LIGA 1   •   

CFR CLUJ

Paszkany nu s-a prezentat la Curtea de Apel Cluj. Judecarea s-a amînat

 
13 Septembrie 2010
 

Judecarea apelului procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Cluj de achitare a lui Arpad Paszkany, acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat şi şantaj, a început azi cu o amânare, a informat Mediafax.

La Curtea de Apel Cluj a avut loc azi primul termen în apelul înaintat de procurorii DIICOT împotriva unei sentinţe a Tribunalului Cluj care îl achitase pe Paszkany.

Arpad Paszkany nu s-a prezentat la termenul de azi, la dosar fiind depusă o cerere de amânare pentru angajarea de apărător. Judecătorii clujeni au admis cererea şi au dispus amânarea cauzei pentru data de 11 octombrie.

Omul de afaceri Arpad Paszkany a fost trimis în judecată în 30 iulie 2009, fiind acuzat că în perioada 2004-2006 a susţinut un grup infracţional organizat, prin finanţarea, sub diverse forme, a publicaţiilor trustului, cunoscând componenţa grupului şi modul de operare.

Dosarul a fost înregistrat în 31 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Cluj.

Potrivit procurorilor DIICOT, Paszkany ar fi folosit publicaţiile trustului în interes personal sau al societăţilor sale, orchestrând şantajul exercitat de către membrii grupului, respectiv pentru a determina societăţile concurente să facă sau să nu facă anumite activităţi, să renunţe la participarea la licitaţii sau să încheie contracte în scopul de a obţine foloase materiale în scop ilicit.

 
Comentarii (13)
ecriss  (516 comentarii)
Povesti povestiri, amintiri... Uitati-va pe goal . com sau pe gazzetadelsporto sau alte siteuri europene, apar asemena articole?? Daca paskani face un bine apare ceva? Dar daca are o dosar la judecatorie, repede ca doar judecatoria face parte si ea din sport.. avocati joaca miuta la procese, iar judecatorul e portar, pulicul e galeria.. cool... tineti-o tot asa.. pana ajungeti ziar comunal.
14 Septembrie 2010, 00:32   •   Comenteaza
adymax  (156 comentarii)
Ce legatura are asta cu sportul? Nu mai citesc cancanul asat de 2 lei. Hai pa!
13 Septembrie 2010, 20:28   •   Comenteaza
florinch  (1702 comentarii)
Paszkany este sustinut tare de tot de PDL si de Basescu (de fapt tot aia e).El trage tare acum sa devina definitiva hotararea de achitare,nu de alta dar daca va pleca PDL de la putere nu se stie...
13 Septembrie 2010, 18:13   •   Comenteaza
mihnea80  (496 comentarii)
Mult zgomot pt. nimic. E un lucru cunoscut ca Paszkany e un finantator generos al campaniei politice a PD-ului, care domina Clujul. Nu-i vor face nimic.
Ce legatura are, totusi, cu fotbalul?
13 Septembrie 2010, 18:08   •   Comenteaza
marabona  (227 comentarii)
Care e problema? E singurul din Ro care are un proces in curs? Numai in Ro daca te da cineva in judecata, automat esti si vinovat.
13 Septembrie 2010, 18:06   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
 

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Cumparam deseuri de hartie si carton!!
CUMPARAM DESEURI DE HARTIE SI CARTON, BALOTAT SI NEBALOTAT LA PRETUL PIETEI!!
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Lectii de pian si teoria muzicii pentru toate varstele
Absolventa a Facultatii de Muzica din Brasov si a cursurilor de Masterat din cadrul aceleiasi institutii, cu o experienta de 5 ani in domeniu, ofer lectii de pian si teoria muzicii. Prima sedinta ce ...
Brasov/Brasov - pret 30,00 RON
caut colega(e) de apartament
Sunt studenta, 22ani, caut sa locuiesc in chirie cu fete sau fata, NU detin apartament.doresc un apartament cat mai central aproape de metrou, pot sa platesc o chirie de pana la 150euro. doresc sa ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 125,00 EUR
Vand firma completa decoratiuni nunti, evenimente festive
Vand firma decoratiuni evenimente festive:400huse, fete masa, 1300 esarfe div.culori, 40ml covor rosu, , suporti fier forjat pt masa 60 buc, sfesnice pt sala si masa, vaze turn, suporti in forma de ...
Mehedinti/Drobeta Turnu Severin - pret 5.500,00 EUR
Vanzare apartament 3 camere
Proprietar, vand apartament 3 camere, et. 2/6, Sos. Stefan cel Mare, 60mp, 2 balcoane la strada, necesita renovare
Bucuresti/Bucuresti - pret 59.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V