LIGA 1   •   

CORUPŢIE ÎN FOTBAL

Prunea a solicitat judecătorilor să-i ridice interdicţia de a părăsi ţara, ca să transfere un jucător!

 
04 Octombrie 2010
 

Fostul internaţional Florin Prunea s-a prezentat azi dimineaţă la Tribunalul Prahova, unde se judecă dosarul în care este cercetat alături de finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, cerând judecătorilor să admită solicitarea sa de a părăsi ţara pentru a pleca în Germania, a informat Mediafax.

Potrivit judecătorului Alina Anton, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Prahova, managerul sportiv al FC Dinamo s-a prezentat în faţa unei instanţe de la Tribunalul Prahova şi a solicitat să i se încuviinţeze să părăsească ţara.

Prunea a explicat că doreşte să plece în Germania, unde intenţionează să reprezinte clubul Dinamo la negocierile pentru trasferul unui jucător.

Instanţa de la Tribunalul Prahova urmează să se pronunţe în cursul zilei de azi asupra solicitării.

Fostul director de relaţii internaţionale al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Florin Prunea, acum manager sportiv la Dinamo, a primit interdicţie să părăsească România, fiind judecat în libertate în dosarul de corupţie din arbitrajul românesc.

 
Comentarii (2)
steaua1986forever  (4438 comentarii)
Incredibil nu e asta ci ca acest infractor inca mai e in libertate. Cum s-au dat aresturi preventive pentru tot felul de fapte marunte....pentru asta nu s-a dat. Si ce mai e interesant....este ca Lupescu si Sandu nu sunt nici macar martori in acest proces...desi ar trebui sa fie cel putin inculpati.
04 Octombrie 2010, 17:17   •   Comenteaza
benny_hill  (344 comentarii)
ce tupeu de nessimtit are tigganul asta !!!!....ii dai un degete si el vrea toata mana !!!!....dupa ce ca s-a sfidat justitia si in loc sa fie la PUSCARIE mizzeria asta e in libertate acum mai vrea si ...facilitati !!!!...ii intreb si eu ca simplu cetatean platitor de taxe pe cei din justitie , DE CE E PRUNEA IN LIBERTATE SI NU E LA ....PUSCARIE !!!???...de ce in tara asta justitiarii sfideaza.....justitia !!!
04 Octombrie 2010, 16:55   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand butasi vita de vie altoita
produc si comercializez butasi vita de vie altoita anul al 2 lea(cu radacini) soiuri de masa; MUSCAT DE HAMBURG, MUSCAT DE ADA, AFUZ-ALI, ITALIA si soiuri de vin: FETEASCA ALBA, FETEASCA NEAGRA, ...
Buzau/Breaza - pret 4,00 RON
suport Spider Podium/Deck - Universal si Multifunctional
Podium-ul este facut dintr-un cauciuc "soft-touch" foarte maleabil, teoretic sunt o infinitate de modurile de a-l utiliza, practic sunt cat va jucati voi cu el si pentru ce va trebuie. E portabil, ...
Bucuresti/Sector 6 - pret 60,00 RON
cumpar firma fara datorii si contabilitate la zi
Cumpar firma fara datorii, contabilitatea la zi, declaratiile depuse la finante la zi, nu conteaza cifra de afaceri sau daca are profit. Pret negociabil in functie de situatia financiara a firmei. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
vand tricouri prezentare rugby
vand tricouri prezentare rugby, calitate si stare foarte buna: Australia (Wallabies), Noua Zeelanda (All Blacks), Romania, Harlequins RC, Haka Global Rugby. In Bucuresti, predare personala, in tara ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 100,00 RON
Angajez menajera
Familie serioara (sot, sotie, doi copii) cautam femeie serioasa intre 18 si 40 ani, de oriunde din tara, pentru ajutor in casa, numai in regim INTERN in judetul Constanta. Se ofera cazare, mese si ...
Constanta/Valu Lui Traian - pret 800,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V