EXCLUSIV Gheorghe Ștefan a slăbit 40 kg și e aproape de Liga 1: „Sunt președintele consiliului consultativ”

Într-un dialog spumos, fostul primar din Piatra Neamț și figură centrală a „Cooperativei” din fotbalul românesc a vorbit deschis despre anii de detenție împărțiți cu Jean Pădureanu, partidele de poker cu mize de lux și culisele unui sistem care a apus. Fostul edil povestește cum și-a apărat echipa cu „ospitalitate excesivă” și explică de ce crede că fotbalul de astăzi suferă din lipsă de „materie primă”.

Gheorghe Ștefan, invitat la „Prietenii lui Ovidiu”

- Invitatul de astăzi este Gheorghe Ștefan, fostul primar al orașului Piatra Neamț și fost patron al echipei de fotbal. Câți ani aveți?
- 73 de ani.

- Mulți înainte! Cât ați slăbit, domnule Ștefan?
- 40 de kilograme.

- Dar ce ați făcut? Operație?
- Da, gastric sleeve. Operație de micșorare a stomacului.

- Astăzi câte kilograme mai aveți?
- 90. Aveam 130.

+20 FOTO

- Zece ani primar al orașului Piatra Neamț. Cunoscut drept „Pinalti”, o poreclă pe care ați oficializat-o la OSIM, nu?
- O cunoștință de-a mea, de ziua mea, mi-a făcut cadou înregistrarea de la OSIM.

„Este activitatea economică care aduce cei mai mulți bani”

- Cum vă zice lumea prin Piatra Neamț? Ștefan sau „Pinalti”?
- Și așa, și așa. Mai mult „Dom’ Primar”.

- Nu mai sunteți primar de câți ani?
- Din 2014. Din iunie.

- Telegondola și stadionul sunt făcute în mandatul dumneavoastră.
- Am făcut teleschi, pârtii de schi, am modernizat ștrandul. Am făcut un mall în Piața Centrală, am modernizat-o după un proiect de la Frankfurt. Pe vârful Cozla, un mini-hotel.

- Mai funcționează telegondola?
- Este activitatea economică care aduce cei mai mulți bani la Primăria Piatra Neamț în momentul de față.

- Dar cât costă să te duci cu telegondola?
- Ultima dată au făcut ei niște concerte și a fost 35 de lei. Dar era 19 lei, iar la copii era reducere.

- Ce faceți cu stadionul? Acum nu mai este deloc echipă în Piatra Neamț, nu?
- A fost primul omologat de UEFA!

- A jucat echipa națională de patru ori acolo.
- De patru ori, și tineretul de trei ori. A jucat și Astra când n-avea unde juca, și Vasluiul în cupele europene. N-aveau stadioane omologate și jucau la Piatra Neamț.

- Acum ce se mai întâmplă acolo?
- Ajung în Divizia C. N-au avut o bază de susținere financiară. Cel care a preluat-o a făcut cât a putut, dar singur i-a fost greu și probabil a ajuns în situația asta.

„Dacă n-ai o experiență de măcar 10 ani e greu”

- Când erați dumneavoastră primar, dădeați bani pentru echipă, nu?
- Și Primăria, și Consiliul Județean, și sponsori.

- Acum nu mai dă Primăria?
- Probabil insuficient, sau nu ajunge ceea ce dau Primăria și Consiliul Județean față de ceea ce completează sponsorul principal.

- Mai aveți vreo legătură cu echipa? Erați la un moment dat președinte de onoare.
- Am fost, dar nu mai... Eu acum sunt președintele consiliului consultativ la Voluntari, pe tot sportul.

- De la Piatra Neamț sunteți la Voluntari?
- Da. Acum au încercat să revin, dar am spus că nu pot, pentru că am altă obligație și trebuie să o respect.

- Nu vă doare sufletul?
- E un fenomen foarte greu. Le-am spus multora: „Măi, eu am condus și primărie, am condus și afaceri, am fost și în politică la nivel înalt, dar cel mai greu fenomen de condus este fotbalul”.

- E mai greu în fotbal decât în politică?
- În orice! Și afaceri, și politică, și administrație, și ce vrei. Fotbalul e cel mai greu. Tot timpul apar situații neprevăzute pe care nu le cunoști. Dacă n-ai o experiență de măcar 10 ani, și ca antrenor, și ca conducător, e greu.

- Sper să nu vă deranjeze, ați fost unul dintre capii „Cooperativei” pe vremuri.
- Așa se spune, dar nu știu dacă a fost „Cooperativă”...

- A existat această înțelegere.
- Erau, dar eu am mai dat explicații o dată și am spus: „Domnule, chiar dacă erau unele meciuri amicale, cred că acestea chiar ajutau, deoarece fotbaliștii puteau să facă performanță pentru că erau unele meciuri mai relaxate”. Acum UEFA îi obligă pe conducători și antrenori să le dea două zile libere pe săptămână. Adică sunt meciuri din trei în trei zile, se uzează; ați văzut câte accidentări sunt și la echipele mari. Chiar dacă am fost blamați într-un fel, eu zic că atunci când erau Mircea Sandu și Mitică Dragomir au fost cele mai mari performanțe ale fotbalului românesc. După părerea mea. Se poate demonstra prin rezultate, prin performanțe.

- Nu vă mai duceți deloc la fotbal?
- Mă mai duc câteodată pe stadion. Am pasiunea asta și mă mai iau eu câteodată de arbitri, de observatori, le mai reproșez unele lucruri, că sunt cu sufletul acolo.

- De aceea vi s-a și zis „Pinalti”, nu? Că tot timpul protestați și cereați penalty pentru Ceahlăul.
- „Pinalti” mi-ați spus voi când erați la Sportul Românesc, la Sportul Roșu. Atunci mi se pare că Andrei Vochin mi-a scos porecla asta. Că, la un moment dat, se făcuse un clasament și Steaua, care era campioană, avea două penalty-uri primite, iar Ceahlăul avea nouă.

- Dar stăteați pe bancă, puneați presiune, adică...
- Domnule, îmi apăram echipa și știi cum e... „Nevoile și neamul”, cum spunea Eminescu în Scrisoarea III. Așa, fiecare cred că are sentimentul ăsta să-și apere...

„Pădureanu nu realiza unde era, pentru că făcuse un început de Alzheimer”

- Șeful recunoscut al Cooperativei era Jean Pădureanu, Dumnezeu să-l ierte, nu?
- Da. Era un creator, așa să zicem. Avea o gândire în sensul de a rezolva problemele din fotbal.

- Și ideea care era? Mai bine una câștigă acasă și cealaltă la ea acasă și sunt trei puncte.
- Principiul acesta era. Odată am jucat noi cu Bistrița și am făcut 1-1 la Bistrița și 0-0 la Ceahlăul, iar toți au zis că a fost altă înțelegere. Păi, zic: „Nu putea să fie înțelegere când pierdeam fiecare câte două puncte. Dacă era înțelegere, unul câștiga acolo, unul dincoace”.

- Dar cum făceați? Vorbeați la telefon și stabileați sau...?
- Acesta este un secret și nu pot să...

- Rămâne un secret.
- Și jucătorii știau. Între ei aveau o convenție de „fair-play”.

- Uneori aranjau jucătorii peste capul conducerii?
- Nu mă feresc să vă spun că eu sunt un tip deschis și nu ascund nimic. Eram cu nea Jean Pădureanu la Jilava, la penitenciar, și am stat două săptămâni împreună.

- Cât ați făcut cu totul detenție?
- Vreo doi ani.

- Două dosare principale, nu?
- Am avut vreo trei!

- Spuneți-mi de Pădureanu.
- Da, el, săracul, se trezea dimineața și-mi spunea: „Gigi, adu mașina să mergem la hotel să mâncăm o friptură, bem un șpriț”. Nu realiza unde era, pentru că făcuse un început de Alzheimer.

- La Jilava?
- Am stat în aceeași celulă. În aceeași cameră am stat două săptămâni; eram patru persoane, aveam paturile vizavi unul de altul. Ne-au băgat împreună pentru că știau că suntem cunoștințe, prieteni.

„Mă puneau să dau în scris că sunt de acord să merg la sport cu unii care erau criminali”

- Nu știu ce a făcut Pădureanu, a făcut ceva fără îndoială, dar a murit sărac.
- Era, într-adevăr, sărac. El, de exemplu, n-avea mașină; avea pe cineva care îl ducea, închiria mașina și îl plătea. A avut un apartament în București, l-a vândut și a băgat banii tot la fotbal. A rămas în Bistrița, avea un apartament modest cu două camere și acolo a murit. Chiar n-avea bani. Știu că și Mitică Dragomir îl mai ajuta, îi trimitea bani, și eu, și alții. Îl ajutam pentru că chiar n-avea posibilități.

- Îi fac o statuie la stadion.
- Nu știu, dar merita, după 49 de ani pe care i-a dedicat fotbalului. El n-a avut avere, nimic... Dar era un „lord”, cum se spunea. Nu înjura niciodată, nu se enerva. Pe mine mă mai sfătuia: „Măi, nu-i bine să ieși imediat după meci, la cald, să...”.

- Erați mai exploziv.
- Da, și tot îmi dădea sfaturi. El a fost într-un fel mentorul meu, am puterea să recunosc! Și mi-era drag de el ca om, comportament și tot. De asta spun, când stăteam împreună, după jumătate de oră sau o oră, când își revenea, realiza unde este și mi-a zis la un moment dat: „Băi, în fotbal nu mai există oameni de onoare”. Iar onoarea înseamnă și asta: să ai o înțelegere și să o respecți. Chiar dacă este oneroasă, dar să o respecți.

- Ați stat numai la Jilava?
- Și la Rahova. Iar ultima dată la Târgu Mureș, când m-am eliberat.

- Cine v-a vizitat în detenție, domnule Ștefan?
- Păi cine? Familia...

- Oameni de fotbal?
- Viorel Mestecăneanu, care a murit și care a fost președintele Consiliului de Administrație la Ceahlăul. Și mai veneau prieteni de-ai mei de la Piatra Neamț. Eu nu voiam să vină, ca să nu-i pun pe drumuri. Bineînțeles, părinții, vă dați seama, rudele apropiate.

- Din fotbal nimeni? Oameni de care ați fost apropiat?
- Halagian a fost la noi când eram cu nea Jean la Jilava. Dumnezeu să-l ierte!

- Condiții proaste în închisoare?
- Depinde. Erau situații și situații, dar, în general, acceptabile. Depinde cum ți-o faci tu.

- Erați incluși la persoane vulnerabile, nu? Aveați un regim privilegiat oarecum.
- Da, eram, dar nu profitam. Eu, de exemplu, când ieșeam la sport, mă puneau să dau în scris că sunt de acord să merg la sport și să joc fotbal cu restul, dintre care unii erau criminali.

- De ce? Ca să nu vi se întâmple ceva?
- Păi, erau unii care făcuseră crime și eu trebuia să accept că, dacă se întâmplă ceva, este pe semnătura mea.

„N-am ce regreta! N-am făcut rău oamenilor, cel puțin nu intenționat”

- Ați mai stat cu Borcea, cu Becali?
- Cu Borcea m-am întâlnit, cu Victor. Stăteam în același penitenciar, dar nu în cameră, cum am stat cu nea Jean. Am stat în cameră cu Marian Iancu. Erau camere de doi, de patru, de șase, depinde...

- Acum nu mai aveți niciun fel de problemă de natură penală sau civilă?
- Am scăpat de toate! Am trecut peste ele. Am considerat că unele au fost nedrepte, pentru că am avut condamnări numai pe foloase necuvenite pentru alții. Adică bani pentru partid, pentru fotbal și pentru televiziune.

- Adică n-ați luat pentru dumneavoastră, ați dat.
- În zece ani de primărie n-am avut nicio faptă de luare de mită! Și n-am avut nicio legătură, n-am avut nicio pedeapsă legată de primărie. Tot ce s-a întâmplat a fost în legătură cu ce am făcut în București cu partidul sau în afacerile pe care le-am sponsorizat. În America ar fi fost lobby, dar la noi este trafic de influență politică.

- Credeți că ați fost condamnat pe drept sau au fost excese?
- Consider că un singur dosar a fost, să zicem, drept, dar restul... Am avut 16 dosare: în opt s-a dat clasare, în trei-patru m-au achitat! Am fost o țintă și asta este, am trecut peste ele. La mulți au fost excese, pentru că legislația este de așa natură încât, dacă vor să pună ochii pe cineva să-i găsească ceva, îi pot găsi.

- Dacă ați putea să dați filmul înapoi, regretați ceva în mod special?
- Nu, n-am ce regreta! N-am făcut rău oamenilor, cel puțin nu intenționat. De exemplu, în dosarul Microsoft există expertiză... N-am luat niciun leu eu, dar am dirijat banii la partid. Și pentru că am dirijat banii la partid, aceasta este condamnarea. În alte părți, v-am spus, mai ales în Statele Unite, știu cazuri de acest gen...

- Cu Becali v-ați întâlnit în perioada aceea?
- Cu Gigi, nu. El a fost înaintea mea și a scăpat mai repede. Ne-am întâlnit după, am mai vorbit una, alta.

- În ce relații sunteți? Ce părere aveți în general despre modul în care Becali conduce?
- Mai vorbesc cu el la telefon câteodată. N-am avut relații proaste cu nimeni din fotbal. N-am avut nici dușmănii.

„Inclusiv Procesul Etapei a contribuit la notorietatea mea”

- Dar ați trăit povestea aceea cu valiza.
- La el a fost o exagerare și o nedreptate, pentru că eu îmi aduc aminte: la un moment dat, Barcelona i-a premiat pe cei de la Deportivo La Coruna cu 2 milioane de euro pentru că au făcut 0-0 cu Real Madrid și astfel a luat Barcelona campionatul.

- Așa.
- Și scria oficial în Marca: „Domnule, a dat primă ca să joace corect cu Real Madrid”. Și nu le-a zis nimeni nimic. El, pentru că a dat o primă, a fost condamnat. Putea să fie ceva oficial dacă pe banii aceia plătea impozit sau nu. Asta putea să i se impute, dar nu că este mită. Îmi dai mită ca să fii drept?

- Despre ce i s-a întâmplat lui Gică Popescu ce ziceți?
- Acolo a fost altă nedreptate, pe care o știe toată lumea. În ce sens: nu poți ca pe 5 martie să fie alegeri și pe 4 martie să-l condamni pe Gică Popescu ca să nu mai ajungă...

- Să-l arestezi!
- Și pe toți cei opt care au fost! La MM Stoica, procurorii ceruseră eliberarea pentru că fapta se prescrisese, dar n-au ținut cont nici de legislație. Toți au fost condamnați cu executare.

- Ați luat de bună varianta lui Ponta, cum că i-ar fi cerut președintelui Băsescu bunăvoință pentru Gică Popescu, să-l ierte?
- Chiar dacă îl ierta, „ulcica era vărsată”! Alegerile trecuseră. A murit și tatăl lui în timpul în care Gică Popescu a fost în detenție. Cei de afară suferă cel mai mult: părinții, familia.

- Fără sport, credeți că ați fi ajuns primar la Piatra Neamț?
- Într-adevăr, fotbalul și, bineînțeles, emisiunile televizate, inclusiv Procesul Etapei, au contribuit la notorietatea mea, să mă cunoască lumea. În politică îți trebuie notorietate; dacă lumea nu aude de tine, nu te votează.

- Interesant că e mai greu în fotbal decât în politică.
- Eu nu voiam deloc să intru în politică, deoarece bunicul meu a fost în politică, a suferit și mi-a zis: „Să nu te bagi niciodată”. Dumnezeu să-l ierte pe nea Traian Tomescu, tot timpul mă suna: „Hai, măi, vino încoace la Liberal, candidează la noi!”. „Lasă-mă, nea Traiane, că nu-mi trebuie mie!”.

„Tata golea ouăle și puneau coniac în ele”

- Procesul Etapei a creat două personaje: Traian Tomescu și Gheorghe Ștefan.
- Traian Tomescu a fost antrenorul tatălui meu în 1955. Mi-a zis: „Hai, măi, vino la Liberal!”. Iar conjunctura m-a făcut să intru, deși nu voiam. Primarul de la momentul respectiv trebuia să facă instalația de nocturnă; știți, existau drepturi de televiziune și, dacă n-aveai instalație, nu te mai transmiteau și nu-ți luai banii.

- Da, da.
- Am vorbit cu el și inițial a zis că face instalația, iar ulterior s-a sucit, cum se spune, sau a fost determinat politic să n-o mai facă. Eu l-am susținut în ambele mandate, dar m-am dus la el și i-am spus: „Ioane, mă bag și eu, ne luptăm!”. Am rămas în relații bune, chiar dacă l-am bătut și a pierdut primăria.

- Acum vă pare rău că ați intrat în politică?
- Nu pot să spun că-mi pare rău, am avut o viață pe care n-o au mulți. Am trecut prin ea, asta e. Eu, de felul meu, sunt un luptător! Îmi place performanța la orice nivel.

- Plecați de la principiul că viața trebuie trăită, nu explicată.
- Da. De exemplu, am intrat pe șantier, eram devizier și în șase ani am ajuns director general. Pe munca mea, că n-aveam nicio relație, vă dați seama. Tata fotbalist, mama contabilă.

- Tata a jucat fotbal inclusiv la Ceahlăul.
- A fost și fost căpitan.

- Dumneavoastră n-ați jucat niciodată?
- Cum să nu? Am jucat la juniorii Ceahlăului, am jucat la Iași, la Moldova Tricotaj, iar în anul trei m-am lăsat, pentru că am avut un meci la Hârlău. A ieșit cu incidente, m-am dus acasă, iar mama mi-a zis: „Măi, decât să ajungi golan ca taică-tu, mai bine ajungi un director, cu ținută de facultate...”. Cum era mentalitatea atunci.

- Avea o părere bună despre soțul dumneaei.
- Zicea că fotbaliștii pe timpul acela erau cu șprițuri, nu era cu cantonamente și exigențe... Mai săreau calul. Tata, când se duceau să mănânce la lacto-vegetarian înainte de meci, comandau ouă fierte, le goleau și puneau coniac în ele, ca să bea înainte de meci să aibă curaj!

- Cât ați fost patron și președinte, ați fost un conducător dur sau unul înțelegător?
- La mijloc. Am fost și exigent când era cazul, am fost și generos când meritau. Adică după faptă și răsplată.

„Sunt singurul președinte suspendat pentru ospitalitate excesivă”

- Ați rămas în istoria fotbalului prin diverse lucruri, inclusiv prin povestea aceea cu „folcloristele”.
- Acolo a fost o chestie care a pornit de la o neînțelegere din partea arbitrului de centru, pentru că el avea o anumită gândire. Poate o altă orientare sexuală... Noi am prezentat niște doamne de companie care puteau să stea cu ei, să-i facă mai veseli.

- Să se simtă bine.
- Însă el a reclamat ulterior la UEFA. Nici nu ne-a spus. Era Vautrot președinte la UEFA și în anul următor l-au dat afară pe arbitru. Suspendarea mea a fost pentru „ospitalitate excesivă”, deoarece el a scris că i-am oferit și băuturi alcoolice, că l-am forțat.

- Putea să nu le bea.
- Jucasem cu Mallorca, iar președintele de acolo, când ne-a dus la protocol, avea un gheridon cu tot felul de băuturi: coniac, whisky, gin, lichior. „Alegeți de acolo”. Am făcut și eu la fel, am pus de toate și i-am spus să aleagă, nu l-am obligat. Iar el a zis că l-am forțat să bea alcool. A crezut că face o faptă deosebită și că va rămâne în istorie sesizând UEFA.

- De parcă i-ați fi turnat pe gât lichiorul...
- Știți că și rușii au fost suspendați pentru haine de blană, tot așa, pentru că au fost prea ospitalieri. Însă nu erau agreați cei care reclamau astfel de lucruri, pentru că fair-play-ul spune: „Refuz, dar nu reclam!”, că omul poate a vrut să te simți bine.

- Dacă vine cineva la tine acasă, sigur că îi oferi de băut. Dacă nu vrea să bea, nu bea. Deci femeile au fost principalul motiv...
- Da, așa a văzut el lucrurile. Viața e complicată, sunt fel de fel de situații. Nu e neapărat nevoie să sesizezi niște lucruri, deoarece noi am vrut să se simtă bine; nu le-am pus otravă în vin sau alte nenorociri, cum s-a mai spus.

- Și după aceea v-au suspendat, nu?
- Un an de zile, da. Mi-au dat și 10.000 de euro amendă pentru „ospitalitate excesivă”. UEFA are niște termeni eleganți. Eu mă laud cu chestia asta, zic: „Băi, sunt singurul președinte suspendat pentru ospitalitate excesivă!”. Prea ospitalier am fost, vă dați seama de unde mi s-a tras suspendarea.

„Nu sunt sărac, dar nici bogat. Îmi duc traiul”

- Nu vă doare sufletul că, de la o cupă europeană în care ați jucat de la egal la egal cu Juventus...
- Am eliminat-o pe Mallorca, care era câștigătoarea Cupei Spaniei atunci...

- Astăzi nu mai este nimic în Piatra Neamț. Nu simțiți nevoia să vă implicați, să puneți umărul?
- Am și o vârstă, nu mai am nici posibilitățile financiare pe care le aveam atunci, ca să fim sinceri. Nu mă bag undeva ca să pierd sau să încurc. Ori fac ceva dacă văd că pot, dacă nu, mai bine nu mă bag. Eu le-am dat niște sfaturi, dar ei au avut o altă gândire.

- La un moment dat au adus niște jucători, echipa părea să se redreseze, după care s-a prăbușit.
- Le-am spus de la început: „Dacă vrei, ai oameni de fotbal care sunt de aici, localnici”. Au gândit altfel, la sfatul altcuiva... Fiecare își ia decizia pe care o vrea. Din moment ce el plătea, i-am spus: „Eu pot să-ți ofer niște opinii, dar decizia este a ta”. Iar eu n-am avut posibilitatea să susțin echipa financiar.

- Să înțeleg că acum sunteți un om sărac?
- Nu sărac, dar nici bogat. Îmi duc traiul, eu și familia mea. Suntem pe drumul cel bun.

- Ați lucrat cu Chivorchian vreodată?
- Cum să nu? N-a fost președinte la Ceahlăul?

- A dispărut și el.
- E la Bacău, mai vorbim la telefon. A avut necazul acela la Timișoara, care, după părerea mea, a fost tot o chestiune politică nedreaptă, dar asta e. Până la urmă, o hotărâre a justiției trebuie să o respecți.

„Băi, omul ăsta e sănătos la cap sau nu?”

- Burleanu v-a ajutat în vreun fel? Tatăl lui Burleanu, din ce știu, a jucat la Ceahlăul.
- Trei ani a jucat la Ceahlăul. De la 33 la 36 de ani.

- Era spre sfârșitul carierei. Era jucător bun?
- Un tip excepțional ca om; ca fotbalist, se dăruia total. Era un muncitor pe teren. Eu cu Răzvan am o relație cordială...

- N-ați apelat la el să vă ajute să salvați echipa?
- Nu. Îl mai apelez să-mi facă rost de bilete pe la națională, prin cupe, dar la modul elegant. Îmi dă sfaturi de unde să le cumpăr. N-am cum să mai fac trafic de influență, că nu mai am influență. Ca să faci trafic de influență trebuie să o ai, iar dacă n-o ai, nu mai ai cum.

- Ați lucrat cu mai mulți antrenori. Care v-a plăcut cel mai mult? Cu care v-ați înțeles cel mai bine?
- Părerea mea este că cel mai bun a fost Mircea Nedelcu. Bine, și Hizo, și Florin Marin. Mircea Nedelcu a venit într-o situație grea, eram în primul an după promovare, pe ultimul loc, și a redresat echipa. Am lucrat și cu Halagian, și cu Nae Manea, și cu Marin Barbu. Eu m-am înțeles cu toți. Câteodată rupeam legătura sau ne despărțeam când echipa n-avea rezultate.

- Ați condus o lume a fotbalului care astăzi aproape că nu mai există.
- Așa este. Cu Hizo am o amintire... Pentru mine era o chestie care te făcea nu să râzi, ci să te întrebi: „Băi, omul ăsta e sănătos la cap sau nu?”. La meciul cu Juventus, la pauză era 0-0. Iar Hizo în cabină, că eu mai intram la jucători...

- Intrați în cabină la pauză?
- Da, mai intram. Nu făceam nimic. Iar el le zicea: „Băi, cu 2-0 îi batem! Mă ascultați pe mine? 2-0 trebuie să-i batem!”. Eu mă uitam la el și ziceam: „Măi, ești nebun?”. Eu mă gândeam, când am picat cu Juventus: „Băi, dacă luăm doar 2-3 goluri e bine”. Știți că Argeșul luase 7 de la Valencia. Ziceam: „Să nu ne facă de râs”. Făcusem 1-1 aici și mă gândeam că acolo ne dau vreo cinci. Când îl vedeam la pauză, la 0-0: „Băi, 2-0 îi batem!”, mă uitam la el și credeam că nu-i sănătos.

- Ancelotti era antrenor atunci.
- Vă dați seama, acum este cel mai titrat antrenor. Eu râdeam pe sub mustață, dar el vorbea serios, convingător. Mai avea obiceiul la un meci la Galați, tot așa, ne conduceau cu 1-0 la pauză: „Băi, trei le dăm în repriza a doua! Ascultați-mă pe mine!”. I-am bătut cu 2-1. Nu le-am dat trei, dar două le-am dat.

„Mircea Lucescu este numărul unu! O valoare deosebită”

- Halagian era greu de gestionat?
- Aoleu! Deranj mare cu el. Avea gândirea asta că trebuie să faci numai ce spune el.

- Și că toată lumea complotează împotriva lui, îl fură, aranjează...
- Cu Hizo mai discutam probleme, era logic, ne înțelegeam pe fenomen și cădeam de acord cu argumente. Cu Halagian nu puteai să discuți. „Domnule, nu-mi face aia, dă-mi aia”, se lega de toate: și de masă, și de cantonament, și de pat, și de saltea, și de pernă...

- El trebuia să decidă tot. Nu asculta pe nimeni.
- Așa a fost el, dar într-un fel a avut valoarea lui, trebuie să recunoști că el a creat Steaua aceea care a câștigat...

- Care a fost antrenorul pe care l-ați apreciat cel mai tare?
- Mircea Lucescu este numărul unu! O valoare deosebită. Acum vreo doi ani am discutat cu el, trebuia să intrăm într-o afacere cu un partener. Știți ce întrebări punctuale punea? Ziceai că este afacerist de o mie de ani. Foarte inteligent, îi mergea mintea.

- Doxă, cum se zice lumea.
- Ca să ajungi antrenor mare trebuie să te ducă capul, nu e vorba doar de talent. N-ați văzut că Pele n-a antrenat pe nimeni, iar Maradona, pe unde a fost, a cam dat chix. Mărunțișuri, și nici acolo nu i-a ieșit. Nu cel mai bun fotbalist este neapărat și cel mai bun antrenor. Uite Mourinho, care a ajuns mare antrenor, dar ca fotbalist mai puțin.

- Sau bietul Dobrin, care a fost un geniu și n-a putut să antreneze.
- Lucrurile sunt relative.

„Gigi Becali s-a deconspirat că, de fapt, are 20 de milioane pierderi”

- Ce părere aveți de patronii de astăzi? Becali, Șucu, Rotaru, Iftime?
- Îi consider bine intenționați, din moment ce investesc în fotbal.

- Din fotbal se poate câștiga? Există ideea că cine investește, de regulă, pierde.
- Asta s-a întâmplat și la Becali. Îi citez declarația: că dacă vinde clubul cu 100 de milioane, rămâne cu 80 de milioane profit. Deci ce deduceți de aici?

- Dar cine îi dă 100 de milioane?
- Era o declarație de-a lui. S-a deconspirat că, de fapt, are 20 de milioane pierderi. Dacă spui „dacă îl vând cu 100 și rămân cu 80 câștig”, ce înseamnă?

- Așa este.
- În plus, era un clasament al cluburilor mari în mass-media care specifica faptul că majoritatea cluburilor puternice, care câștigă și Liga Campionilor, nu își scot cheltuielile din activitatea sportivă. Mai au sponsori în spate, cum sunt arabii, care bagă bani. Din activitatea fotbalistică nu poți să-ți acoperi toate cheltuielile.

- Corect.
- Deci în fotbal nu câștigi. Nu vreau să-i dau numele celui de la Piatra Neamț... Îl apreciez și îl respect, domnul Măzăreanu. La un moment dat i-am spus: „Măi, tu ai vreun interes? Vrei să ajungi în politică, vrei să candidezi? De ce bagi bani în fotbal? Că îi cam pierzi”. I-am spus clar că se pierd bani. Dar orgoliul și personalitatea lui l-au făcut să vrea performanță. E foarte greu.

- Oamenii vor să se vorbească despre ei. E un mod de a ieși în prim-plan.
- El a avut bune intenții. Este de lăudat, nu de condamnat, chiar dacă echipa a retrogradat.

- Câte meciuri ați aranjat în viața dumneavoastră?
- N-am cum să...

- Fără număr?
- Mi-ați luat vorba din gură, așa că... nu le pot număra.

- Ce fel de om era Sechelariu? E adevărat că trăgea cu pistolul, că erau povești de genul acesta?
- Nu, era un băiat super. Vă spun ceva: era un tip de onoare. Dacă vorbeai ceva cu el, respecta, nu doar în fotbal. Dar ne contram, jucam „care pe care”. Odată aveam vreo șase-șapte jucători bolnavi de gripă, internați, și am cerut amânarea meciului. Liga n-a aprobat. Mitică Dragomir... Sechelariu era primar în funcție, eu nu eram, și avea forță politică. A venit la meci cu vreo 20 de inși: prefect, președinte de Consiliu Județean, ministru, fratele lui care era secretar de stat... au venit să ne bată.

- Așa.
- Și i-am bătut cu 2-0! După aceea, poliția a pus radarul pe drumul Piatra Neamț-Bacău, că veneau mulți de acolo. Și l-au prins și pe el! Mă sună: „Băi, după ce m-ai bătut la fotbal, ai pus și radarul pe mine? Ai pus poliția pe mine?”. „Băi Dorule, ești nebun? Vorbesc eu cu poliția să te prindă pe tine cu viteză?”. Dar el era sub imperiul supărării că pierduse.

- Credea că ați regizat totul...
- „Băi, acum, după ce m-a bătut, a pus și poliția să mă...”. Era un tip de onoare, plăcut la șpriț și la conversație.

„Eu sub nicio formă n-am jucat pe fotbaliști”

- E adevărat că erau partide de poker cu miză un Mercedes sau chiar jucători?
- De jucători nu știu, dar erau mize mari la nivelul acela. Într-adevăr, puteai să pierzi sau să câștigi o mașină într-o seară.

- Erați dintre cei care câștigau sau dintre cei care pierdeau?
- Să vă spună alții, că nu zic eu...

- Înseamnă că câștigați, dacă spuneți așa.
- Dacă aș spune eu, aș spune că miroase-a laudă și n-o vreau.

- Cât ați câștigat cel mai mult?
- Îmi aduc aminte, dar nu pot să spun...

- E foarte mult sau așa?
- V-am spus, se putea câștiga la nivelul unui Mercedes.

- Un Mercedes pe vremea aceea costa o avere.
- Da, da.

- Se spune că, la un moment dat, neavând ce să mai mizeze, unii mizau pe legitimarea unor jucători.
- Am auzit și eu că ar fi jucat unii dintre noi, dar eu sub nicio formă n-am jucat pe fotbaliști. Era o poveste de genul acesta. N-am participat, dar am auzit.

- Cu cine jucați?
- Erau Gigi Becali, Porumboiu, Dragomir, Pițurcă, nea Viorel Păunescu, Giovanni Becali... erau mai mulți într-un cerc.

„Dacă n-ai materie primă, degeaba ești antrenor”

- Între Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, pe care l-ați prețuit mai mult?
- Cu amândoi aveam relații bune. Fotbalul românesc a avut rezultate cu ei. Erau oameni de fotbal, de onoare, știau să conducă. Cel mai greu fenomen de condus este fotbalul. Așa văd eu lucrurile, poate greșesc.

- Cui i-ați da nota mai mare: lui Mircea Sandu sau lui Dragomir?
- Le dau amândurora notă egală! Zece la amândoi, pentru că mi-au fost prieteni. Și lui Kassai, lui Gino Iorgulescu. Sunt oameni de fotbal care au creat un fenomen. Acum, aceasta este realitatea. Nu cred că Burleanu ar fi putut face mult mai mult, având în vedere și situația economică.

- Sunteți un om cu experiență mare. Credeți că Gică Hagi se va descurca în calitate de selecționer?
- Eu cred că acum, da. Pot să vă spun ceva, nu e cancan: prima dată când l-a propus Mircea Sandu, eu m-am opus, eram în Biroul Executiv. I-am spus: „Băi, nu poți să-l iei de la grădiniță să-l faci prim-ministru. N-a antrenat pe nimeni”.

- Din jucător direct antrenor.
- Am zis: „Îl iei direct din iarbă, n-a antrenat pe nimeni, trebuie să înțeleagă”. „Nu, că îl vrea lumea...”. În fine.

- Atunci a fost un curent favorabil, e adevărat.
- El s-a supărat pe mine câțiva ani, dar apoi și-a dat seama că n-a fost de bun augur, că a ratat calificarea cu Slovenia. Acum are experiența naționalei și o mare parte din jucători sunt creați de el. Cam 30% dintre jucătorii de la tineret și de la echipa mare au trecut prin academia lui. Dar degeaba... Știți că m-ați întrebat și de Lucescu. Vă spun așa: „Domnule, dacă n-ai materie primă, degeaba ești antrenor”. În momentul de față, după părerea mea, n-avem materie primă, n-avem fotbaliști de top care să decidă meciurile.

- Adică o generație mai săracă.
- Așa văd eu lucrurile, vă spun sincer părerea mea. Să vedem dacă Gică Hagi are o nouă gândire, noi talente... o să-i fie foarte greu.

- Am ajuns la final! Dacă mai aveți ceva de spus.
- Vă spun după emisiune! Știți că ați făcut odată o emisiune unde eram vreo opt conducători de club la masă; eu eram al șaselea. I-ați întrebat pe rând: „Ai dat bani la arbitri?”. „N-am dat”. „Ai dat bani?”. Toți au zis că n-au dat! Când ați ajuns la mine, am spus: „Vă răspund după emisiune”.