FOTBAL  »  Superliga  »  DEMONSTRATIV

VIDEO Marea dezamăgire trăită de Cosmin Olăroiu la evenimentul UEFAntasticilor

Cosmin Olăroiu, la 20 de ani de la sfertul FCSB - Rapid // foto: Cristi Preda +50   FOTO
Cosmin Olăroiu, la 20 de ani de la sfertul FCSB - Rapid // foto: Cristi Preda

Articol de , - Publicat joi, 28 mai 2026, 22:40 / Actualizat joi, 28 mai 2026 22:45

Cosmin Olăroiu (56 de ani) a fost prezent pe banca roș-albaștrilor la evenimentul prin care s-au marcat 20 de ani de la sfertul UEFAntastic dintre FCSB și Rapid și a oferit declarații la finalul evenimentului.

La fel ca în 2006, Cosmin Olăroiu a stat pe banca roș-albaștrilor, iar tabela a indicat la final tot egal, scor 0-0.

Cosmin Olăroiu a spus care a fost regretul său legat de eveniment: că nu au participat mai mulți spectatori. Doar 2.800 de oameni au asistat la meciul de pe „Arcul de Triumf”.

// Foto: Cristi Preda
// Foto: Cristi Preda
// Foto: Cristi Preda
// Foto: Cristi Preda
+45 FOTO

VIDEO. Cosmin Olăroiu, după reeditarea „sfertului” FCSB - Rapid: „M-am așteptat să fie mai multă lume”

„Mă bucur să îi văd pe foștii mei jucători, familia mea, chiar și pe cei de la Rapid. Am vorbit și cu Răzvan Lucescu, un moment emoționant. Uitându-mă la ei, chiar dacă au trecut atâția ani, calitatea a rămas. Mai jucăm încă 20 de ani și tot 0-0 se termină!

Sunt niște jucători care au o calitate formidabilă, se vedea clar ce calitate au. Și calitate fotbalistică, și umană. Toată echipa mea m-a impresionat, nu dau nume. Acum 20 de ani vă dați seama că nu puteam să respir.

Țin minte prelungirile, îl întrebam pe MM din minut în minut dacă mai e mult. Mi se părea că au trecut 30 de minute, nu 6. Acum am fost mai relaxat, a fost mai frumos, dar, din păcate, nu am reușit să înscriem. S-a reeditat cu adevărat meciul.

M-am așteptat să fie mai multă lume. Probabil e greu să se mai joace un astfel de meci. Mă bucur că am trecut peste bariere și am arătat că fotbalul unește oamenii, nu îi dezbină, chiar dacă atunci rivalitatea era foarte mare.

Mă bucur că am fost alături de ei, că am putut să ajut la realizarea acestui eveniment și că am fost prezent. Vedem mâine dacă voi fi la Dinamo - FCSB, mai sunt 24 de ore”, a spus Olăroiu.

Cosmin Olăroiu: „Îi doresc mult succes lui Gică Hagi!”

Tehnicianul i-a transmis un mesaj lui Gică Hagi, înaintea debutului acestuia în noul mandat pe banca României:

„Îi doresc mult succes lui Gică Hagi, sper să reușească tot ce și-a propus. Nu e ușor, nu e un moment prea bun în fotbalul românesc, dar cred că el, prin calitatea pe care o are, va reuși să reaprinde flacăra echipei naționale”.

Întrebat dacă va mai antrena în România, Oli a răspuns: „Nu știu. Sunt lucruri pe care nu le știm în viață, nu știm nici măcar ce se va întâmpla mâine. Viața ne poate purta pe diferite drumuri. Se poate, există această posibilitate, de ce nu? E țara mea, casa mea, m-aș bucura, dar depinde de cum se vor derula lucrurile”.

Olăroiu este din aprilie 2025 selecționerul Emiratelor Arabe Unite, cu care a ratat calificarea la Cupa Mondială.

Citește și:
Unii sunt de nerecunoscut! Cum s-au „transformat” în 2026 UEFAntasticii din 2006
Superliga
Unii sunt de nerecunoscut! Cum s-au „transformat” în 2026 UEFAntasticii din 2006
Rămâne cum am stabilit: duelul UEFAntastic s-a încheiat precum în urmă cu două decenii » Pe gazon, FCSB - Rapid n-a fost deloc un demonstrativ
Superliga
Rămâne cum am stabilit: duelul UEFAntastic s-a încheiat precum în urmă cu două decenii » Pe gazon, FCSB - Rapid n-a fost deloc un demonstrativ
Bătălia portarilor în Giulești! » Ținta numărul 1 a lui Pancu + Aioani e istorie
Superliga
Bătălia portarilor în Giulești! » Ținta numărul 1 a lui Pancu + Aioani e istorie
Mesaje acide, după accidentările subite ale lui Dennis Man și Ionuț Radu, în prima zi sub comanda lui Hagi: „Am curaj să pun casa!”
Nationala
Mesaje acide, după accidentările subite ale lui Dennis Man și Ionuț Radu, în prima zi sub comanda lui Hagi: „Am curaj să pun casa!”
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Profit.ro
FOTO Fabrică celebră a comunismului, cu o istorie de peste 100 de ani, acum în faliment, va fi transformată, cu bani UE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh a adus scene ca-n marile peluze europene! Imagini incredibile pe gazonul Arenei Naționale


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează