Articol de Remus Dinu - Publicat sambata, 06 iunie 2026, 16:36 / Actualizat sambata, 06 iunie 2026 16:56
Diseară, cu Țara Galilor, Gheorghe Hagi revine în Ghencea, în postura de selecționer, la aproape 25 de ani de la dramaticul „baraj” cu Slovenia din noiembrie 2001. A fost ultimul meci al „Regelui” pe banca primei reprezentative. Un sfert de secol mai târziu, Hagi revine într-o Ghencea modernizată, cu gazon de „biliard” și condiții excelente de infrastructură. Doar valoric am regresat!
Cu Gheorghe Hagi la cârma „tricolorilor”, România pierdea „barajul” pentru calificarea la CM 2002 în fața Sloveniei, într-o „dublă” de tristă amintire, pe care naționala noastră o pornea din postura de mare favorită. Dar Slovenia lui Osterc şi Rudonja a produs surpriza și a încheiat definitiv epoca „Generației de Aur”.
Mlaștina și Rudonja l-au lăsat pe Hagi acasă
După 1-2 în tur, într-un meci în care naționala a avut de suferit și din cauza arbitrajului lui Kim Milton Nielsen, speranțele tricolore s-au năruit la retur, în „mlaștina” din Ghencea, locul unde golul lui Mladen Rudonja a întristat o generație întreagă și milioane de microbiști.
Naționala României venea după trei calificări consecutive la Campionatul Mondial și o căuta pe cea de-a patra - obiectiv ratat.
România parcurgea atunci o tranziție între Generația de Aur și o selecționată promițătoare, cea a lui Mutu și Chivu. Tabloul e mult mai complicat acum. Naționala nu mai are lideri veritabili, prezența la cluburile din străinătate e rarefiată, iar campionatul intern întârzie să devină o pepinieră importantă pentru lot.
Selecționata lui Hagi a avut un inamic de soi atunci. Ploaia a transformat terenul din Ghencea într-o mlaștină în toată regula, astfel că imaginile cu jucătorii alunecând prin noroi au devenit simbolul unei seri dramatice pentru fotbalul românesc. (vezi mai multe cadre elocvente în galeria foto de mai jos)
După „coşmarul sloven”, 1-2 la Ljubljana şi 1-1 la Bucureşti, Gheorghe Hagi a părăsit echipa națională. Mircea Sandu l-a înlocuit cu Anghel Iordănescu.
Hagi se baza pe superfotbaliști!
Atunci, formula utilizată de Hagi conținea fotbaliști proveniți din campionatele importante ale Europei. Cosmin Contra era legitimat la AC Milan, Adi Ilie la Valencia, Dorinel Munteanu la Wolfsburg, Chivu și Lobonț la Ajax, Mutu la Verona, Marius Niculae la Sporting.
În total, „Regele” s-a bazat pe 9 stranieri în confruntarea de tristă amintire din Ghencea. Dintre titulari, doar Miu (Steaua) și Sabău (Rapid) activau în întrecerea internă la ora jocului.
România - Slovenia 1-1 Au marcat: Contra (65) / Rudonja (55)
ROMÂNIA: Lobonț - Contra, Gh. Popescu, Miu (78 Mihalcea), Chivu - Sabău, Ghioane (59 Pancu), D. Munteanu - Mutu (59 I. Ganea), Ad. Ilie - M. Niculae
Antrenor: Gheorghe Hagi
Rezerve neutilizate: Stelea, Iencsi, Tararache, L. Roșu
SLOVENIA: Simeunovici - Vugdalici, Galici, Milinovici - Gajser, Ceh, Pavlin, Novak - Acimovici (63 Sankovici) - Osterc (90+2 Pavlovici), Rudonja
Antrenor: Strecko Katanec
Stadion: Ghencea
Spectatori: 30.000
Arbitru: Hellmut Krug (Germania)
Pentru ratarea calificării, eu, ca selecționer, îmi asum toată răspunderea. Așa cum trebuie să răspundă și Federația de mâine încolo, să analizeze dacă merită să continue cu mine. Nu țin de scaun. Am fost ales pentru nume, mai mult decât pentru altceva. Cred că puțini au crezut în mine. Din păcate, sunt numai patru luni, prea puține pentru a face ceva. Concluziile trebuie să le tragă președintele Federației și Comitetul Executiv. În cazul în care voi rămâne selecționer, îmi voi face și eu analiza.
- Gheorghe Hagi, după meciul cu Slovenia din 2001
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.