Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 25 mai 2026 21:20 / Actualizat luni, 25 mai 2026 21:40
Dinamo a anunțat că de marți dimineață (26 mai) pot fi achiziționate biletele pentru barajul de Conference League cu FCSB, disputat pe „Arcul de Triumf” vineri, de la ora 20:30.
Dinamo - FCSB va fi pe 29 mai, de la 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și transmis pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1
Clubul alb-roșu a anunțat că suporterii care și-au cumpărat bilete pe parcursul sezonului vor avea întâietate la achiziționarea tichetelor pentru duelul cu FCSB.
Concret, suporterii care și-au mai luat bilete în sezonul actual vor primi un mail cu un link de la platforma bilete.ro. Accesând linkul din mail, fanii lui Dinamo vor fi redirecționați către pagina de unde își pot cumpăra tichetele.
Dinamo nu a anunțat și prețurile biletelor pentru jocul cu rivala roș-albastră. Cine învinge vineri seară va merge în turul 2 preliminar Conference League în stagiunea viitoare.
Dinamo prioritizează vânzarea biletelor către suporterii care au mai fost la meciuri în acest sezon
„Bilete pentru barajul de Conference League! Vineri ne așteaptă un meci extrem de important, care va defini performanța întregului sezon, iar aportul suporterilor noștri este esențial.
Având în vedere numărul limitat de bilete disponibile pentru acest meci, clubul a decis să prioritizeze vânzarea biletelor către suporterii care au fost alături de Dinamo pe parcursul acestui sezon.
În concret, începând de mâine dimineață, prin intermediul partenerilor noștri de la bilete.ro, suporterii care au achiziționat bilete în acest sezon competițional vor primi un e-mail pe adresa folosită la achiziție, împreună cu un link prin intermediul căruia vor putea cumpăra bilete pentru acest meci.
De asemenea, vă rugăm să verificați și secțiunea de spam a adresei dumneavoastră. Fiind un meci cu grad ridicat de risc, numărul maxim de bilete pe care îl poate achiziționa o singură persoană este de 4.
Abonamentele emise pentru sezonul competițional 2025-2026 sunt valabile pentru acest meci! Ne vedem cu toții pe stadion vineri! Câinilor, haideți să-i purtăm pe băieții noștri spre Conference League”, a transmis Dinamo, pe pagina de Facebook a clubului.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.