LIGA 1   •   

POLI TIMIŞOARA - CFR CLUJ, AZI, 20:00, ANTENA 1 ŞI LIVEVIDEO PE GSP.RO

Chivorchian a demisionat ieri de la Poli şi ar putea semna cu Vaslui » Direcţia Moldova

 
de Adrian Bucur   •   08 August 2010
 

Sursele GSP susţin că Porumboiu l-a convins deja pe "Chivo" să preia şefia lui FC Vaslui.


Minute trăite la intensitate maximă în returul cu finlandezii de la MyPa, drum la Bucureşti, deplasare la Nyon pentru tragerea la sorţi a play-off-ului din Europa League, apoi iar drum la Bacău pentru parastasul de 7 ani al mamei sale. Aşa a trăit Gheorghe Chivorchian ultimele 4 zile, în care spune că a dormit numai 5 ore. Ieri dimineaţă, oficialul a aruncat bomba.

Directorul general al timişorenilor s-a decis să părăsească echipa, dar intenţiona să facă anunţul abia după derby-ul cu CFR, pentru a nu-i bulversa pe elevii lui Petrovici. Tocmai de aceea, ieri a fost rezervat în declaraţii: "Pentru mine, cel mai important în acest moment este ceea ce vor face băieţii în meciul cu CFR. Îi rog să se mobilizeze, să dea totul pe teren şi să lupte pentru echipa asta. Apoi, săptămîna viitoare voi spune şi ce voi avea de spus".

Sursele Gazetei susţin că Gheorghe Chivorchian s-ar fi întîlnit la Bacău cu Adrian Porumboiu, care l-a convins să accepte funcţia de preşedinte la FC Vaslui. Porumboiu caută pentru şefia clubului un om de încredere şi cu relaţii la LPF. Pe lista vasluianului s-a mai aflat şi Mihai Stoica, demisionar de la Urziceni.


Motivele demisiei
1. Lipsa susţinerii lui Iancu
După ce Marian Iancu s-a retras din conducerea executivă, Chivorchian a fost împuternicit să se ocupe de toate problemele administrative ale clubului. Dar Chivo a pierdut sprijinul financiar al patronului şi era nevoit să încaseze toate nemulţumirile jucătorilor cauzate de diminuarea contractelor şi neplata restanţelor financiare.

2. Blocarea cedării lui Bonfim la Steaua
Transferul lui Eder Bonfim la Steaua era văzut ca un prilej de redresare financiară a clubului. În ultima lună şi jumătate, Chivorchian a încercat la ANAF Timiş să deblocheze conturile clubului. Oficialul timişorenilor s-a resemnat cînd a aflat că şi jucătorii au fost puşi sub sechestru, ceea ce a blocat pentru moment şi transferul lui Bonfim la Steaua.

Fanii îl vor pe MM
Demisia lui Gheorghe Chivorchian a venit surprinzător, la doar o zi după ce Mihai Stoica şi-a anunţat retragerea de la Urziceni. MM e dorit de fanii lui Poli în conducerea clubului. "Cel mai potrivit ar fi acum MM Stoica, are ochi pentru jucători. Alături de Stanciu o să facă superechipă", "Îmi pare rău pentru Chivorchian, a pus suflet la Timişoara. Asta e viaţa. Sper să vină MM. Este cel mai bun în meseria lui din ţară" sînt doar două dintre mesajele fanilor pe violamania.ro. Iancu a mai încercat să-l aducă pe MM la Timişoara în urmă cu 2 ani.

 
Comentarii (10)
ulegpescar  (7 comentarii)
Porumboiule ial pe PITI !!!!
08 August 2010, 19:19   •   Comenteaza
sandeltm  (18 comentarii)
Pt totii timisorenii !!!Iancu nu a investit niciodata un 1 leu in echipa asta doar vorbe, acum o sas vedetii cu adevarat cat a investit si cat nu investit penntru ca nu mai are sprijinul primariei.Adevarul este ca el a luat banii din banat prin afacerile cu fotbalul de la vanzariile jucatorilor!!!.Nu mai sponsorizeaza primaria e NASOL!!!Iancu sa o taie si el, ne trebuie un banatean adevarat la timisoara cu suflet si inteligent nu e neaparat sa aiba banii ,nici Iancu nu sia aruncat banii la noi!!
08 August 2010, 14:42   •   Comenteaza
dobay  (74 comentarii)
SA VEZI CU CE O SA IASA PROSTU???DUPA MECI ,AI GRIJA IANCULE?
08 August 2010, 10:38   •   Comenteaza
argus112  (426 comentarii)
Nici Chivo şi nici Meme nu sunt ,,adevărata" problemă din acest moment de la Poli. Iancu este,,cuiul". După ce a încercat să dea TUNUL cu marele lui proiect imobiliar,cu multe presiuni de tot soiul, a reuşit să obţină sprijin financiar de la Primărie şi CJ,sprijin care datorită crizei s-a evaporat.Mai mult ca sigur,banii din celălalt TUN,de la RAFO-JAFO S-AU ,,EVAPORAT" şi acum declară că nu mai are motivaţie să investească,înloc să-şi recunoască FALIMENTU
08 August 2010, 10:25   •   Comenteaza
satuldepdl  (41 comentarii)
ai facut rau pulimocule! dar s-ar putea sa ai dreptate, ca doar jocul este intre Poli - FC PDL Cluj
08 August 2010, 10:10   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand casa tip vila
Casa este asezata intr-o zona rezidentiala, la Platoul Cornesti.Are o suprafata de 360 mp construiti, 330 mp utili, D+P+1, pe un teren de 500 mp.Este formata din 7 camere, 1 bucatarie, 4 bai, 6 ...
Mures/Targu Mures - pret 265.000,00 EUR
SERVICE TV-AUDIO SI DIVERSE IN ARAD
Reparatii TV si audio la domiciliu, orice model, LCD sau clasice, in ARAD.Tel 0762 050 315
Arad/Arad - pret 15,00 RON
Vand afacere chioscuri presa
Detinem contract de franciza pentru 5 chioscuri de presa si conexe (tigari, sucuri, papetarie) pe 10 ani, in sectoarele 2 si 3. Afacerea este in derulare. Super pret.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
AFACERE + 2 CAMIOANE AUTOBASCULANTE
VIND URGENT 2 CAPURI TRACTOARE, MERCEDES ACTROS, VOLVO AN 2002 SI 2 SEMIREMORCI BASCULABILE+CONTRACT PERMANENT
Cluj/Floresti - pret 80.000,00 EUR
Urgent Inchiriere ap 3 camere Voluntari
Ofer spre inchiriere 3 camere tip penthouse, cartier 2008, ansamblu Terra Residence, Voluntari -Ilfov, zona linistita, usor accesibila, suprafata 125 mp, terasa 13 mp, nemobilat, posibil sediu firma, ...
Ilfov/Voluntari - pret 300,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V