LIGA 1   •   

TRANSFERURI

Oţelul a semnat cu un jucător "vînat" de Vaslui

 
24 Ianuarie 2012 19:47
 

Disputat în această iarnă de FC Vaslui şi Oţelul Galaţi, jucătorul celor de la Pandurii a semnat astăzi un contract valabil două sezoane şi jumătate, spre satisfacţia lui Dorinel Munteanu, tehnicianul campioanei fiind încântat de noua sa achiziţie.

În vîrstă de 28 de ani, atacantul din Slovenia, Jaka Stromajer, a înscris 4 goluri în 15 partide disputate pentru gorjeni în acest sezon.

“Am semnat cu Oţelul, de la început a fost soluţia pe care mi-am dorit-o, vreau să joc în Europa cu noua mea echipă. Se poate recupera diferenţa de 9 puncte, campionatul este destul de echilibrat, mai sunt 16 meciuri în care sunt puse în joc multe puncte, nu e imposibil să întoarcem situaţia. Mă ajută faptul că am mulţi colegi din spaţiul ex-iugoslav, atmosfera pe care am găsit-o aici e foarte bună”, a declarat Stromajer.

Dorinel Munteanu speră că noile achiziţii, Stromajer şi Didi, se vor integra foarte repede în angrenajul echpei: “Oţelul a devenit o destinaţie tentantă, nu avem contracte foarte mari, însă le achităm la zi, în ultima perioadă nu au fost deloc probleme cu plăţile, lucru destul de rar în România. Pe Didi şi Stromajer i-am dorit, aştept să se integreze, noi avem deja formată o echipă, iar ei au venit să dea un plus de valoare. Cei doi au timp să recupereze zilele din pregătirea fizică de la munte, va mai veni un mijlocaş central în zilele următoare direct în Cipru”.
 
Comentarii (8)
toader_emil  (93 comentarii)
Postat de marcelvaslui pe 24 Ianuarie 2012, 22:55
muie GALAT
ba cat de inghesuit poti sa fii sa injuri un oras??
ptr asta s-au jertfit atatia oameni la revolutie sa injuri tu pe net un oras !!!! se vede ca esti crescut langa porc la bloc!!
respect tuturor echipelor !!
forza otelul!
24 Ianuarie 2012, 23:33   •   Comenteaza
iulian_luk  (274 comentarii)
Postat de marcelvaslui pe 24 Ianuarie 2012, 22:55
muie GALAT
Multumim, sa-ti fie de bine. Strasnic mai este internetul asta, ca doar asa "arati" cat de zmeu esti (...)
Ga'thii ma/ti de sarsan, de te-as avea in fata ti-ai inghiti cuculethul, ...
24 Ianuarie 2012, 23:05   •   Comenteaza
otelul_galati  (345 comentarii)
MUIE VASLUI !!!
24 Ianuarie 2012, 22:57   •   Comenteaza
marcelvaslui  (111 comentarii)
muie GALAT
24 Ianuarie 2012, 22:55   •   Comenteaza
otelul_galati  (345 comentarii)
FORZA OTELUL !!!
24 Ianuarie 2012, 21:32   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Caut bona, zona Otopeni
Caut bona pentru o fetita de 9 luni, 5 ore pe zi de luni pana vineri, program flexibil, zona Otopeni.
Ilfov/Otopeni - pret 500,00 RON
Sabroso angajeaza bucatari si ospatari
Terasa Sabroso suplimenteaza posturile de bucatar (experienta, salariu pe masura), ajutor de bucatar si ospatar. daca vrei sa faci parte din echipa, contacteaza-ne la 0763 040 976.
Constanta/Constanta - pret 0,00 RON
Super deal VAND SALON BEAUTY
Vânzare/asociere salon beauty lux Calea Călărași in vila 2 etaje, chirie mică, complet dotat -dermocell Rowe, electrostimulator 24pazi Rowe, aparat deranjează limfatic, aparat ultrasunete Rowe, ...
Bucuresti/București - pret 1,00 RON
particular inchiriez apartament 2 camere
Particular inchiriez apartament 2 camere, zugravit recent, nemobilat, zona Mc'Donald Electroaparataj, 10 mil, termen lung.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.000,00 RON
Control acces Pontaj
Firma Electrogrup Proinstal monteaza sisteme de control acces si pontaj optime pentru evidenta salariatiilor si restrictionarea lor in anumite zone: Cititoare de cartele; Cartele magnetice si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V