FOTBAL  »  Superliga  »  BANI PUBLICI

FC Voluntari, peste orice echipă din Superligă ca bani publici accesați în 2025

Sepsi OSK și FC Voluntari au beneficiat de milioane de euro ca bani publici în 2025 // foto: Facebook @ Liga 2
Sepsi OSK și FC Voluntari au beneficiat de milioane de euro ca bani publici în 2025 // foto: Facebook @ Liga 2

Articol de - Publicat marti, 02 iunie 2026, 08:19 / Actualizat marti, 02 iunie 2026 09:59

Sepsi OSK și FC Voluntari, două dintre nou-promovate, au primit în 2025 mai mulți bani publici decât oricare altă echipă din prima ligă.

Sub comanda lui Ovidiu Burcă, cel care a readus-o și pe Dinamo în prima ligă, Sepsi OSK a promovat direct în Superligă, după un singur an de „B”.

Clasată pe 3 în play-off-ul ligii secunde, FC Voluntari s-a văzut nevoită să dispute un baraj cu locul 14 din Superligă, ocupat de Hermannstadt. Echipa ilfoveană s-a impus, 5-3 la general, și a sărbătorit revenirea în primul eșalon.

Ambele promovări au fost clădite pe bugete consistente, considerabil peste nivelul ligii secunde. Cele mai recente date financiare publicate de cluburi dezvăluie cheltuieli și venituri de ordinul milioanelor de euro.

Sepsi OSK și FC Voluntari, peste orice echipă din Superligă ca bani publici accesați în 2025

În 2025, an în care Sepsi OSK a fost vreme de 5 luni echipă de prima ligă, restul în „B”, covăsnenii au avut cheltuieli curente în cuantum de 9,29 milioane de euro și au înregistrat venituri apropiate, 9,02 milioane, dintre care 4,23 marcate ca subvenții / donații de la autorități - cu alte cuvinte, bani publici.

Este o sumă mult peste cât a marcat ca subvenții oricare echipă din sezonul 2025/2026 al Superligii. Maximul îl regăsim în dreptul lui FC Argeș, 3,29 milioane de euro.

Și Voluntari a fost peste această valoare, cu 3,44 milioane de euro marcate ca subvenții de la autorități.

Dacă Sepsi a adunat sume consistente și din alte surse, precum contractele de sponsorizare și publicitate, la Voluntari banii publici au reprezentat 88,5% din totalul veniturilor!

Dilema Csikszereda

Singura echipă din Superligă care le-ar putea depăși pe cele două la nivelul banilor publici încasați este Csikszereda.

Rămâne un semn de întrebare aici, deoarece conducerea echipei din Miercurea Ciuc a „mascat” o bună parte dintre veniturile din 2025, trecând 7,76 milioane de euro la „alte cheltuieli”, fără ca proveniența lor să fie precizată public.

Întrebat dacă este vorba despre bani primiți de la Guvernul maghiar, președintele clubului a negat, susținând că sprijinul financiar de la Budapesta s-ar ridica la numai 3 milioane de euro.

Cele 16 echipe care vor evolua în următorul sezon de Superliga

  • Universitatea Craiova
  • Universitatea Cluj
  • CFR Cluj
  • Dinamo București
  • Rapid București
  • FC Argeș
  • UTA Arad
  • FCSB
  • Oțelul Galați
  • FC Botoșani
  • Csikszereda Miercurea Ciuc
  • Petrolul Ploiești
  • Farul Constanța
  • FC Voluntari
  • Corvinul Hunedoara
  • Sepsi Sfântu Gheorghe
Citește și:
Se încheie o eră! Și-a anunțat retragerea după barajul FC Voluntari - Hermannstadt
Superliga
Se încheie o eră! Și-a anunțat retragerea după barajul FC Voluntari - Hermannstadt
A fost om de bază la Mondialul din 2002 și a murit la 49 de ani » Ceruse donații pentru operație cu doar câteva zile înainte
Campionate
A fost om de bază la Mondialul din 2002 și a murit la 49 de ani » Ceruse donații pentru operație cu doar câteva zile înainte
Georgia - România, amical la revenirea lui Gică Hagi la națională » Primul „11” pregătit la Tbilisi
Nationala
Georgia - România, amical la revenirea lui Gică Hagi la națională » Primul „11” pregătit la Tbilisi
Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile Roland Garros » Sorana, față în față cu cea mai mare realizare a carierei
Tenis
Mirra Andreeva - Sorana Cîrstea, în sferturile Roland Garros » Sorana, față în față cu cea mai mare realizare a carierei
Ce este încărcarea rapidă și dacă strică bateria telefonului
Profit.ro
Ce este încărcarea rapidă și dacă strică bateria telefonului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cele 8 reguli noi introduse de FIFA la Mondial. Jucătorii, chemați la un curs online privind modificările

A fost om de bază la Mondialul din 2002 și a murit la 49 de ani » Ceruse donații pentru operație cu doar câteva zile înainte


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează