FOTBAL  »  Superliga  »  

Alex Piţurcă nu a mai făcut apel

Articol de GSP - Publicat joi, 11 septembrie 2008 00:00

Atacantul Alex Piţurcă nu a mai făcut apel la decizia Comsiei de Disciplină, care l-a suspendat 3 etape şi l-a amendat cu 2.500 de lei pentru că l-a accidentat grav pe mijlocaşul Monel Cîrstioiu, de la FC Argeş.

"Am apreciat că a fost o decizi corectă în cazul lui Alex, deşi nu a fost intenţionat. Pînă la urmă pentru o astfel de eliminare pedeapsa era între şase şi zece etape, iar jucătorul nostru a primit trei şi o amendă mai mare. Important este ca băieţul de la Argeş să se facă bine, să poată reveni pe teren. Apoi, era o chestie de bun simţ, cu ce argumente putea merge la Comisia de Apel să ceară mai puţine etape de suspendare. Adică în loc de trei să stea două meciuri', a explicat secretarul general Daniel Băloi.

În etapa a cincea, la meciul Pandurii - FC Argeş, Piţurcă l-a accidentat pe Cîrstoiu, căruia i-a provocat o fractură de peroneu şi smulgerea ligamentelor. Fotbalisul piteştenilor a fost operat la Bologna si în curînd va începe recuperarea, urmînd să revină pe gazon abia din retur.

Piţurcă a ţinut permanent legătura cu Cîstoiu căruia i-a promis că îi va da o sumă de bani pentru neplăcerile create.

Atacantul pandurilor a ispăşit deja o etapă din pedeapsa primită de la Comisia de Disciplină. Piţurcă va mai rata partidele cu Gaz Metan Mediaş şi cu Otopeni.

Citește și:
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Campionate
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Superliga
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
Superliga
Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (1)
 •  11 Septembrie 2008, 16:48

Ar trebui sa stea pe tusa cat va sta acel baiat, PLUS 3 etape.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează