Articol de Remus Dinu - Publicat joi, 11 iunie 2026, 17:24 / Actualizat joi, 11 iunie 2026 17:27
Mijlocașul Robert Ion, 25 de ani, și-a încheiat socotelile cu belgienii de la Olympic Charleroi, unde a evoluat în ultimul an, și ar putea reveni vara aceasta în Superligă. Contactat de Gazetă, fotbalistul campion cu Farul în 2023 și-a anunțat intențiile, după ce jurnalistul Emanuel Roșu dezvăluise că există interes pentru el din România, dar și din a doua dizivie belgiană.
Fostul internațional de tineret nu va mai continua la clubul din Charleroi, mai ales că echipa acestuia a retrogradat la finalul sezonului recent încheiat. Întrebat despre viitoarea destinație, Robert Ion mărturisește că ar fi tentat de o revenire în prima ligă a României.
„Momentan, mă bucur un pic de «acasă». Nu știu încă, dar e posibil să vreau să semnez aici, în România. Am oferte, da, am și din străinătate, cu toate că unele mi se par cam departe, iar la altele mă mai gândesc. Mi-ar plăcea ceva acasă sau aproape de casă”, a spus fotbalistul, fără să numească echipele interesate de serviciile sale.
„Unele oferte sunt cam departe ca distanță și nu știu dacă merită efortul”, a adăugat jucătorul care a fost la un moment dat și în curtea FCSB-ului.
Gazeta discutase cu Robert Ion și în noiembrie 2025, la puțin timp după ce acesta a semnat în Belgia: „Mi s-a oferit tricoul cu numărul 10 pentru că era conform cu poziția în teren si calitățile mele. Planul e să fac pasul spre o echipă de nivel înalt”, spunea el la acel moment.
25 de meciuria bifat Robert Ion la Olympic Charleroi: a reușit 2 goluri și 4 assist-uri
Robert Ion, despre aventura de un an în liga secundă din Belgia: „Nivel fotbalistic foarte bun”
Fotbalistul și-a caracterizat în termeni laudativi experiența de un an în Belgia, cu toate că echipa sa, în acționariatul căreia s-a aflat și românul Claudiu Florică, a retrogradat în cel de-al treilea eșalon.
„Am fost și trist, și fericit în același timp că s-a terminat un an greu, în care lucrurile n-au fost cum trebuie la echipă, chiar dacă eu am avut evoluții foarte bune în a doua parte a sezonului, când am fost folosit pe poziția mea (n.r. mijlocaș ofensiv).
Rămân cu lucruri bune și cu lucruri mai puțin bune, ca în orice experiență, prima pentru mine în străinătate.
Foarte bun nivelul fotbalistic, în schimb! Ritm bun și fotbaliști care au jucat la echipe de top din Europa, Nainggolan, Colin Dagba, colegi de-ai mei de care m-am apropiat foarte tare și care au jucat la Bilbao, Atletico Madrid: Jonas Ramalho, Iago Herrerin”, a declarat Robert Ion, pentru Gazetă.
84 de meciuriși 6 goluri are Robert Ion în prima ligă a României. A jucat la FCSB, Clinceni, Poli Iași, Farul și FC Voluntari
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.