LIGA 1   |   

MIREL RĂDOI LA AL HILAL

Mirel Rădoi: "S-a ajuns unde am vrut eu, Steaua şi Al Hilal"

 
15.01.2009   |    7 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
După incidentul rasist din octombrie, uruguayanul a refuzat împăcarea cu fundaşul lui United. Francezul s-a înfuriat şi a reacţionat nesăbuit, inclusiv la final O strîngere de mînă, ieri, şi incidentul rasist din tur ar fi fost istorie. Dar Luis ...

Fostul căpitan al Stelei a vorbit despre transferul său la Al Hilal, mărturisind că mutarea sa în campionatul Arabiei Saudite este benefică tuturor părţilor implicate.

"Sînt bucuros că am reuşit să mă transfer. Nu îmi este uşor, dar e important să fac ce e mai bine pentru noua echipă. Voi vedea zilele următoare care sînt regulile şi atmosfera în jurul echipei şi în vestiarul lui Al Hilal.

Plec cu inima împăcată, deşi mi-aş fi dorit să mai iau un titlu cu Steaua. Pînă la urmă, s-a ajuns acolo unde a vrut toată lumea: eu, Steaua şi Al Hilal" a spus Rădoi la conferinţa de presă.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Elevii lui Răzvan Lucescu au întors soarta unei partide ce părea compromisă Rapidul nu suportă nici alb-roşul, nici faptul că ŢSKA Sofia este Steaua Bulgariei. Conduşi încă din start, la o neatenţie generală a blocului defensiv în frunte cu Coman, giuleştenii s-au văzut trimişi la munca de jos. ...
Totul despre:
GNTCD
Comentarii:
15 Ianuarie 2009, 23:53  |  CITEAZA
tin cu echipa streaua din toata inima dar mirel RATOI prea sa dadea in barci si sincer mi se cam acrise de el
Gyuri
Comentarii:
15 Ianuarie 2009, 23:50  |  CITEAZA
Lasa, mai Cristi. O sa-i placa branza de camiloi!! Poate e mai buna decat branza de berbec servita di nashul Gigi!!!
Mircea_arad
Comentarii:
15 Ianuarie 2009, 21:23  |  CITEAZA
Cred ca Steaua a scapat in sfarsit de o mare problema.
Radoi , in mandria sa nu a acceptat niciodata ca la Steaua sa vina vreun jucator mai important decat el.Ceea ce s-a si dovedit pana acum.Radoi era mereu asa zisul lider.Era finu' lu'sefu'.
Cum sa vina altul si Becali sa-i dea salar mai mare?Ar destabiliza vestiarul!(ce prostie).
De ce nu a acceptat alta oferta?
Pentru ca nu avea garantat postul de titular.De aceea a acceptat oferta asta.Aici jucatorii sunt slabi si el e sub aripa lui Oli
cristi p
Comentarii:
15 Ianuarie 2009, 21:11  |  CITEAZA
Radoi- ai dreptate- ai sa vezi tu regulile de-acolo. N-o sa-ti prea placa brinza de camila-dar ce sa faci daca esti mercenar.
Gyuri
Comentarii:
15 Ianuarie 2009, 20:31  |  CITEAZA
Asta si-a dorit Radoi??? Sa esueze la Al-Hilarii aia??? Pai, capitanul asta, cu minte de plutonier, nu are pic de ambitie?!? Odihneasca-se in pace!!!
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga 1
Elevii lui Răzvan Lucescu au întors soarta unei partide ce părea compromisă Rapidul nu suportă nici alb-roşul, nici faptul că ŢSKA Sofia este Steaua Bulgariei. Conduşi încă din start, la o neatenţie generală a blocului defensiv în frunte cu Coman, giuleştenii s-au văzut trimişi la munca de jos. ...
 
Fundaşul stînga a impresionat prin urcările sale în ofensivă, într-un meci rezolvat după pauză de Hora şi de Ronny După aproape 30 de zile de cantonament, clujenii caută încă o formulă de joc care să ofere garanţia unui start de retur în forţă. Ieri, CFR a folosit garnitura de rezervă. Dintre ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Inchirieri case, Vile
INCHIRIEZ Vino sa vezi! Casa: separat 4 camere la parter+2 bai si bucatarie sau 2 camere la etaj+1 baie si bucatarie. Conditii ca la apartament +curte 600 m.Zona linistita, Tatarani, 1 km de la ...
Prahova/Tatarani - pret 700,00 EUR
Vand utilaje restaurant
Vand Hota profesionala 3 m lungime + motor+tubulatura, Malaxor 5kg, Masa lucru rece, Masa calda, Frigidere, Frigidere pt ingrediente pizza, Feliatoare, Friteusa profesionala, Chiuveta cu picurator si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Suporterii isi fac club de fotbal!
Suporterii isi fac club de fotbal! * www.fcib.ro *campanie nationala de subscriptie publica de actiuni pentru infiintarea investitorului nr. 1 din fotbalul romanesc, dupa standarde europene. 40 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.540,00 RON
Amenajari int si ext / Constructii civile si industriale
Radcor Real Construct executa lucrari de constructii civile si industriale la cele mai mici preturi Zugraveli, finisaje, rigips, gresie si faianta, termoizolatii, hidroizolatii, constructii la rosu, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
CURATENIE DE LA NEXTCLEAN
Servicii de curatenie pentru apartamente, case, vile, curatenie dupa constructor, servicii de curatenie pentru birouri, sedii de firma, spatii comerciale, curatenie industriala, curatat si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 4,00 RON
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum

Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum

Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală pentru a face reclamă noului parfum "Glowing", al 18-lea lansat de vedeta latino, conform HuffingtonPost. În vârstă de 42 de ani, mamă a doi copii, Jennifer apare [...]
Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare

Zvonul conform căruia Kim Jong-un ar fi fost asasinat a umplut reţelele de socializare

Kim Jong-un, liderul nord-coreean, ar fi fost asasinat, conform unor zvonuri apărute pe site-ul de socializare chinez Weibo ce au fost preluate apoi pe Twitter. Mesajele au luat amploare pe site-urile de socializare după ce o persoană a scris pe [...]
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz

RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz

Vutescu Mihai Radu murea nevinovat intr-un accident de motocicleta, la sfarsitul lunii iunie 2011, din cauza neatentiei unei soferite care nu s-a [...]
O postare pe Facebook l-a făcut pe un tată să tragă 9 gloanţe în laptopul fiicei (VIDEO)

O postare pe Facebook l-a făcut pe un tată să tragă 9 gloanţe în laptopul fiicei (VIDEO)

O postare pe Facebook a unei fete de 15 ani, în care se plângea că e pusă să facă prea multă treabă în casă, l-a enervat atât de mult pe tatăl [...]
Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)

Cum se vede aurora boreală de pe Staţia Spaţială Internaţională (VIDEO)

Fotografiile făcute cu ajutorul unor camere foto performante aflate la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost puse cap la cap de NASA, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V