INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY - NEWCASTLE

Pep Guardiola și o abordare atipică, după 2-1 cu Newcastle: „Vreau ca băieții să se bucure de viață cu caipirinha și daiquiri”

Pep Guardiola, în culmea fericirii, se bucură împreună cu Erling Haaland / Foto: Imago
Pep Guardiola, în culmea fericirii, se bucură împreună cu Erling Haaland / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 22 februarie 2026, 07:44 / Actualizat duminica, 22 februarie 2026 09:09

Manchester City a învins-o sâmbătă seară pe Newcastle (2-1) și s-a apropiat la două puncte de liderul Arsenal, care joacă astăzi împotriva lui Tottenham.

N-a fost nici pe departe cel mai bun meci al lui Manchester City, dar importante au fost punctele. „Cetățenii” le-au luat pe toate trei, iar managerul Pep Guardiola a fost în culmea fericirii.

„Conexiunea pe care am avut-o cu fanii noștri a fost cea mai bună a sezonului. Am avut cele mai bune vibrații și avem nevoie de aceste vibrații de acum până la sfârșitul sezonului. Nu a fost meciul ideal, dar am fost o echipă și asta trebuie să facem în această etapă a sezonului”, a punctat tehnicianul spaniol.

Pep Guardiola vrea să-și trimită echipa într-o minivacanță

Rezultatul final a fost stabilit încă din prima repriză. Nico O'Reilly, 20 de ani, a înscris ambele goluri ale gazdelor (min. 14 și 27), între acestea făcându-și loc reușita lui Hall, pentru 1-1 (min. 22). Pentru Pep de ajuns pentru a-și trimite jucătorii într-o minivacanță.

S-ar putea să le dau băieților vreo trei zile de pauză. Vreau să se relaxeze, să se bucure de viață cu caipirinha și daiquiri”, i-a surprins Guardiola, cu declarația sa, pe jurnaliști. Manchester City dispută următorul meci abia sâmbăta viitoare, contra lui Leeds United. Iar pe 4 martie o întâlnește pe Nottingham Forest. Ambele partide, în Premier League.

Pep Guradiola: „Fără Erling Haaland, victoria asta n-ar fi fost posibilă”

Și încă ceva! Deși n-a înscris, contribuind la victoria „cetățenilor” (doar) cu assist-ul la golul doi al lui O'Reilly, Erling Haaland a fost pentru Guardiola cel mai bun de pe teren.

„A fost omul meciului. A alergat, a făcut pressing, a ajutat în defensivă. Fără Erling, victoria asta nu ar fi fost posibilă”, l-a lăudat Pep pe „bombardierul” norvegian.

Rezumatul partidei Manchester City - Newcastle

Clasamentul la zi în Premier League

Citește și:
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
La nici 6 luni de la divorț, fostul jucător de la FCSB și-a găsit alinarea în brațele ispitei de la Insula Iubirii
Ionuț Chirilă știe ce-i lipsește lui Dinamo: „A fost un transfer nereușit”
Superliga
Ionuț Chirilă știe ce-i lipsește lui Dinamo: „A fost un transfer nereușit”
Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”
Superliga
Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”
Ce s-a întâmplat pe gazon, dar mai ales în lojă, imediat după Rapid - Dinamo: „Aduceți penele!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, dar mai ales în lojă, imediat după Rapid - Dinamo: „Aduceți penele!”
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Profit.ro
Plățile cash vor fi limitate din 2027. România va impune o limită pentru plățile în numerar
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”

E cel mai bun din lume în domeniul lui și a răspuns la întrebarea: „Ce știi despre România?”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează