Articol de Alexandru Stanciu - Publicat marti, 12 mai 2026 20:55 / Actualizat marti, 12 mai 2026 20:55
Într-un moment tensionat la Real Madrid, Kylian Mbappe (27 de ani) a decis să abordeze din nou teme politice și sociale într-un interviu acordat revistei americane Vanity Fair, unde a vorbit atât despre atmosfera din Statele Unite ale Americii, cu doar câteva săptămâni înainte de Campionatul Mondial, cât și despre situația din Franța în timpul alegerilor legislative din 2024.
Franța face parte din grupa I a Campionatului Mondial din acest an, alături de Norvegia, Senegal și Irak.
Kylian Mbappe a comentat situația din SUA înaintea Campionatului Mondial: „Probabil ar fi surprize”
Întrebat despre organizarea Mondialului de către Statele Unite, Canada și Mexic, într-un context de îngrijorări legate de climatul politic nord-american, căpitanul naționalei franceze s-a arătat încrezător în decizia FIFA.
„Nu am cunoștințele necesare pentru a ști ce este nevoie pentru a organiza un Campionat Mondial. Dacă mi s-ar cere să organizez un Mondial, probabil ar fi surprize. Dacă FIFA a decis că trebuie să aibă loc în Statele Unite, este pentru că ei consideră că totul este gestionabil și că putem veni aici”.
Mbappe a profitat de ocazie pentru a aminti de perioada alegerilor legislative franceze din 2024, când mai mulți jucători ai naționalei franceze și-au exprimat îngrijorarea față de ascensiunea extremei-drepte în țară.
Internaționalul francez a explicat de ce a simțit nevoia să se poziționeze public: „Asta ne-a șocat. Suntem cetățeni și nu puteam pur și simplu să stăm deoparte, să ne prefacem că totul va fi bine și să mergem să jucăm fotbal. Trebuie să combatem ideea că un fotbalist trebuie doar să joace și să tacă”.
„Nu suntem deconectați de ceea ce se întâmplă în țara noastră. Oamenii cred că, pentru că avem bani sau suntem faimoși, acest gen de probleme nu ne afectează. Dar mă afectează. Știu ce înseamnă pentru țara mea când astfel de oameni ajung la putere”, a adăugat el.
În interviu, Mbappe a vorbit și despre criticile adresate unor jucători francezi din cauza originilor lor. „Suntem francezi. Francezului îi place să se plângă. Așadar, francezi care judecă francezi ajung la asta”, a comentat el, înainte de a lăsa o notă mai optimistă: „Cred că noua generație încearcă să schimbe această mentalitate”.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.