INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Anunțul lui Mirel Rădoi, după a patra înfrângere consecutivă: „Dau vina pe mine”

Reacția lui Mirel Rădoi, după un nou eșec la Gaziantep // foto: iha.com.tr
Reacția lui Mirel Rădoi, după un nou eșec la Gaziantep // foto: iha.com.tr

Articol de - Publicat duminica, 17 mai 2026, 07:21 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 09:22

Mirel Rădoi (45 de ani) continuă parcursul cu eșecuri pe linii pe banca noii echipe, Gaziantep. A pierdut sâmbătă seara în fața celor de la Bașakșehir, scor 1-2, într-un meci din etapa #34 din prima ligă a Turciei, iar după meci a recunoscut că este principalul vinovat pentru prăbușirea echipei pe care o conduce, trăgând un semnal de alarmă pentru ce va urma în această vară.

De la venirea lui Mirel Rădoi, Gaziantep nu a luat niciun punct în campionat, având eșec după eșec. După 0-3 cu Eyupspor, 0-2 cu Beșiktaș, 1-2 cu Goztepe, formația tehnicianului român a clacat sâmbătă și cu Bașakșehir, formație pe care Rădoi o elimina din preliminariile Conference League cu doar câteva luni în urmă pe când era antrenor la Universitatea Craiova.

La finalul confruntării, antrenorul a tras primele concluzii și a luat toată vina asupra lui pentru situația de la echipă, care a ajuns pe locul 12 în prima ligă turcă după al patrulea eșec la rând sub comanda sa.

Reacția lui Mirel Rădoi, după un nou eșec la Gaziantep

„Am făcut un meci bun astăzi, dar nu am putut să câștigăm. A fost un meci dificil pentru noi. Le mulțumesc jucătorilor pentru atitudine. Despre arbitraj nu vreau să vorbesc prea mult.

Precedentele două meciuri ale noastre au fost cu Goztepe și Istanbul Bașakșehir, care luptau pentru cupele europene, dar noi am luptat bine.

Dau vina pe mine pentru aceste rezultate. Și eu am făcut greșeli, nimeni nu este perfect.

În vară vor fi jucători care vor pleca și jucători care vor rămâne la echipă. Trebuie să vedem cine pleacă și cine rămâne, iar asta se va stabili în vară. Dacă nu ne spunem lucrurile sincer în față, anul următor va fi cu atât mai dificil pentru noi.

Trebuie să găsim jucători mai buni și să devenim o echipă mai bună”, a spus Rădoi după meciul de sâmbătă seara, pentru presa din Turcia.

Citește și:
Chiar e atmosferă de titlu! Cum i-au așteptat ultrașii pe jucătorii Craiovei + clujenii, nevoiți să schimbe planul
Superliga
Chiar e atmosferă de titlu! Cum i-au așteptat ultrașii pe jucătorii Craiovei + clujenii, nevoiți să schimbe planul
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Altele
Mike Tyson, dezvăluiri șocante! Momentul în care l-a prins pe Brad Pitt în casa soției sale: „Era nenorocitul ăla!”
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Campionate
Clubul dintr-un oraș cu 13.000 de locuitori a promovat pentru prima dată în Bundesliga!
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Campionate
Inter s-a încurcat cu Verona, însă e sărbătoare la Milano » Cristi Chivu a primit trofeul pe San Siro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Profit.ro
Cea mai vândută mașină de oraș din Europa are zero stele EuroNCAP
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close