ajungem și în satele din România, acolo unde copiii nu au acces nici la informație, nici la educație sportivă. Vom face Caravana Sportului, unde vrem să încurajăm mișcarea și să oferim cadouri copiilor.

- Când aveți de gând să faceți caravana?
- La anul, în martie. Timp de două săptămâni vom străbate țara, de la un capăt la altul. Vom trece prin orașe și sate, vom vorbi cu copiii și îi vom încuraja să facă sport. Vom aduce masa de skandenberg și vom implementa și programe de sport și nutriție în școli.

- Sunt copiii deschiși când interacționați cu ei?
- Da, foarte! Chiar avem doi băieți de 11 ani care vor concura la ediția următoare. Și părinții sunt deschiși, mai ales când le explicăm că totul se face cu tehnică și grijă, fără mișcări agresive. Educația e cheia.

Bianca Florian: „Am cinci antrenamente de forță pe săptămână”

- Ai avut accidentări?
- Din fericire, nu. Prietenul meu a avut, dar e important să previi: încălzirea e esențială. La cel mai mic disconfort – cot, umăr – te oprești. La fel și în bodybuilding: niciun antrenament fără încălzire.

- Cât de des te antrenezi?
- Am cinci antrenamente de forță pe săptămână și cardio 20–30 de minute zilnic. Cardio poate fi mers înclinat pe bandă – nu e ceva extrem. Fac și un antrenament de skandenberg pe săptămână, acum că mă pregătesc de competiție. După concurs, intensitatea scade puțin, dar stilul de viață rămâne același.

- Cum te relaxezi după atâta efort?
- Îmi place să merg prin parc, să citesc, să gătesc, să mă uit la documentare. Nu prea am răbdare pentru seriale lungi. Îmi place să călătoresc, dar e dificil cu programul strict. Totuși, chiar și în vacanță mențin mișcarea – mers, înot, urcat pe munte.

Bianca Florian: „Am avut momente în care am plâns chiar pe bandă de alergare”

- Îți amintești momentul în care ai câștigat concursul?
- Da, perfect. Nu mi-a venit să cred, toate fetele erau foarte bune. Inima bătea tare cu fiecare nume anunțat, iar când am rămas ultima și mi-au spus numele, am fost în culmea fericirii. Cred că s-a simțit energia mea pozitivă – atitudinea contează enorm pe scenă.

- Ai avut momente de slăbiciune, emoțional?
- Da, desigur. În pregătire, când ești epuizat, mai ales fizic. Am avut momente în care am plâns chiar pe bandă, în timpul cardio-ului. Dar știam că trebuie să merg mai departe. Totul pornește din minte – corpul poate, dar mintea e cea care te oprește sau te împinge înainte.

- Ce te-a ajutat să treci peste momentele acelea?
- Afirmațiile pozitive și gândul la scopul meu. Învăț mereu, citesc, ascult oameni din domeniu. Am fost inspirată de antrenorul meu, Mihai Todoran, dar și de Robert Florea și Priam Petre. De la ei am învățat disciplina, mentalitatea de învingător și importanța execuției perfecte. Și de la Maria Nedelcu, am învățat cât de mult contează atitudinea pe scenă.

Bianca Florian: „Un copil ar schimba totul”

- Care ar fi două-trei sfaturi importante primite de la ei?
- Să știi mereu de ce faci ceea ce faci. Să urmezi planul cu strictețe. Să faci totul cu pasiune – dacă e forțat, se simte.

- Cum îți vezi viața mai departe?
- Vreau să ajut cât mai mulți oameni și animale. Să inspir părinții să-și încurajeze copiii să facă sport. Să arăt că un stil de viață sănătos e posibil și nu e complicat – doar trebuie adaptat fiecăruia.

- Te-ai gândit cum ar fi viața ta dacă ai avea copii?
- Da, m-am gândit. Sigur m-ar influența, pentru că s-ar schimba tot ritmul zilnic. Dar mi-aș dori să continui sportul și după aceea – doar adaptat noului context.

- Te consideri un model?
- Nu chiar, mi se pare prea mult spus. Dar mă bucur când clientele mele îmi spun că sunt o sursă de motivație. Chiar și frații mei mi-au spus că s-au apucat de sport văzându-mă pe mine – și asta mi se pare cel mai frumos compliment.

- Câți frați ai?
- Doi frați și o soră.

- Sunt și ei pasionați de concursuri sau doar fac sport?
- Merg și la concursuri — sora mea participă la competiții de dans, iar fratele meu mijlociu face fotbal. A practicat fotbal de performanță și merge și la sală.

Emisiunea integrală cu Bianca Florian

- În încheiere, poți să transmiți un mesaj femeilor care se uită la această emisiune și care își doresc să devină mai puternice — atât din punct de vedere mental, cât și fizic? - Da, sigur! Eu le spun doar să se apuce de sport și de mișcare, indiferent ce înseamnă acest lucru pentru ele, și să nu se mai gândească la oamenii care vor comenta sau vor spune anumite lucruri — pentru că ei vor spune oricum. Timpul oricum trece, dar contează cum alegem să-l facem să treacă.

Citește și:
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Campionate
Mega-stadionul care rivalizează cu Santiago Bernabeu pentru finala CM 2030 » Va avea 115.000 de locuri: imagini de pe șantier
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
Superliga
Louis Munteanu, transfer iminent de la CFR Cluj » Clubul care l-a convins pe Varga! Se stabilesc ultimele detalii
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Campionate
„Cuplat” cu Sydney Sweeney, fotbalistul de națională a rupt tăcerea: „Vă rog”
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Superliga
Gino Iorgulescu anunță un cutremur în Superliga: „Ar putea să nu termine campionatul”
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Profit.ro
Ciobani amendați pentru depășirea numărului maxim de câini FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu


Comentarii (1)
Gru2
Gru2  •  09 Noiembrie 2025, 10:59

Care prejudecati ? Mai bine scrieti daca exista vreun barbat caruia sa-i placa o femeie de genul ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează