Articol de Daniel Grigore - Publicat miercuri, 13 mai 2026, 12:42 / Actualizat miercuri, 13 mai 2026 12:50
Marți, Florentino Perez (79 de ani), președintele lui Real Madrid, a anunțat, în contextul „cazului Negreira”, în care Barcelona este acuzată că a plătit fostul vicepreședinte al Comisiei Arbitrilor vreme de 18 ani, că „pregătim un dosar de 500 de pagini, pe care îl voi trimite la UEFA de îndată ce se termină campionatul”.
În conferința de presă susținută marți, Florentino Perez s-a războit cu mai mulți inamici reali sau închipuiți. Nu putea să nu profite de atenția ațintită asupra lui pentru a lansa un nou atac în direcția clubului rival, campioana Barcelona, cu trimitere la „cazul Negreira”, în care catalanii sunt anchetați pentru plăți făcute vreme de 18 ani unor companii de ținute de fostul vicepreședinte al Comisiei Arbitrilor, Jose Maria Enriquez Negreira.
„Există, de asemenea, corupția sistemică din cazul Negreira. Faptul că trebuie să ascultăm Comisia Arbitrilor spunând că acestea sunt lucruri pe care ar trebui să le uităm... Cum putem uita, când noi pregătim un dosar de 500 de pagini pe care îl voi trimite la UEFA imediat ce se termină competiția?
Am vorbit deja cu ei, pentru că nu există niciun precedent în istoria fotbalului mondial. Cum aș putea să uit cel mai mare caz de corupție din istoria fotbalului?”, a întrebat, retoric, Florentino Perez.
Iată ce conține dosarul de 500 de pagini pregătit de Real Madrid pentru UEFA!
Între timp, ziarul madrilen AS a prezentat ce conține dosarul pregătit de Real Madrid: presupuse greșeli de arbitraj comise împotriva lor în ultimele două sezoane.
Conducerea blanco susține că erorile de arbitraj ar fi privat-o de 15 puncte în acest sezon, cu care ar fi fost, în prezent, peste Barcelona. Există și un video care să susțină aceste acuzații.
Real Madrid s-a mai plâns că este echipa cea mai dezavantajată de intervențiile arbitrajului video. Au existat 14 astfel de situații în acest sezon, în 11 dintre ele deciziile luate fiind împotriva Madridului. În schimb, Barcelona are +5 la decizii luate în favoarea ei după intervenții VAR.
Greșelile invocate de Real Madrid
Etapa 12, Rayo Vallecano - Real Madrid 0-0
Trei presupuse penalty-uri neacordate: minutul 22, Bellingham ținut de Chavarria; minutul 47, Guler împins de Pathe Ciss; în prelungiri, Mbappe ținut în careul advers. Rezultat, minus două puncte.
Etapa 14, Girona - Real Madrid 1-1
Golul Gironei a venit într-o fază în care oaspeții au acuzat fault în atac la Kylian Mbappe, împins în momentul în care a fost deposedat. Apoi, în minutul 80, Rodrygo a fost împiedicat în careul advers de Joel Roca, dar nici „centralul” nu a fluierat, nici VAR-ul nu a intervenit. Rezultat, minus două puncte.
Etapa 15, Real Madrid - Celta Vigo 0-2
Real Madrid reclamă că Borja Iglesias nu a fost eliminat în minutul 58 pentru o lovitură cu cotul aplicată lui Jude Bellingham și că Alvaro Carreras ar fi trebuit să primească penalty în minutul 79, câtă vreme scorul era 0-1. Pe deasupra, se simte dezavantajată de eliminările lui Fran Garcia și Carreras din acel meci. Rezultat, minus trei puncte.
Etapa 25, Osasuna - Real Madrid 2-1
În minutul 34, Budimir cade în careul advers. „Centralul” Quintero Gonzalez îi acordă cartonașul galben pentru simulare, dar VAR-ul Figueroa Vazquez intervine, iar arbitrul își schimbă decizia, acordând penalty. Real Madrid susține că VAR-ul nu avea drept să intervină la acea fază, din moment ce arbitrul de pe teren nu comisese o eroare limpede. Minus 1 punct.
Etapa 30, Mallorca - Real Madrid 2-1
Madrilenii reclamă un penalty neacordat în startul meciului, la un henț comis de Pablo Torre. Pe deasupra, în minutul 90, Mallorca a înscris golul victoriei dintr-o lovitură liberă acordată eronat, susține Realul. Rezultat, minus 3 puncte.
Etapa 31, Real Madrid - Girona 1-1
Minutul 88, Mbappe este lovit cu cotul în figură de Vitor Reis și se alege cu arcada spartă, dar arbitrii nu acordă penalty. Rezultat, minus două puncte.
Etapa 32, Real Betis - Real Madrid 1-1
Câtă vreme conducea cu 1-0, Real Madrid a cerut penalty la un henț comis de Ricardo Rodriguez. Faza nu a mai fost analizată pentru că arbitrii au sancționat eronat un presupus ofsaid la Jude Bellingham. Apoi, la golul lui Betis, Real consideră că trebuia fluierat fault la duelul dintre Antony și Ferland Mendy. Rezultat, minus două puncte.
Cu aceste 15 puncte, Real Madrid ar fi fost acum lider.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.