INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEMITERE

Amenințată cu retrogradarea, cea mai titrată echipă din Europa League și-a demis antrenorul

Matias Almeyda a fost demis de Sevilla / Foto: Imago Images
Matias Almeyda a fost demis de Sevilla / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 23 martie 2026 18:08 / Actualizat luni, 23 martie 2026 18:08

Sevilla a anunțat oficial demiterea antrenorului Matias Almeyda (52 de ani), eșecul suferit pe teren propriu cu Valencia, scor 0-2, în etapa 29 din La Liga. Andaluzii ocupă în prezent locul 15, cu 31 de puncte, la 3 deasupra primului loc retrogradabil, ocupat de Mallorca.

În 2026, Sevilla a obținut doar două victorii în 12 etape, 2-1 pe teren propriu cu Athletic Bilbao și 1-0 în deplasare cu Getafe. În rest, andaluzii au mai înregistrat 5 remize și 5 înfrângeri.

Internaționalul român Marius Marin (27 de ani) a intrat pe radarul Sevillei, iar mijlocașul poate ajunge în La Liga la finalul acestui sezon, când îi expiră contractul cu Pisa.

Sevilla l-a demis pe Matias Almeyda

Am decis să-l eliberăm pe Matias Almeyda din funcția de antrenor al FC Sevilla. Dorim să-i mulțumim lui și staff-ului său tehnic pentru profesionalismul de care au dat dovadă. Îi urăm mult succes în viitoarea sa carieră de antrenor”, se arată în comunicatul oficial al Sevillei.

Matias Almeyda a fost adus pe banca tehnică a Sevillei înaintea startului acestui sezon, semnând un contract valabil pe 3 ani. Totuși, tehnicianul argentinian nu a apucat să termine pe banca andaluzilor nici măcar primul sezon.

Pericolul retrogradării este din ce în ce mai mare pentru Sevilla, echipa cu cele mai multe triumfuri în Cupa UEFA și Europa League, 7 la număr.

Andaluzii au doar 3 puncte avans peste primul loc care duce în La Liga 2 și mai are de jucat în acest final de sezon cu Real Oviedo, Atletico Madrid, Levante, Osasuna, Real Soeciedad, Espanyol, Villarreal, Real Madrid și Celta Vigo.

Sevilla a fost cea de-a șasea echipă din cariera de antrenor a lui Matias Almeyda, care le-a mai pregătit pe River Plate, Banfield, Guadalajara, San Jose Earthquakes și AEK Atena.

Ca jucător, Almeyda a evoluat pentru Sevilla în sezonul 1996-1997, după ce anterior își începuse cariera la River Plate. Mijlocașul argentinian a mai trecut apoi pe la Lazio, Parma, Inter Milano, Brescia, Quilmes, Lyn, Fenix și și-a încheiat cariera la River Plate.

Citește și:
Răsturnare de situație: Ionuț Radu vine la București și vrea să apere în Turcia - România » L-a sunat pe Mircea Lucescu
Nationala
Răsturnare de situație: Ionuț Radu vine la București și vrea să apere în Turcia - România » L-a sunat pe Mircea Lucescu
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Nationala
Adrian Mutu: „El a fost tehnic cât mine și Gică Hagi la un loc”
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Media
Iată concurenții Asia Express 2026! Gabi Torje și Alin Alexuc se întrec cu nume mari din showbiz: Cheloo e surpriza!
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
Nationala
Florin Niță a spus ce portar trebuia să convoace Lucescu: „Oh, Doamne! Trebuia să fie”
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Profit.ro
Două mari lanțuri de fast-food intră în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează