Articol de Justin Gafiuc - Publicat vineri, 26 decembrie 2025, 15:49 / Actualizat vineri, 26 decembrie 2025 16:20
Șerban Stoica are 16 ani, e multiplu campion național și campion balcanic la juniori, plus un loc 5 la ultimele Europene U17, unde a pierdut un meci „cu cântec” în sferturile de finală, exact înainte de a-și asigura o medalie. Legitimat la CSM Suceava, a fost cooptat în urmă cu două luni în centrele naționale de pregătire de la Călărași și Giurgiu, unde-și urmează visul de a ajunge la podiumul olimpic la JO 2032, Brisbane, Australia.
„Pasiune pură” este un serial în care GSP.ro și-a propus să aducă în prim-plan cazurile excepționale din sportul juvenil, inclusiv din disciplinele mai puțin mediatizate.
25th May 1965. Muhammad Ali vs Sonny Liston. First Minute. First Round. Respectă Munca. Iubește Durerea. Devino Legendă. Pe un perete întreg, imaginea epocală a convertitului Cassius Clay după „pumnul-fantomă” aplicat adversarului său în meciul pentru supremația la categoria grea, încheiat cu un KO ultrarapid. Istoric!
În față, un ring. De jur-împrejur, saci de antrenament, aparatul de exersat upercut, „para” suspendată, mănuși de toate culorile, gărdulețe, mesaje motivaționale, un pictural Mayweather în gardă, gata să lovească.
Șerban Stoica și speranța către un campion: „E o binecuvântare pentru orice antrenor”
Și, printre ele, un puști de 16 ani, cu visele lui, cu pasiunea, entuziasmul și munca adolescentului care, adunând broboane de transpirație, închide uneori ochii spre a se transpune, triumfător, pe podium. Cu un aur la gât, cu o centură masivă la brâu!
Așa arată mica sală din Suceava, unde Șerban Stoica, alături de antrenorul său, Andu Vornicu, a prins rădăcini în arta pugilatului. Și a început să colecteze rezultate: campion național, campion balcanic, locul 5 la ultimele Europene U17 la categoria 52 kg, dar după un sfert de finală pierdut în urma unei decizii de arbitraj controversate, discutabile. C-așa-i în box!
De circa două luni, Șerban a lăsat vechea Cetate de Scaun a lui Ștefan cel Mare pentru a se integra lotului național în centrele de pregătire de la Călărași și Giurgiu. Iar traseul său e deschis cu toate ușile către marea performanță.
„La el se potrivește perfect zicala care spune că munca bate talentul. Are o disponibilitate fantastică la efort, absoarbe repede indicațiile, e disciplinat, a înțeles minunat sfaturile mele legate de odihnă și alimentație. Cred că n-a mai pus gura pe dulce de vreo patru ani. Dacă-și va păstra seriozitatea și mentalitatea, va trece și peste bariera critică de la 17-18 ani, când se adună tentațiile colaterale, care te pot abate de la drum”, subliniază antrenorul său de la CSM Suceava, Andu Vornicu.
Acest copil e o binecuvântare pentru orice antrenor serios. Muncește enorm, e atent și-și dorește cu toată fibra lui să facă performanță în box. Arma lui principală e croșeul de dreapta, trebuie lucrat mult la directele cu ambele brațe și la jocul de picioare
Andu Vornicu, antrenor CSM Suceava
„M-au captivat meciurile lui Mayweather. Și cine nu se uita la Tyson?”
„Tata a făcut și el box, așa că pasiunea asta a apărut cumva natural. Mă uitam mult la meciuri pe YouTube și am venit într-o zi la sală împreună cu vărul meu. Mi-a plăcut de la început, iar maestrul a văzut ceva în mine. Cam așa m-am apucat de acest sport. Mama se mai speria la început când veneam cu câte un ochi vânăt sau o zgârietură, la fel și eu, dar ne-am obișnuit repede cu aceste sacrificii”, povestește Șerban.
El a început aventura în ring la 11 ani: „Îl urmăream pe Mayweather. Mă captivau stilul lui și inteligența din timpul meciurilor. La fel – Tyson! Cine nu se uita la partidele lui Tyson? Era fantastică acea atitudine fioroasă a lui”.
Recunoaște că a avut dubii că boxul e sportul potrivit pentru el, mai degrabă un băiat firav decât construit spre a fi o forță a naturii. „Am realizat însă că puterea nu vine neapărat din musculatură, cât din inimă! Ăsta e un sport căruia trebuie să-i dedici tot sufletul. Să fii muncitor, ambițios și disciplinat, adică cele trei cuvinte în care mă regăsesc”, vine autoportretul suceveanului.
„Visul meu? O medalie olimpică la Brisbane 2032”
Prima medalie de aur a câștigat-o la Naționalele de cadeți, la Piatra Neamț: „Nu pot descrie emoția pe care am trăit-o când arbitrul mi-a ridicat mâna a învingător în finală. Am realizat atunci că mi-am îndeplinit primul vis al carierei”.
Marele obiectiv este, firește, un podium olimpic: „Jocurile din 2032 fac parte din planul meu. Iar primul lucru pe care-l voi bifa dacă voi obține o medalie la Olimpiadă va fi să plec într-o vacanță exotică împreună cu familia. Îmi place mult geografia, mi se pare foarte interesant să ai prilejul să călătorești peste tot în lume”.
E însă un drum lung și spinos până la țelul suprem de la amatori: „O iau pas cu pas, nu mă grăbesc. Deocamdată, voi avea un 2026 plin, cu Olimpiada de tineret, Cupa Mondială și Europeanul de același nivel. Va fi anul meu!”.
Prima regulă a antrenamentelor e să fie intense. Când am două ședințe de pregătire pe zi, prima se bazează pe partea fizică, iar cealaltă – pe tehnică, forță și explozie. Nu m-am ferit niciodată de muncă. N-am zis «Nu mai pot» sau «Nu mai vreau». Iar la meciuri, când intru în ring, sunt ca în transă. Am în cap doar adversarul și colțul antrenorului
Șerban Stoica, boxer lot național juniori
Chinul din Anglia: „Nu m-am integrat deloc. Noaptea, mă gândeam numai la România”
Drumul în viață al lui Șerban a cunoscut, la un moment dat, și o cumpănă, înainte să se apuce de box. Părinții au fost nevoiți să plece la muncă în Anglia timp de doi ani, „au lucrat într-o fabrică”, dar experiența l-a destabilizat pe puști.
„Am stat acolo de la 8 la 10 ani, cu școala, cu tot. Dar nu m-am integrat deloc. Marea problemă a fost comunicarea, fiindcă nu știam deloc limba. Oamenii încercau să discute cu mine, dar eu mă uitam în gol. Era ca un fel de barieră. Noaptea nu puteam închide ochii și mă gândeam numai la România. Până la urmă, mama și tata au decis să revină în țară din cauza mea”, istorisește Șerban.
Spune că, după experiența britanică, s-a împrietenit cu limba engleză: „Am început s-o învăț serios, iar acum vorbesc destul de bine. Dacă aș reveni acolo, n-aș mai avea probleme la acest capitol”.
În țară, e clasa a opta: „Ar fi trebuit să fiu a zecea, dar am început în alt sistem în Anglia și am rămas cu doi ani în urmă. Dar stau bine cu școala, mă ocup de lecții, mai iau de la colegi temele de pe WhatsApp, am o medie bunicică”.
Am deviație de sept, care nu mi-a creat însă niciodată probleme cu suflul la antrenamente sau meciuri. Știu că e un detaliu medical care poate încurca la un moment dat, așa că mă voi opera în curând. Am avut deja o programare în octombrie, dar urmau campionatele naționale și nu mai era timp de recuperare
Șerban Stoica, boxer lot național juniori
„Poate obțin un autograf de la Drăgușin sau Stanciu”
În afara pugilismului, se declară un fan al fotbalului. Și suporter Barcelona și FCSB. „N-am fost niciodată la un meci al favoriților mei, pentru că aici, la Suceava, suntem și departe de meciurile din Liga 1. Dar chiar aș vrea să mă duc la o partidă a naționalei, în mod special, poate obțin un autograf de la Drăgușin sau de la Stanciu”, sună una dintre dorințele secrete ale lui Șerban.
El trece apoi la un punct sensibil din lumea boxului: arbitrajele, cu episoade de scandaluri și controverse în regim perpetuu. Cum se împacă cu momentele unor decizii frustrante?
„Mi s-au întâmplat astfel de situații nedrepte, inclusiv la ultimele Europene, când am pierdut nemeritat în fața unui ucrainean în sferturile de finală. Am pățit la fel și în alte meciuri interne. Dar clipele astea mă fac să revin de două ori mai puternic. Parcă se aprinde un foc în mine, astfel încât să nu mai dau nicio șansă adversarului cu ocazia următoare”, mărturisește Șerban.
„Îmi place croșeul de dreapta, dar nu e-n regulă că lovesc prea mult în gol”
Mai are timp să respire între antrenamente, cantonamente și școală? „Mai ies la o plimbare sau la un biliard cu fratele meu mai mare, care are 21 de ani”, spune tânărul boxer. Iar în week-end-uri, dacă mai „evadează” din centrul de la Călărași, o mai ajută pe mama sa la taraba cu produse din bazarul sucevean.
Evident, primii suporteri vin din familie: „Tata încă se emoționează la meciurile mele și tot timpul mă sună să mă sfătuiască, să mă încurajeze. Sigur, nu se pricepe la fel de bine ca maestrul, dar îmi explică unde crede că am greșit ori ce am făcut bine. Cuvintele celor apropiați și ale antrenorului sunt singurele care mă interesează și le prețuiesc. Restul – încerc să ignor, nu mă afectează”.
Și încheie cu o autoevaluare: „Îmi place mult croșeul de dreapta ori pasul înapoi și apoi revenirea în forță. Iar cel mai mult greșesc prin loviturile în gol. Trebuie să învăț să controlez mai bine distanța și să remediez această problemă. Dar asta depinde, desigur, și de profilul adversarului”.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
