După ce marţi s-au plimbat prin Osijek şi au acordat autografe, băieţii lui Aihan Omer s-au jucat cu reprezentativa Australiei, pe care au învins-o cu 20 de goluri avantaj, scor 40-20. Eremia Pîrîianu şi Rudi Stănescu nu au [...]
România a obţinut prima victorie la Campionatul Mondial din Croaţia şi se relansează în lupta pentru grupele principale. Min. 60 Ghionea înscrie, 30-26. Min. 60 Simone înscrie, 29-26. Aihan Omer cere TIMEOUT Min. 59 Vidal [...]
Taher vrea să devină majoritar datorită banilor pe care i-a investit pînă acum, fără să mai plătească acţiunile. George Copos e atacat dur chiar pe site-ul oficial al Rapidului! Într-un comunicat semnat de Constantin Toma, [...]
Conducătorul dinamovist spune că le-a adus la cunoştinţă acţionarului rapidist Fathi Taher şi preşedintelui Constantin Toma comunicatul postat pe siteul oficial al lui Dinamo tocmai pentru a evita alte discuţii în contradictoriu între [...]
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, şi patronul grupării, Arpad Paszkany, s-au prezentat la DNA, unde Mureşan a declarat că au fost chemaţi de procurori pentru a fi audiaţi într-un dosar care nu ar avea legătură cu fotbalul. "Am [...]
Suporterii formaţiilor din Liga I pot afla acum dintr-o privire care sunt schimbările efectuate de echipele lor preferate. Vezi aici toate transferurile realizate de cele 18 prim-divizionare în pauza precompetiţională. STEAUA [...]
Campioana României a decis să-l păstreze în lot pe fundaşul împrumutat la Bistriţa în sezonul trecut. Împrumutat pentru un sezon la Gloria Bistriţa, fundaşul central Dorin Toma (31 de ani) a primit o doză de [...]
Rapidiştii au obţinut stadionul pentru 49 de ani. Pe locul lui vor să construiască o arenă asemănătoare cu a lui Al-Jazeera. Fathi Taher s-a ţinut de promisiunea făcută la sosirea în Grant şi s-a înţeles cu Ludovic Orban, [...]
Becali spune că Taher i-a pîrît pe jucătorii Rapidului după jocul pierdut la Cluj. Fathi Taher i s-a plîns lui Gigi Becali din cauza prestaţiei Rapidului din meciul cu CFR Cluj! Patronul Stelei a povestit pentru rapidisti.ro [...]
Jucătorii au fost scoşi la restaurant de noua conducere, care le-a promis că va asigura stabilitate financiară Conducerea a intervenit ca să-i liniştească pe jucători. "Vrem să ştim şi noi cine mai e proprietarul clubului!" a fost mesajul transmis [...]