INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SUA

Ce au notat americanii la 4 luni după transferul lui Louis Munteanu: „Nici goluri, nici pase decisive”

Ce au notat americanii la 4 luni după transferul lui Louis Munteanu // FOTO Instagram
Ce au notat americanii la 4 luni după transferul lui Louis Munteanu // FOTO Instagram

Articol de - Publicat joi, 16 aprilie 2026 10:03 / Actualizat joi, 16 aprilie 2026 10:50

Louis Munteanu (23 de ani) a semnat în luna ianuarie cu formația din MLS, D.C. United, fiind prezentat drept unul dintre transferurile de top ale clubului american. La aproape patru luni de la mutare, atacantul român nu a reușit încă să-și treacă numele pe lista marcatorilor sau a pasatorilor decisivi, iar presa din SUA a început să-i analizeze prestațiile.

Jurnaliștii americani au realizat o radiografie a echipelor din MLS, iar în momentul în care au ajuns la D.C. United, atenția s-a îndreptat imediat către Louis Munteanu, cel mai scump transfer din istoria clubului.

Americanii notează: „Louis Munteanu nu are nici goluri, nici pase decisive”

Cei de la The Athletic au făcut o scurtă analiză a fiecărei echipe din campionat și au evidențiat problemele din ofensiva lui D.C. United, subliniind lipsa de impact a vârfului român. În contextul unui start modest de sezon pentru echipă, prestațiile lui Munteanu nu au trecut neobservate.

Recordul de transfer al clubului D.C. United încă nu a fost titular într-un meci. Louis Munteanu, transferat pentru o sumă inițială de aproximativ 7 milioane de dolari, nu are nici goluri, nici pase decisive în 120 de minute jucate. D.C. United a marcat doar șase goluri în șapte meciuri, un bilanț care reflectă problemele din atac.

- a notat sursa citată.

Louis Munteanu, fără gol sau pasă decisivă în MLS

În cele cinci partide bifate până acum în MLS, Louis Munteanu nu a reușit să contribuie decisiv. Atacantul este cotat la aproximativ 5 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate.

Munteanu a ajuns la D.C. United de la CFR Cluj în perioada de mercato din iarnă, pentru o sumă de aproximativ 6 milioane de euro. Internaționalul român a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate cu formația din MLS.

Louis Munteanu ajungea la CFR Cluj în 2024, după ce clubul din Gruia a plătit peste două milioane de euro celor de la Fiorentina. În tricoul ardelenilor, atacantul a bifat 63 de meciuri, timp în care a marcat 28 de goluri și a oferit 9 pase decisive.

Citește și:
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Superliga
Pedepsit! Daniel Pancu l-a trimis la echipa a doua: „O să înțeleagă până la urmă”
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Noutati auto
Primele imagini: noua Dacia Evader a fost surprinsă astăzi pe stradă!
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Superliga
Adrian Mutu a răbufnit, după informația dezvăluită de GSP: „La ce înseamnă România, e o rușine”
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
Superliga
Victorie la FIFA! Clubul din Superliga a câștigat procesul și are de încasat 1,3 milioane de euro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (3)
yoyosm
yoyosm  •  16 Aprilie 2026, 11:37

melodia de la casa locco: ce bine-mi pare ca v-ati luat teapa

ares2024
ares2024  •  16 Aprilie 2026, 11:12

Altă țeapă,made în România……de ce or fi atât de prosti strainii ăștia …..

bibishor
bibishor  •  16 Aprilie 2026, 10:57

Cine se aștepta la altceva?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!