Steaua-Oţelul a fost o producţie cu pac-pac. Care a salvat o seară. Una. Există două feluri în care pot fi meciurile la noi. Proaste sau entuziaste. Din principiu, calitatea e gonită din acestă ecuaţie. Tot ce poţi spera e să nu te plictiseşti, să trăieşti un suspens de suprafaţă. Ca la vizionarea unui film poliţist de serie B, te interesează cum se va dezlega acţiunea, cine va muri şi cine va trăi ca să sărute la sfîrşit eroina cu sîni generoşi, după care salivează tot telespectatorul.