Articol de David Istrate - Publicat luni, 24 noiembrie 2025 13:46 / Actualizat luni, 24 noiembrie 2025 13:59
Matură și entuziasmată, Sonia Vasiliu (29 de ani) a revenit la națională la un deceniu după rezultatele excelente de la juniori și a vorbit despre atmosfera din cadrul echipei, despre munca ei din ultimii ani și despre rolul suporterilor în succesul României la Campionatul Mondial.
În 2014, România obținea medalia de aur la Campionatul Mondial de Junioare din Macedonia. Doi ani mai târziu, tricolorele câștigau medalia de bronz la Campionatul Mondial de Tineret din Rusia.
Sonia Vasiliu, membră a unei generații excepționale de handbaliste: „Mereu ne-am ajutat una pe alta”
Din acele echipe au făcut parte Cristina Laslo, Lorena Ostase, Yuliya Dumanska și Bianca Curmenț, jucătoare care se află în lotul României pentru Campionatul Mondial, cât și Sonia Vasiliu, handbalistă care s-a întors la națională în acest an.
„Generația care a fost atunci, 96’-97’, a fost o generație unită. Am avut același obiectiv și scop și mereu ne-am ajutat una pe alta”, a dezvăluit sportiva în vârstă de 29 de ani, într-un interviu pentru GSP.ro.
„Mă simt foarte mândră [de revenirea la națională]. Este o onoare pentru mine că pot să reprezint România la cel mai înalt nivel. Îmi doresc să-mi aduc aportul în echipă cât mai mult și să jucăm cât mai bine de la meci la meci”, a adăugat Vasiliu.
Pivotul naționalei României a avut evoluții solide în actuala ediție a Ligii Florilor, fiind o componentă de bază a „revelației” campionatului. Este vorba de CSM Slatina, grupare care a promovat în 2024 și care, în prezent, ocupă locul 5 în clasament, fiind depășită doar de CSM București, CS Gloria Bistrița, CSM Corona Brașov și SCM Râmnicu Vâlcea.
Care e secretul Slatinei? „S-au schimbat foarte multe lucruri în bine. Asta contează. Fiecare jucătoare e concentrată pe ce are ea de făcut. Fiecare își aduce aportul și încercăm să gestionăm fiecare meci cât de bine posibil și să-l tratăm ca pe o finală. Încercăm să dobândim respectul oricărui adversar”, a răspuns Vasiliu.

Sonia Vasiliu, pregătită de debutul la Mondial: „Fiecare jucătoare face multe sacrificii”
Emoționată înaintea debutului la Campionatul Mondial, handbalista originară din Vaslui a vorbit despre turneul final cu liniște și precauție, având un discurs calculat, atent. „Este rezultatul a niște ani de muncă și vine de-abia acum”, a explicat ea.
„Fiecare jucătoare face multe sacrificii ca să ajungă la un nivel înalt. Sunt foarte mulți ani de muncă, foarte multă responsabilitate. O jucătoare trebuie să stea bine și din punct de vedere mental, și din punct de vedere fizic pentru a putea face față. Asta trebuie să înțeleagă lumea, că sunt foarte multe sacrificii”, a continuat Vasiliu.
Handbalista care și-a început cariera la „U” Cluj-Napoca a găsit o atmosferă frumoasă la națională, observând că fiecare jucătoare lucrează pentru unitatea grupului.
„Cred că suntem o echipă care încearcă să joace un handbal de calitate: mereu în viteză, depășiri, situații de unu-la-unu. Trebuie să muncim mai mult în apărare, de-obicei asta e cel mai important. Eu cred că putem să demonstrăm că ne putem bate cu orice adversar”, a subliniat Vasiliu.
Sonia Vasiliu cere ajutorul fanilor: „Ei chiar sunt al 8-lea jucător”
România va juca la Rotterdam, în grupa A, alături de Croația, Japonia și Danemarca. Întrebată cum vede adversarele tricolorelor, Sonia a răspuns astfel:
„E o grupă destul de puternică. Danemarca e echipă organizată, Croația joacă foarte tare și are experiență, iar Japonia poate să schimbe oricând ritmul. Noi trebuie să rămânem concentrate pe ceea ce avem de făcut, să punem în practică ceea ce lucrăm la antrenamente și să ne urmărim scopul.”
Nu în ultimul rând, Sonia Vasiliu și colegele ei se bazează pe susținerea fanilor români, care, de-a lungul anilor, au făcut spectacol la turneele finale.
„Relația cu suporterii este importantă. Ei sunt importanți. Trebuie să înțeleagă că, de multe ori, ei chiar sunt al 8-lea jucător. Chiar ne ajută și ne dau energia de care avem nevoie pentru a trece de anumite situații”, a spus pivotul naționalei.
„Oriunde există și critici. Când joci bine ești bine, când joci rău apar criticile. Asta este. Eu m-aș bucura să vină într-un număr cât mai mare și să ne susțină. Asta e ceea ce-mi doresc și le mulțumesc”, a concluzionat Vasiliu.

Programul României la Campionatul Mondial din 2025
27 noiembrie, ora 19:00 » România - Croația
29 noiembrie, ora 19:00 » România - Japonia
1 decembrie, ora 21:30 » Danemarca - România
Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu