Articol de GSP - Publicat sambata, 13 decembrie 2008 00:00
Echipele sancţionate pecuniar în turul campionatului au umflat bugetul Federaţiei cu peste 350.000 de euro. Liderul, Adrian Mititelu, poate fi considerat sponsor al FRF
În plină recesiune, contul FRF este alimentat săptămînal de grupările din Liga I. Prin amenzile date de Comisia de Disciplină, cele 18 echipe au adus în mai puţin de 5 luni la bugetul Federaţiei peste 350.000 de euro. Podiumul celor mai sancţionate formaţii a fost acontat de patronii cluburilor care au "lovit" în şefii FRF şi în arbitri, în timp ce restul formaţiilor au strîns amenzi pentru comportament nesportiv în timpul meciurilor.
Ce se întîmplă cu aceste sume foarte mari? "Banii intră în bugetul FRF şi mai departe ei sînt direcţionaţi către proiecte sociale, către acte de caritate sau alte lucruri. Eu, unul, aş prefera să nu facem bani din aşa ceva şi mi-aş dori să nu mai existe cazuri în care patronii, preşedinţii sau mai ştiu eu cine să dea declaraţii jignitoare. Cînd fac bugetul anual al federaţiei, eu nu iau sub nici o formă în calcul banii din amenzi", a explicat directorul general Ionuţ Lupescu.
300.000 de lei este cea mai mare amendă pe care Comisia de Disciplină a dictat-o împotriva lui Marian Iancu şi a lui Adrian Mititelu
700 de lei reprezintă amenda pe care au plătit-o cele mai "cuminţi" echipe: Oţelul şi Gaz Metan
50.000 de euro e salariul lunar al selecţionerului Victor Piţurcă
Ce înseamnă 350.000 de euro pentru Liga I
- 20 la sută din bugetul Gloriei Bistriţa
- cheltuielile pe o lună ale echipei Poli Timişoara şi pe 3 luni ale celor de la Pandurii
- contractul pe un sezon al lui Yssouf Kone (CFR Cluj)
- suma pe care a cheltuit-o Pandurii în vară pentru campania de achiziţii
"S-a ajuns la nişte amenzi exagerate. Cînd comisiile erau la Ligă, strîngeam într-un an cît adună acum FRF într-o săptămînă. Banii nu ne ajungeau nici măcar să plătim membrii Comisiei de Disciplină"
Dumitru Dragomir, preşedinte LPF
Mititelu e campion
Finanţatorul Craiovei, Adrian Mititelu, a cotizat la bugetul Federaţiei cu suma-record de 462.800 lei (119.278 euro), :O ceea ce înseamnă jumătate din salariul atacantului Florin Costea. Mititelu este urmat în top de Marian Iancu, patronul Timişoarei, cu 400.000 de lei (103.092 E), şi de piteşteanul Cornel Penescu, care a plătit 182.800 lei (47.113 E).
Nervoşii Ligii I
Cunoscuţi pentru temperamentul vulcanic, antrenorii Jose Peseiro şi Sorin Cîrţu au primit cele mai multe sancţiuni. Cei doi tehnicieni au fost suspendaţi de trei ori :X după altercaţii cu arbitrii. Şi Penescu, şi Mititelu au făcut subiectul a trei şedinţe ale Comisiei de Disciplină în urma cărora s-au ales cu sancţiuni. Dintre jucători, Radu Mărginean (Gloria Bistriţa) a fost cel care a cumulat cea mai mare sumă pe care a trebuit să o plătească un jucător, 3.700 de lei.
Tragerea de timp costă 5.000 de lei
Constănţenii au luat una dintre cele mai stupide sancţiuni în acest tur de campionat: pentru tragere de timp. Clubul de pe Litoral a fost nevoit să plătească o amendă de 5.000 de lei, după ce observatorul partidei cu FC Vaslui a notat în raport că gazdele au întîrziat în mod repetat repunerea balonului în joc deoarece copiii de pe marginea terenului nu le dădeau mingea adversarilor decît după secunde bune. ;)

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite