SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

REZUMAT VIDEO „Cel mai greu moment din carieră!” » Lorenzo Musetti a dezvăluit de ce a abandonat în fața lui Novak Djokovic: „Am simțit ceva ciudat”

Lorenzo Musetti a ajuns la conferința de presă abătut. Foto: Captură YouTube @Australian Open
Lorenzo Musetti a ajuns la conferința de presă abătut. Foto: Captură YouTube @Australian Open

Articol de - Publicat miercuri, 28 ianuarie 2026 11:32 / Actualizat miercuri, 28 ianuarie 2026 11:49

Lorenzo Musetti (23 de ani, #5 ATP) nu a avut deloc noroc. Italianul a câștigat două seturi în meciul împotriva lui Novak Djokovic (38 de ani, locul 4 ATP) în sferturile de finală de la Australian Open și apoi s-a accidentat. La conferința de presă, el a dezvăluit de ce a fost nevoit să abandoneze.

Musetti a părăsit Rod Laver Arena cu capul plecat, deși a fost jucătorul mai bun de pe teren.

O accidentare l-a forțat să abandoneze meciul în fața lui Nole, după ce câștigase două seturi împotriva celui mai titrat jucător din toate timpurile.

Lorenzo Musetti a ajuns la conferința de presă abătut și șchiopătând: „Cel mai greu moment”

„Am simțit o accidentare la începutul setului doi, am simțit ceva ciudat la piciorul drept. Am continuat să joc pentru că îmi mergea foarte bine, dar durerea se agrava. Când am cerut time-out medical, am stat trei minute, am simțit o durere și mai mare. M-am întors pe teren, dar totul era mai rău.

Nu am ce să spun. Am făcut toate controalele înainte de sezon, nu știu de ce s-a întâmplat asta. Am făcut totul pentru a preveni astfel de lucruri. Nu am cuvinte să descriu cum mă simt acum și cât de greu mi-a căzut accidentarea în acest moment”, a spus Lorenzo Musetti.

Durerea era prea mare, așa că nu puteam doar să-mi bandajez piciorul și să continui. Îmi cunosc corpul și sunt destul de sigur că mi-am rupt un mușchi. Nu sunt doctor, dar voi face toate controalele când voi ajunge acasă. Cu siguranță cel mai greu moment din cariera mea. Nu mi-am putut imagina niciodată că voi conduce cu 2-0 împotriva lui Novak și că voi fi nevoit să abandonez. Toate acestea sunt cu adevărat dureroase pentru mine.

- Lorenzo Musetti, locul 5 ATP

VIDEO. Rezumatul meciului Lorenzo Musetti - Novak Djokovic

Lorenzo Musetti: „Am încercat cumva să rămân în meci, să nu mă gândesc la durere”

În startul setului 3, la 1-2 la game-uri, italianul a solicitat un time-out medical. Fizioterapeutul i-a tratat coapsa dreaptă, zona cvadricepsului, dar Musetti n-a mai putut juca decât un game. Durerea era atât de mare încât nici nu mai putea alerga.

„Aproape tot setul doi m-a durut, dar am putut continua să joc pentru că serveam bine. Am încercat să joc mai agresiv de la linia de fund. Am încercat cumva să rămân în meci, să nu mă gândesc la durere, dar cu cât stăteam mai mult în aceeași poziție, cu atât era mai rău. Din păcate, nu a existat nicio cale să fac ceva pentru a continua să joc”, a încheiat italianul.

Novak Djokovic: „Sunt norocos, urma să plec acasă”

Novak Djokovic a avut și el probleme, din cauza bătăturilor la picior. „Am văzut că a cerut time-out medical, dar nu i-am acordat prea multă atenție”, a spus Musetti.

Nu știu ce să spun, în afară de faptul că-mi pare foarte rău pentru el. Clar era mai bun, eu eram în drum spre casă. Din păcate, astfel de lucruri se întâmplă. Am pățit-o și eu de câteva ori.

Să ai 2-0 la seturi, este atât de nefericit. Îi urez o recuperare rapidă. Sunt extrem de norocos să fi trecut de acest meci.

- Novak Djokovic

Novak Djokovic va juca în semifinale cu învingătorul meciului Sinner - Shelton.

Citește și:
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
Liga Campionilor
Benfica mai avea nevoie de un gol, portarul Trubin trăgea de timp în minutul 90+5! Explicația lui Jose Mourinho
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Liga Campionilor
„Pentru prima dată” » Ce au remarcat jurnaliștii italieni la Cristi Chivu, în victoria cu Dortmund + Nota primită de român
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Liga Campionilor
Clasamentul final al grupei în Liga Campionilor, după o seară nebună de tot! » Portarul-erou Trubin califică echipa lui Mourinho la ultima fază și o scoate pe Real Madrid din Top 8!
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Noutati auto
Americanii au reacționat după lansarea noului Duster: „Arată ca o Dacia pentru oamenii bogați”
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Profit.ro
Schimbare istorică la bani. Anunțul făcut de BNR
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează