FOTBAL  »  Superliga  »  SĂNĂTATE

UPDATE Adrian Bumbescu, dus la spital după ce i s-a făcut rău la stadion » Ultimele informații

Adrian Bumbescu
Adrian Bumbescu

Articol de , , - Publicat miercuri, 20 mai 2026 22:01 / Actualizat miercuri, 20 mai 2026 22:01

Fostul mare fundaș central Adrian Bumbescu, 66 de ani, a ajuns la Spitalul Militar după ce a acuzat o stare de rău în cursul acestei după-amiezi. Ipoteza inițială a fost de accident vascular cerebral (AVC) minor, dar primele analize au exclus această variantă.

UPDATE ora 22:00 » Bumbescu a fost externat

Ca informații de ultimă oră, de la surse medicale din spitalul Militar, Adrian Bumbescu este bine, se află în afara oricărui pericol și a fost externat în cursul serii.

Știre inițială

Momente de cumpănă pentru fostul mare fundaș al Stelei, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986. Bumbescu a ajuns la Spitalul Militar sub suspiciunea că a suferit un AVC, conform iamsport.ro, dar primele investigații au exclus această variantă.

Adrian Bumbescu, la spital după ce i s-a făcut rău

Din informațiile Gazetei, Bumbescu a acuzat o stare de rău, inclusiv amețeli, câtă vreme era în Ghencea, la stadionul Steaua, acolo unde ocupă funcția de consilier tehnic.

A mers mai întâi la cabinetul medical din complex, unde s-a constatat că are tensiunea mică. Ulterior, „Colonelul” a urcat pe cont propriu în ambulanță și a fost dus la spital.

Ipoteza inițială a fost de accident vascular cerebral (AVC) minor, dar primele investigații efectuate de Bumbescu au exclus această variantă.

Spitalul Militar: „Neurologic nu se sugerează AVC, analizele sunt rezonabile”

Reprezentanți ai Spitalului Militar au transmis pentru GSP.ro că Bumbescu „este în UPU, Unitatea de Primiri- Urgențe. Analizele sunt rezonabile, neurologic nu pare accident vascular cerebral. Este încă în investigații, dar neurologic nu se sugerează AVC.

Se vor lua măsuri, nici nu știm dacă e de internat. Am văzut și probele cardiace, care sunt rezonabile”.

Bumbescu, campion în România cu 3 echipe diferite

Cariera lui Bumbescu este legată de Steaua, pentru care a jucat vreme de 8 sezoane, între 1984 și 1992. A cucerit în culorile roș-albastre cinci campionate, patru Cupe, dar și două trofee internaționale, Cupa Campionilor Europeni în 1986 și Supercupa Europei un an mai târziu.

Înainte să ajungă la Steaua, a jucat la Universitatea Craiova între 1978 și 1980, ulterior câte doi ani la Dinamo și FC Olt Scornicești. A câștigat campionatul cu 3 echipe diferite: pe lângă cele 5 titluri cu Steaua, a mai fost pe locul 1, în 1980, cu Universitatea Craiova și, în 1982, cu Dinamo.

La echipa națională a jucat de 15 ori, debutând în iunie 1986 într-un România - Norvegia 3-1.

Citește și:
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Tenis
Sorana Cîrstea, invitată de gală la petrecerea de adio a lui Gael Monfils » Și Djokovic a participat la spectacolul de la Roland Garros
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Nationala
Din Liga 2 la echipa națională într-un singur sezon: el este surpriza lui Gică Hagi pentru amicalele cu Georgia și Țara Galilor
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Superliga
Gigi Becali l-a „scuturat” pe jucătorul de la FCSB: „A făcut-o din prostie, nu din răutate!”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Profit.ro
Wizz Air: Când ești în pădure și apare un urs, nu trebuie să alergi mai repede decât ursul, ci mai repede decât cel de lângă tine. Doar să fii low-cost nu va mai funcționa. Dar epoca de aur a noastră abia urmează!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (4)
Hcm27
Hcm27  •  20 Mai 2026, 17:22

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

rumunek
rumunek  •  20 Mai 2026, 17:07

Multă sănătate!

triumviru
triumviru  •  20 Mai 2026, 16:43

Sper să vă gândiți de două ori înainte să dezgropați întâmplări din trecut gen ‘i a dat un picior în gură’ , aceste lucruri afectează moralul unui om tânăr , dar apoi al unui bătrân.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează