SPECIAL ZIUA Z: Cu cine jucăm la baraj? Istoricul duelurilor cu cei patru posibili adversari și cât de înfricoșători sunt „balaurii” din urna 1 » Votează în sondaj cu cine vrei să joace România!

Materialul radiografiază istoricul „tricolorilor” în duelurile cu fiecare dintre aceste naționale, reamintește meciuri devenite legendă în folclorul fotbalistic autohton, explică pe scurt filozofia tactică actuală a fiecărui adversar și prezintă jucătorii-cheie, forma lor din preliminarii și toate detaliile relevante înaintea barajului. O sinteză menită să ofere o imagine limpede asupra provocării care ne așteaptă.

• Tragerea la sorți de la Zurich va avea loc la ora 14:00, în format LiveTEXT pe GSP.ro și va fi transmisă la TV de Antena

• Pe lângă adversara din semifinala barajului, România își va afla și posibila adversară din finală, în funcție de combinațiile de dueluri dintre echipele din urnele 2 și 3.

• Semifinalele se vor disputa pe 26 martie 2026, iar finalele pe 31 martie 2026.

• România va juca în deplasare semifinala barajului, iar pentru finală se va efectua o tragere la sorți suplimentară.

  Urnele valorice:

• Urna 1: Italia, Danemarca, Turcia, Ucraina

• Urna 2: Polonia, Țara Galilor, Cehia, Slovacia

• Urna 3: Irlanda, Albania, Bosnia, Kosovo

• Urna 4: Suedia, România, Macedonia de Nord, Irlanda de Nord

Ce adversar preferați la barajul pentru CM 2026?

✓

Italia24% (1675 voturi)

✓

Danemarca21% (1476 voturi)

✓

Turcia13% (920 voturi)

✓

Ucraina42% (3000 voturi)

TOTAL: 7071 voturi

Partener:

Italia. Gigant în latență, nu-și permite un al treilea Campionat Mondial consecutiv ratat

Italia, cel mai răsunător CV, cel mai important pedigree dintre toate posibilele adversare, încă unul dintre „monștrii sacri” ai fotbalului mondial: patru titluri mondiale (1934, 1938, 1982, 2006), două alte finale (1970, 1994) și două trofee continentale (1968, 2020).

În fața unui astfel de adversar, „tricolorii” ar porni, inevitabil, cu statut de outsideri. Italienii au experiență, rutină de turneu final și ADN de câștigători solidificat în aproape un secol de performanțe.

Totuși, „Squadra Azzurra” nu mai dispune de aceeași alonjă. Are trauma ultimelor două baraje la Campionatele Mondiale (Suedia, 2018 / Macedonia de Nord, 2022), ambele pierdute. Pe lângă cele două, Italia a mai ratat alte 2 turnee finale mondiale, cu mult timp in urmă: 1930, când nu s-a înscris, și 1958, turneul din Suedia.

1. Context istoric: Italia ne domină la confruntările directe » Am câștigat un singur duel care conta!

Tot cu Lucescu pe bancă am învins și într-unul dintre cele două dueluri câștigate cu Italia în toată istoria primei reprezentative, singurul ce avea și caracter oficial. Se întâmpla pe 16 aprilie 1983, partida contând pentru preliminariile Euro '84. Succesul cu Squadra Azzurra a marcat momentul emergenței lui „Il Luce” pe scena internațională, pe care avea s-o „îmblânzească”, cu calmul marilor maeștri, în deceniile ce-au urmat. A fost una dintre primele culmi ale carierei sale, o veritabilă „capodoperă”, după cum el însuși o numește în ziua de azi.

16 Aprilie 1983. O seară de primăvară în care România a scris istorie cu litere mari, învingând Italia, campioana mondială en-titre, scor 1-0, pe stadionul „23 August”. Un rezultat răsunător, împotriva unei echipe care, cu doar câteva luni în urmă, îngenunchease Brazilia, Argentina și Germania Federală în drumul către „Copa Mundial” din 1982.

Meciul conta pentru preliminariile Euro '84: doar 8 echipe participau la turneul final: strict câștigătoarele celor 7 grupe și țara organizatoare.

„Vom arunca în luptă toate forțele pentru a pune în aplicare tot ce știm” era declarația lui Mircea Lucescu de pe prima pagină a „Sportului”, în preambulul disputei de pe miticul „23 August”, stadion în tribunele căruia au fost prezenți peste 80.000 de spectatori pentru partida cu peninsularii, aceștia fiind protagoniștii și unui show pirotehnic în stadiu arhaic, cu torțe confecționate din ziare.

Era a patra partidă dintr-un total de opt, iar România se afla pe primul loc în clasamentul grupei, cu 5 puncte. Urmau Cehoslovacia, Italia și Suedia, fiecare cu câte 3 puncte, iar Cipru închidea grupa, cu 2 puncte.

Italia venea la București cu spatele la zid. Un eșec ar fi compromis aproape definitiv șansele „azzurrilor” de calificare, în timp ce o victorie a echipei pregătite de Lucescu ar fi apropiat România decisiv de primul Euro din istorie.

Naționala noastră s-a impus cu 1-0 și a pierdut doar un singur meci până la finalul campaniei, cel din deplasare cu Cehoslovacia. La capătul preliminariilor, „tricolorii” au încheiat grupa pe primul loc, cu 12 puncte, urmați de Suedia (11 puncte), Cehoslovacia (10), Italia (5) și Cipru (2). După un 0-0 la Firenze, România s-a impus în primăvară. Lucescu i-a dat șah-mat tactic lui Enzo Bearzot, planul selecționerului orbitând în jurul lui Ilie Balaci.

În acea seară, „Minunea Blondă” a strălucit! L-a ridiculizat pe Claudio Gentile, cel care l-a anihilat pe marele Diego Maradona în Italia - Argentina 2-1, la Mondialul din '82. A câștigat toate cele cinci dueluri directe cu acesta.

78%a fost procentajul duelurilor câștigate de Balaci, cel mai mare din toată echipa lui Lucescu.

În minutul 24, a fost și cel care i-a pasat șiret lui Boloni din lovitură liberă, cel din urmă învingându-l pe legendarul Dino Zoff cu o „torpilă” din afara careului.

Lucescu anticipa și reușita alor noștri: „Îmi amintesc și conferința de presă dinaintea meciului. Atunci am spus: «Acest meci poate fi câștigat printr-o lovitură liberă». A fost declarația mea, pentru că știam foarte bine și care sunt punctele noastre forte, și unde sunt vulnerabili ei. Cunoșteam exact unde putem ajunge și ce trebuie să facem pentru a reuși”.

Ai noștri, beneficiind de încrederea nemijlocită a selecționerului, au reușit să ajungă printre cele mai bune opt naționale de pe continent, în premieră, iar povestea antrenorului Lucescu abia începea, ajungând acum, tot pe banca primei reprezentative, în fața unui alt eventual duel cu Italia.

• Caseta tehnică:

• A marcat: Boloni (24)

• ROMÂNIA: Moraru - Rednic, Ștefănescu, Iorgulescu, Ungureanu - Balaci, Boloni, Augustin (76 I. Andone), Klein - Geolgău (85 Cârțu), Cămătaru

• Antrenor: Mircea Lucescu

• ITALIA: Zoff - Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini - Tardelli, Marini, Antognoni (60 Dossena) - Conti, Paolo Rossi, Bettega (68 Altobelli)

• Antrenor: Enzo Bearzot

• Stadion: 23 August

• Spectatori: 80.000

• Arbitru: Michel Vautrot (Franța)

A fost cel mai important meci. A fost, poate, pentru prima dată când România învingea o campioană mondială, și nu orice campioană, ci Italia. Meciul cu Italia a fost o adevărată capodoperă: pregătit în cel mai mic detaliu: lotul, atmosfera, stadionul plin, așteptările oamenilor. Totul a fost construit în jurul acelui moment.

- Mircea Lucescu

Cu excepția partidei din '83, „tricolorii” au mai câștigat o altă singură partidă, în primăvara lui 1989, 1-0, într-o partidă de pregătire disputată la Sibiu. În total, 17 partide România - Italia au avut loc, după cum urmează:

• BILANȚ PENTRU ROMÂNIA: 17 PARTIDE - 2 SUCCESE, 5 REMIZE, 10 EȘECURI

Dintre cele de mai sus, rămân două meciuri de referință: cele disputate la Campionatele Europene din 2000 și 2008. La cel din ultimul an al mileniului 2, trecem în revistă ultimul meci al lui Gică Hagi pentru echipa națională, când a și fost eliminat în minutul 60, la Bruxelles, în fața unei echipe pentru care evoluau, printre alții, Maldini, Conte, Zambrotta, Del Piero sau Inzaghi. Totti și Inzaghi au marcat în prima repriză pentru „Squadra Azzurra” în „sferturile” Europeanului organizat în Belgia & Olanda.

Al doilea, la fel de palpitant, amintind de golul lui Mutu și parada lui Buffon în fața „Briliantului”, care nu a reușit să puncteze de la 11 metri pentru a-și completa „doppietta”.

2. Echipa. „Squadra Azzura”, „descusută” tactic: unde pot specula „tricolorii”

Până duminica trecută, bilanțul lui „Rino” era impecabil, șase victorii din șase, însă obținute în fața unor naționale modeste: Israel, Estonia și Moldova. Și chiar și acolo jocul Italiei a lăsat mult de dorit. Două dintre triumfuri, identice, 2-0 cu Moldova, nu spun mare lucru despre progres, mai ales în condițiile în care aceeași Moldova a încasat 16 goluri de la Norvegia.

Iar partida cu Israel, la Debrecen, a fost un veritabil thriller: Italia a marcat cinci goluri, dar a și primit patru de la echipa lui Ran Ben Shimon, într-un meci în care defensiva lui Gattuso a arătat din nou limite evidente. S-a terminat 5-4, dar problemele Italiei rămân scrise cu roșu în registru.

Au marcat de 21 ori, distribuția reușitelor fiind următoarea:

• 16 din joc deschis

• 4 din fază fixă

• 1 din penalty

În total, de-a lungul campaniei de calificare pentru CM din 2026, Italia a avut un xG cumulat de 18. Ce sugerează un astfel de parametru mai scăzut decât numărul real de reușite? Că „Squadra Azzura” a fost mai eficientă decât ar fi trebuit. A marcat din ocazii grele, din poziții cu probabilitate mică, sau a transformat puține șanse în goluri multe.

Cele 18 goluri au fost marcate de 9 jucători, după cum urmează:

• Mateo Retegui - 5 goluri

• Moise Kean - 4

• Pio Esposito - 3

• Giacomo Raspadori - 3

• Gianluca Mancini - 2

• Alessandro Bastoni - 1

• Andrea Cambiaso - 1

• Matteo Politano - 1

• Sandro Tonali - 1

În timp ce 8 jucători și-au trecut în cont pase decisive:

• Federico Dimarco - 4

• Mateo Retegui - 4

• Andrea Cambiaso - 2

• Giacomo Raspadori - 2

• Matteo Politano - 2

• Davide Frattesi - 2

• Riccardo Orsolini - 1

• Leonardo Spinazzola - 1

Italia are un profil tactic paradoxal în aceste preliminarii. Deși marchează mult, cu o medie de 2,6 goluri pe meci (locul 13 din 53, dintre toate echipele implicate în preliminariile UEFA), datele arată că ofensiva nu produce un volum proporțional de ocazii clare: xG-ul cumulat este doar 18 (locul 10), semn că „Squadra Azzurra” finalizează peste așteptări și obține goluri mai degrabă din eficiență individuală decât din construcție colectivă consistentă.

Posesia este masivă, 62,9% în medie (locul 12), susținută de un număr ridicat de pase precise, peste 500 pe meci (locul 11). Această posesie ridicată este, însă, în mare parte sterilă: Italia are doar 10 șuturi pe poartă per meci (locul 10), ceea ce este rezonabil, dar insuficient pentru o echipă care controlează mingea atât de autoritar. Să ținem totuși cont și de calitatea adversarilor. Pe lângă Norvegia, Italia a întâlnit Moldova, Estonia și Israel.

Un detaliu important îl reprezintă cele 28,6 pase lungi precise per meci (locul 4), indicând un stil dual, construcție lentă combinată cu încercări frecvente de a accelera brusc atacul prin mingi lungi spre zonele avansate. Problema majoră apare în defensivă: Italia încasează 1,5 goluri pe meci (locul 29), cu un xGA de 8,3 (locul 33), ceea ce arată o structură defensivă vulnerabilă, care permite adversarilor ocazii periculoase chiar și atunci când Italia domină teritorial.

Cu alte cuvinte, posesia ridicată nu protejează suficient echipa, iar tranzițiile negative sunt un punct sensibil. Media de 10,4 faulturi pe meci (locul 36) sugerează o echipă care nu este proactivă. În ansamblu, cifrele arată o Italie care controlează mingea, marchează mult și pasează bine, dar care nu își convertește posesia în număr mare de ocazii clare și mai ales nu reușește să mențină compactitatea defensivă. Este o echipă care trăiește din eficiență și momente, nu din control real al meciului, iar asta devine evident ori de câte ori adversarul are suficientă calitate pentru a exploata spațiile lăsate între linii.

Cei mai importanți jucători sunt Sandro Tonali și Nicolo Barella, „ancorele” din zona mediană, oamenii ce direcționează toate baloanele către extreme ori atacant, Mateo Retegui, cel mai important om din ofensivă, cu 9 contribuții ofensive în preliminarii (5g + 4a), Federico Dimarco, Gianluigi Donnarumma + oamenii din zona defensivă: Bastoni, Calafiori, Buongiorno.

Sistemul alternează în 3-1-4-2, 3-5-2, 4-4-2, 3-4-3: Gattuso încă își caută identitatea.

Prim 11 tip: Donnarumma - Di Lorenzo, Bastoni, Calafiori - Politano, Tonali, Barella, Frattesi, Dimarco - Retegui, Esposito

846 de milioane de euroînsumează lotul Italiei de la ultima acțiune din 2025. Cei mai bine cotați jucători conform portalului de specialitate transfermarkt sunt: Alessandro Bastoni (Inter, 80 de milioane de euro), Sandro Tonali (Newcastle, 75), Nicolo Barella (Inter, 65), Federico Dimarco (Inter, 50) și Alessandro Buongiorno (Napoli, 45).

Turcia. Putem răzbi în „infern”, la Istanbul?

De-a lungul istoriei, Turcia a participat la doar două Campionate Mondiale! A obținut și biletul pentru Brazilia 1950, însă s-a retras ulterior din cauza problemelor financiare. Prima prezență a venit în 1954, când nu a trecut de faza grupelor. A doua, în 2002, avea să rămână în istorie: turneul asiatic din Coreea de Sud și Japonia.

Turcii au încheiat pe locul secund într-o grupă cu Brazilia (1-2), Costa Rica (1-1) și China (3-0), devansând selecționata din America Centrală la golaveraj. Apoi au profitat de adversari accesibili în „optimi” și „sferturi”, impunându-se de fiecare dată cu 1-0 în fața Japoniei, respectiv Senegalului. Au fost eliminați cu același scor de aceeași Brazilia, împotriva căreia pierduseră și în grupe, iar sud-americanii aveau să ridice ulterior trofeul, cu o „doppietta” a lui R9 în ultimul act.

În meciul pentru locul 3, Turcia a trecut de Coreea de Sud, cucerind bronzul cu o generație care avea să fie influențată și de Mircea Lucescu. „Il Luce” cochetase deja cu fotbalul turcesc la începutul anilor 2000 și lucrase cu nume precum Emre Asik, Bulent Korkmaz, Hasan Șaș sau Ergun Penbe, toți membri ai respectivei echipe.

Sezonul ăla, 2001-2002, a fost un punct de cotitură pentru mine. De mult timp nu mai fusesem la echipa națională, dar în acel an am fost convocat la Cupa Mondială din 2002. Și am terminat pe locul 3. Lucescu a avut un rol imens în asta. M-a ajutat să-mi schimb stilul de joc, mi-a dat încredere, și mai ales, și-a ținut promisiunea.

A dovedit că are caracter. Pentru mine, Lucescu are o însemnătate specială. Oriunde merg, spun mereu: este cel mai bun antrenor cu care am lucrat, cel mai bun analist și unul dintre cei mai buni antrenori ce citesc jocul. Da, acel loc 3 a fost și datorită lui Lucescu. Eu am fost acolo datorită încrederii pe care mi-a oferit-o.

- Emre Asik, într-un interviu acordat Gazetei Sporturilor, despre Mircea Lucescu

Ulterior, după experiențele de la Galatasaray (2000–2002) și Beșiktaș (2002–2004), Lucescu a fost și selecționerul Turciei între 2017 și 2019. Nu a reușit calificarea la Mondialul din 2018, iar odată cu retrogradarea în Liga C din Liga Națiunilor, colaborarea s-a încheiat. Totuși, el a debutat jucători importanți pentru generația actuală: Celik, Demiral sau Kahveci.

Au trecut astfel peste două decenii de la ultima participare la Cupa Mondială, iar Turcia are acum la dispoziție poate cea mai valoroasă generație din istorie, dublată de atmosfera irespirabilă de la Istanbul, indiferent că se joacă pe „Ataturk”, „Ali Sami Yen” sau „Sukru Saracoglu”.

1. Context istoric: multe amicale, puține partide cu miză. Totuși, stăm mai bine la duelurile directe

De-a lungul timpului, Turcia și România s-au întâlnit de 27 de ori. Dintre acestea, 17 au fost partide amicale, 2 în Cupa Balcanică, celelalte contând o dată pentru preliminariile unui Campionat European (196), restul contând pentru preliminariile a trei Campionate Mondiale - 1966, 1986 și 2014. Ultima confruntare datează din 9 noiembrie 2017, când „tricolorii” s-au impus într-un amical disputat la Cluj, scor 2-0, grație unei „doppietta” marca Gicu Grozav.

Același Grozav este cel care a punctat și în ultimul succes oficial al „tricolorilor” contra Turciei, scor 1-0, la Istanbul, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2014. Ulterior, la retur, selecționata „Semilunei” ne-a învins la București, 2-0, goluri, Burak Yilmaz și Erdinc.

+5 FOTO

Alte două partide notabile sunt cele din campania pentru Mondialul mexican din '86, tot cu Mircea Lucescu pe bancă, cea de tristă amintire, ai noștri pierzând calificarea în dauna Irlandei de Nord.

Ce jucători folosea Mircea Lucescu atunci:

• 3 aprilie 1985, preliminarii, România - Turcia 3-0 (3-0) (21 Hagi, 28, 42 Cămătaru)

• Stadion: Central, Craiova, 30.000 spectatori, arbitru: Ben-Itzhak (Israel)

• România: Silviu Lung - Nicolae Negrilă, Gino Iorgulescu, Costică Ştefănescu-cpt., Nicolae Ungureanu - Mircea Rednic, Mircea Irimescu, Dorin Mateuţ (58 Marius Lăcătuş), Gheorghe Hagi - Marcel Coraş (71 Ilie Balaci), Rodion Cămătaru

• Selecționer: Mircea Lucescu

• 13 noiembrie 1985, preliminarii, Turcia - România 1-3 (0-2) (78 Metin / 15 Iorgulescu, 28 Coraş, 54 Iovan)

• Stadion: Mustafa Kemal Ataturk, Izmir, 30.000 spectatori, arbitru: Roth (RFG)

• România: Silviu Lung - Ştefan Iovan, Gino Iorgulescu, Costică Ştefănescu-cpt., Ilie Bărbulescu - Mircea Rednic, Ladislau Boloni, Michael Klein, Gheorghe Hagi - Marcel Coraş (83 Ion Geolgău), Victor Piţurcă (64 Rodion Cămătaru)

• Selecționer: Mircea Lucescu.

Toate confruntările directe oficiale dintre Turcia și România, în tabelul de mai jos:

• BILANȚ ÎN PARTIDELE OFICIALE = 6 VICTORII, 1 EGAL, 3 ÎNFRÂNGERI

• BILANȚ ÎN PARTIDELE AMICALE = 8 VICTORII, 7 EGALURI, 2 ÎNFRÂNGERI

• TOTAL PENTRU ROMÂNIA VS TURCIA = 14 VICTORII, 8 EGALURI, 5 ÎNFRÂNGERI

2. Echipa. Generația de Aur a Turciei: Yildiz și Guler, vârfuri de lance!

Vincenzo Montella, selecționerul Turciei din 21 septembrie 2023, conduce astăzi poate cel mai valoros lot din istoria naționalei. Are la dispoziție o generație cu adevărat specială, în frunte cu Kenan Yildiz, devenit „vioara întâi” la Juventus, și cu Arda Guler, om de bază la Real Madrid sub comanda lui Xabi Alonso, ambii născuți în 2025 și deja maturi fotbalistic dincolo de vârsta din buletin.

Ferdi Kadioglu, titular incontestabil la Brighton în Premier League, completează un nucleu deja bine consolidat, în timp ce Hakan Calhanoglu rămâne reperul de clasă al echipei. Lângă ei se aliniază și valori certe din campionatul intern, de la marile forțe ale Istanbulului: Akturkoglu de la Fenerbahce, Orkun Kokcu, de la Beșiktaș ori Ugurcan Cakir de la Galatasaray. Un arsenal tehnic și fizic cum Turcia a avut rareori, iar Montella pare să fie omul potrivit pentru a-l exploata la maximum.

25este locul ocupat de Turcia în clasamentul FIFA.

Joacă exclusiv în sistem 4-2-3-1, formația tip fiind următoarea: Cakir - Celik, Demiral, Bardakci, Kadioglu - Calhanoglu, Kokcu - Aydin, Guler, Yildiz - Akturtoglu

Într-o grupă cu doar patru echipe, Turcia s-a descurcat excelent: victorii tur-retur cu Georgia și Bulgaria, remiză cu Spania la Sevilla, dar și o umilință în fața campioanei europene la Konya, un neverosimil 0-6!

Din cele 17 reușite din calificări, turcii au marcat doar de 8 ori din joc deschis. În rest, de 7 ori din faze fixe, beneficiind de 2 autogoluri. Surprinde masiv xG-ul cumulat, de doar 8,7! Asta înseamnă o rată a conversiei aproape perfectă, turcii înscriu un gol dintr-o jumătate de ocazie! Eficiența acestora în fața porții este remarcabilă. Jucătorii cu cele mai multe contribuții ofensive sunt următorii:

1. Hakan Calhanoglu - 5 (un gol, patru pase decisive)

2. Arda Guler - 4 (un gol, trei pase decisive)

3. Kenan Yildiz - 3 (trei goluri)

4. Kerem Akturtoglu - 2 (două goluri)

5. Yunus Akgun - 2 (un gol, o pasă decisivă)

6. Merih Demiral - 2 (două goluri)

În preliminarii, Turcia a avut 52% posesie medie, 5,3 șuturi pe poartă pe meci, 6 ocazii mari create per partidă, 404 pase precise și 25 pase lungi reușite în medie.

Montella a modelat Turcia într-o echipă modernă, construită pe control calculat al posesiei și tranziții rapide. Deși menține o posesie moderată, cere intensitate în circulația mingii și progresie verticală, valorificând tehnica lui Arda Guler și mobilitatea lui Yildiz.

Blocul defensiv rămâne compact, cu fundași laterali implicați constant în faza ofensivă. Calhanoglu dictează ritmul, fiind punctul de echilibru între organizare și creativitate. Montella favorizează pressingul coordonat și recuperarea rapidă, iar combinația dintre tinerii ofensivi și maturitatea veteranilor produce o echipă capabilă să domine, să atragă adversarul și să lovească decisiv în spații, Akturtoglu fiind cunoscut pentru cum se „strecoară” între liniile adverse, ori în spatele acestora, amintind, păstrând proporțiile, de „Pippo” Inzaghi.

Danemarca. Îl dăm uitării pe Urs Maier, după mai bine de două decenii?

Danemarca este o reprezentativă sângerândă după drama trăită la Glasgow, în duelul cu Scoția, probabil cel mai spectaculos meci al recent încheiatelor grupe de calificare. Nu este un adversar comod, sub nicio formă, dată fiind cotația de aproximativ 400 de milioane de euro de pe Transfermarkt, însă nu mai este nici echipa care ajungea în semifinalele Campionatului European din 2020, amânat până în 2021 de pandemie.

Șase prezențe la Campionatul Mondial au danezii: în două rânduri nu au trecut de faza grupelor (inclusiv Qatar 2022), de trei ori s-au oprit în „optimi”, iar o dată au ajuns în „sferturi”, la „Coupe du Monde” 1998.

1. Context istoric: o calificare la Mondiale și o rană ce nu se va închide niciodată

De 12 ori am jucat cu Danemarca, de-a lungul istoriei, însă două partide rămân de referință: cea care ne-a calificat la „Coppa del Mondo”, Italia 1990, și cea de la Copenhaga, celebrul episod „Rușine, domnule Urs Maier!”.

Episodul 1: Acum 36 de ani, pe 15 noiembrie 1989, România scria istorie în Ghencea, învingând Danemarca cu 3-1 într-un duel legendar, disputat cu doar o lună înainte de prăbușirea regimului comunist.

Trupa lui Emeric Ienei a întors fabulos în fața nordicilor, obținând calificarea la Mondiale după 20 de ani de absență, ultima participare avusese loc la Mexic 1970. Au înscris Gabi Balint, autorul unei „duble”, și Neluțu Sabău, în timp ce Povlsen puncta pentru danezi.

România era obligată să câștige pentru a prinde „Coppa del Mondo” 1990, iar succesul din Ghencea avea să rămână memorabil: o revenire superbă de la 0-1, într-un meci în care Balint, Dănuț Lupu și Neluțu Sabău au evoluat sclipitor, iar „tricolorii” au rezistat eroic ultimele 30 de minute în inferioritate numerică, după eliminarea lui Hagi.

Episodul 2: Meier a fost criticat dur în septembrie 2003, după meciul României cu Danemarca, de la Copenhaga. „Tricolorii” își jucau ultima şansă de calificare la Euro 2004, le trebuia o victorie, însă n-au obținut decât o remiză, 2-2, pentru care l-au acuzat pe elvețian. 

I s-a imputat primul gol al gazdelor, înscris dintr-un penalty acordat foarte ușor, precum și prelungirea exagerată a partidei, cu 5 minute, ceea ce le-a permis danezilor să egaleze la doi în ultimele secunde.

Toate partidele disputate de România în compania danezilor:

• BILANȚ PENTRU „TRICOLORI”: 5 VICTORII, 4 REMIZE, 3 EȘECURI

2. Echipa. Selecționer fără experiență, control total al balonului + se produce un schimb de generații

Deși Brian Riemer a preluat naționala Danemarcei abia în octombrie 2024, filosofia sa tactică se conturează deja clar, influențată direct de experiența acumulată la Brentford, unde a fost secund timp de patru ani, și Anderlecht, singura experiență ca „principal”.

Stilul său pornește de la o idee esențială: echipă compactă, agresivă în presing și extrem de atentă la tranziții. În momentele fără minge, Danemarca încearcă să preseze sus, cu linia ofensivă avansată, forțând adversarul să joace pe exterior, unde danezii încearcă recuperarea. În cazul în care presingul este depășit, blocul echipei se strânge imediat într-un 4-5-1 compact, cu linii foarte apropiate.

În posesie, Riemer preferă un joc direct, cu circulație rapidă, evitând elaborările sterile. Danezii încearcă să ajungă repede în ultimii 30 de metri, prin verticalizări și schimbări rapide de direcție, mai ales pe flancuri, unde fundașii laterali urcă constant.

Din punctul de vedere al sistemului, cel mai des utilizat este 4-3-3, adaptabil în 4-2-3-1 sau chiar 4-4-1-1, în funcție de adversar și de zona în care Danemarca vrea să creeze superioritate. Riemer mizează pe jucători versatili, capabili să acopere mai multe roluri, și pe un mijloc solid, care să ofere atât protecție defensivă, cât și progresie cu mingea.

În cadrul angrenajului danezilor, există un mix între jucătorii tineri, emergenți încă, cum ar fi Patrick Dorgu, Rasmus Hojlund, Victor Froholdt sau Gustav Isaksen, și cei consacrați: Andreas Christensen, Christian Eriksen, Kasper Schmeichel, Pierre-Emile Hojbjerg sau Joachim Andersen.

399 de milioane de euroa însumat lotul danezilor la acțiunea din luna noiembrie, conform transfermarkt. Cei mai valoroși jucători sunt Hjulmand (50 de milioane de euro), Hojlund (45), Damsgaard (30), Biereth (30), Andersen (27) și Dorgu (25).

Danemarca, date statistice relevante din cadrul campaniei de calificări pentru Campionatul Mondial din 2026:

• 16 goluri, dintre care: 13 din joc deschis, 2 din fază fixă, unul din penalty

• xG-ul cumulat de 14,2, aproape conform cu reușitele din realitate.

• nu a pierdut pe teren propriu: 1 victorie și 2 remize, dintre care una surprinzătoare cu Belarus, scor 2-2!

• Rasmus Hojlund a punctat de cinci ori, fiind golgheterul formației în campania de calificări, fiind urmat de Damsgaard, cu trei goluri, și Dreyer, cu două.

• 65% este media posesiei danezilor, una uriașă, a zecea cea mai bună din toate cele 53 țări afiliate UEFA!

• Și la jocul combinativ stau la fel de bine: medie de 554 pase precise pe meci

• Nu forțează pasele lungi: 22 / meci

• Nici nu sunt foarte agresivi, cu o medie de doar 10,5 faulturi per partidă.

Ucraina. Reedităm cea mai mare victorie a ultimelor decenii?

Probabil cel mai ușor adversar peste care putem să dăm. Cea mai mică cotă pe transfermarkt - 274 de milioane de euro, în continuare una uriașă, dată fiind cotația de 85 a „tricolorilor”, plus un avantaj moral conferit de victoria ce a dat altă conotație „Generației de Suflet”, 3-0 la Campionatul European din Germania, al doilea succes all-time al alor noștri la un turneu continental. Stanciu, Răzvan Marin și Drăguș, toți contestați în ultima perioadă, au trimis în delir românii prezenți la Munchen, dar și pe toți cei din țară.

Setea de revanșă a ucrainenilor pentru acel eșec drastic, coroborat cu dorința de reprezentație în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, în contextul tensiunilor socio-politice din regiune, ar putea transforma totuși selecționata lui Sergiy Rebrov (din 07.06.2023) într-un adversar mai dificil chiar decât Italia! De notat: nu-și dispută partidele considerate „acasă” pe teren propriu, din motive evidente.

Contextul istoric: o singură partidă oficială, iar aceea e direct în memoria oricărui microbist din România!

Șapte partide s-au disputat între România și Ucraina, de-a lungul timpului, a doua cea mai mare țară din Europa câștigându-și independența față de URSS tocmai în 1991. Dintre acestea, una singură a fost oficială, chiar succesul magic al băieților lui Edi Iordănescu de anul trecut.

+32 FOTO

„Il Luce” este legat indubitabil de Ucraina, antrenând acolo timp de 17 ani: pe Șahtior, între 2004 și 2016, pe Dinamo Kiev, între 2020 și 2023. Numeroase titluri, cupe, totul culminând cu Cupa UEFA, câștigată alături de „mineri” în 2009, la ultima ediție dinaintea rebranduirii în Europa League.

Toate partidele all-time dintre România și Ucraina:

Echipa. Mult schimbată față de Euro 2024

Zinchenko este în scădere de formă, fiind împrumutat de Arsenal la Nottingham Forest, totodată chinuit de accidentări. Tsigankov sau Dovbyk nu mai au același randament năucitor. Mudryk... nu mai joacă fotbal. Stepanenko a dispărut din circuitul echipei naționale, Shaparenko este folosit doar sporadic. Matviyenko și Zabarnyi formează în continuare cuplul de stoperi, Lunin a dispărut, Konoplya este, în continuare, om de bază.

În schimb, au apărut nume interesante, cum ar vi Vladyslav Vanat, atacant la Girona, ori Yehor Yarmoliuk, jucător care primește foarte multe minute în Premier League, la Brentford, iar Anatoliy Trubin apără acum poarta Ucrainei.

Într-o grupă de calificări cu Franța, Islanda și Azerbaidjan, Ucraina a oscilat în evoluții. S-a impus de două ori în fața principalei rivale la calificare Islanda, însă a câștigat greu cu Azerbaidjan pe teren propriu, remizând chiar la Baku, scor 1-1. Cu Franța, galben-albaștrii au evoluat foarte curajos, inclusiv la 0-4 de pe „Parc des Princes”, unde au primit trei goluri într-un sfert de oră, după o primă repriză excelentă pe plan defensiv în fața lui Mbappe, Olise, Cherki sau Barcola.

Ucraina evoluează adesea în 4-2-3-1, 4-3-3 la ocazii, și pune accent pe defensivă organizată, pressing și tranziții rapide în ofensivă, unde încearcă să creeze avantaj pe flancuri și să aducă mingea rapid în careu. Defensiv, fundașii sunt solizi și greu de trecut. O echipă cu o motivație maximă, mai ales în fața României, care știe să profite la maximum de spații sau de orice șansă de gol. Exemplu, meciul decisiv cu Islanda - gol din fază fixă + șut deviat.

În preliminarii, Ucraina a înscris de 10 ori, dintre care de două ori din fază fixă, niciodată de la punctul cu var, înregistrând și:

• xG cumulat de 7,6 = marchează mai mult decât ar trebui, conform statisticilor

• 48,6% media posesiei, la nivel mediu pentru zona UEFA

• 4,7 șuturi pe poartă per meci

• 7 ocazii mari create per meci

• în medie, 349 pase precise per meci și 22 pase lungi

Ce adversar preferați la barajul pentru CM 2026?

✓

Italia24% (1675 voturi)

✓

Danemarca21% (1476 voturi)

✓

Turcia13% (920 voturi)

✓

Ucraina42% (3000 voturi)

TOTAL: 7071 voturi

Partener: