Articol de Cosmin Nistor - Publicat miercuri, 20 mai 2026 12:32 / Actualizat miercuri, 20 mai 2026 12:37
Luna viitoare, Suedia revine la Campionatul Mondial după 8 ani de absență. Cu mai puțin de o lună înainte de primul meci din grupă, contra Tunisiei, federația suedeză a anunțat cei 26 de jucători care vor reprezenta „vikingii” în America.
Din lotul final, nu mai puțin de 10 jucători evoluează în Premier League, semn că Suedia se bazează pe experiența din Anglia pentru a face un parcurs solid.
Lotul Suediei pentru Campionatul Mondial: Atac de la Liverpool și campioana Arsenal
PORTARI: Viktor Johansson (Stoke City), Gustaf Lagerbielke (Braga), Kristoffer Nordfeldt (AIK), Jacob Zetterstrom (Derby County)
FUNDAȘI: Hjalmar Ekdal (Burnley), Gabriel Gudmundsson (Leeds United), Isak Hien (Atalanta), Victor Lindelof (Aston Villa), Eric Smith (St. Pauli), Carl Starfelt (Celta Vigo), Daniel Svensson (Borussia Dortmund)
MIJLOCAȘI: Yasin Ayari (Brighton), Lucas Bergvall (Tottenham), Jesper Karlstrom (Udinese), Benjamin Nygren (Celtic), Ken Sema (Pafos), Elliot Stroud (Mjallby), Mattias Svanberg (Wolfsburg), Besfort Zeneli (Union Saint-Gilloise)
ATACANȚI: Taha Ali (Malmö), Alexander Bernhardsson (Holsten Kiel), Anthony Elanga (Newcastle), Viktor Gyökeres (Arsenal), Alexander Isak (Liverpool), Gustaf Nilsson (Club Brugge)
Suedia face parte din Grupa F, alături de Tunisia, Olanda și Japonia. Aceasta va fi a 13-a participare a Suediei la Campionatul Mondial, după ce a ratat ediția precedentă din Qatar, 2022.
Cel mai bun rezultat al suedezilor rămâne locul 2, obținut în 1958, când turneul final s-a desfășurat pe teren propriu, pierdut în fața Braziliei lui Pele. Alte performanțe notabile includ locul 3 în 1950 și 1994 (generația de aur cu Thomas Brolin și Henrik Larsson).
Ultima prezență a Suediei la Mondiale a fost în 2018, în Rusia, când echipa a ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminată de Anglia.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.