FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - METALOGLOBUS

FOTO FCSB, părăsită de fani! Cu șanse infime la play-off, roș-albaștrii au înregistrat cea mai slabă asistență din acest sezon

FCSB, părăsită de fani! Cu șanse infime la play-off, roș-albaștrii au înregistrat cea mai slabă asistență din acest sezon +16   FOTO
FCSB, părăsită de fani! Cu șanse infime la play-off, roș-albaștrii au înregistrat cea mai slabă asistență din acest sezon

Articol de , , , - Publicat luni, 23 februarie 2026 21:11 / Actualizat luni, 23 februarie 2026 21:12

La partida dintre FCSB și Metaloglobus, cea care a tras cortina peste runda a 28-a din Superligă, roș-albaștrii au consemnat cea mai scăzută asistență din acest sezon.

Doar 2.456 de spectatori au fost prezenți în tribunele celui mai mare stadion al țării, pe fondul rezultatelor din ultima perioadă, al vremii neprietenoase, dar și al programării meciului într-o zi de luni.

GALERIE FOTO. FCSB - Metaloglobus, asistență scăzută pe cel mai mare stadion al țării

FCSB - Metaloglobus, asistență scăzută pe cel mai mare stadion al țării // foto: Sergiu Alexandru (GSP)

+11 FOTO

Precedentul record negativ fusese înregistrat cu doar câteva săptămâni în urmă, pe 1 februarie, la victoria la limită cu Csikszereda Miercurea Ciuc, scor 1-0, când în tribunele Arenei Naționale s-au aflat 2.642 de fani.

În ciuda asistenței reduse, suporterii din Peluza Nord și-au încurajat echipa, chemând jucătorii la salut înaintea fluierului de start și transmițând vocal un mesaj clar: „Până la moarte, cu Steaua până la moarte!”.

Aproape eliminată din play-off, FCSB, având nevoie de un parcurs impecabil până la finele sezonului regular, dar să fie ajutată și de jocul rezultatelor, nu a generat mult interes în această seară pentru suporteri, probabil și din cauza adversarului fără blazon, Metaloglobus, care a oferit însă în tur una dintre surprizele campionatului, impunându-se cu 2-1.

FCSB a deschis rapid scorul, la o execuție de autor a lui Daniel Bîrligea, însă trupa din Pantelimon a reacționat rapid, Dragoș Huiban restabilind egalitatea la câteva zeci de secunde distanță, cu capul, după o centrare excelentă a lui Andrei Sava. Până la pauză, Olaru și-a readus echipa în avantaj, după ce a deviat norocos un șut al lui Pantea.

În actuala stagiune, FCSB înregistrează a patra cea mai bună medie de asistență din Superligă, după Universitatea Craiova, Dinamo și Rapid. Ecartul dintre ultimele trei este aproape insesizabil, totuși.

  • Până la finele sezonului regular, FCSB va mai juca cu UTA Arad (d) și Universitatea Cluj (a).

Cum arată clasamentul din Superligă:

Citește și:
Imaginile serii pe Arena Națională! Darius Olaru a plecat cu duba de la stadion
Superliga
Imaginile serii pe Arena Națională! Darius Olaru a plecat cu duba de la stadion
Gigi Becali i-a dat dreptate lui Craioveanu: „De 25 de ani am zis asta! Sunt adeptul a ceea ce a zis Gică”
Superliga
Gigi Becali i-a dat dreptate lui Craioveanu: „De 25 de ani am zis asta! Sunt adeptul a ceea ce a zis Gică”
Arena Națională se degradează alarmant! Dezastru la un studio TV și în zona VIP » Imagini halucinante: plouă din tavan, miros pregnant de mucegai
Superliga
Arena Națională se degradează alarmant! Dezastru la un studio TV și în zona VIP » Imagini halucinante: plouă din tavan, miros pregnant de mucegai
Noile modele Dacia trec prin schimbări majore » Vor fi printre cele mai ieftine mașini de condus din istorie
Noutati auto
Noile modele Dacia trec prin schimbări majore » Vor fi printre cele mai ieftine mașini de condus din istorie
Lanț ucrainean de restaurante intră în București. A anunțat acum data FOTO&VIDEO
Profit.ro
Lanț ucrainean de restaurante intră în București. A anunțat acum data FOTO&VIDEO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Prunea a văzut imaginile din lojă și a reaprins disputa: „Înseamnă că e închis la magazin la ora asta”

Haos nemaivăzut în Mexic » După uciderea lui „El Mencho”, oamenii nu mai pot ieși din case! Dezastru pe străzi, meciuri amânate, panică în stadion

Comentarii (4)
88gore88
88gore88  •  23 Februarie 2026, 23:41

Dinamo cică ar fi avut 4000 de fani la meciul cu Rapid...iar rapidiști cică vreo 13.000...acum priviti imagini de la ambele meciuri și comparați...

Cezarvilcu
Cezarvilcu  •  23 Februarie 2026, 22:15

Dezafiliere = normalitate

Cezarvilcu
Cezarvilcu  •  23 Februarie 2026, 22:14

Poate 246 spectatori.Ce dracu gsp- ule,chiar așa ori zece!!!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează