FOTBAL  »  Superliga  »  VIITORUL - PETROLUL 1-3

VIDEO Victor Astafei a fost eroul Petrolului în meciul cu Viitorul, 3-1: "N-aveam cum să pierdem!"

Articol de - Publicat luni, 29 septembrie 2014 00:00 / Actualizat luni, 29 septembrie 2014 00:08

Astafei a început ca rezervă aseară, apoi a intrat pe gazon şi a decis învingătoarea cu o "dublă".

- Victoraş, nu v-a ieşit nimic în prima repriză!
- Ne aşteptam să fie un meci greu, din păcate nu ne-a ieşit nimic în prima parte. Dar nici Viitorul n-a mai avut ocazii, în afară de golul lui Daminuţă. Avem un campionat echilibrat şi disputat, ţinînd cont că vor retrogada 6 echipe.

VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!

- Aţi reuşit să egalaţi destul de tîrziu.
- Cel mai important e că am reuşit să cîştigăm. Am pus presiune pe adversari, iar după golul egalizator al lui Toto eram siguri că vom cîştiga. N-aveam cum să pierdem!

- Ai dat două goluri, deşi n-ai fost titular...
- Domnul Mulţescu este cel care decide ce jucători foloseşte. Eu sînt mereu pregătit să intru pe teren şi să-mi fac treaba.

- Ce a schimbat Mulţescu?
- E greu să poată schimba ceva într-un timp aşa de scurt. Cu toţii ne dorim să cîştigăm cît mai multe puncte şi să ajungem în fruntea clasamentului.

- Rămîne titlul principalul obiectiv?
- Important e să terminăm turul în primele trei locuri, ca să mai putem spera pînă la final.

"Cei de la Viitorul au jucat cu foarte multă ambiţie, sînt tineri şi îşi doresc foarte mult să scoată maximum contra formaţiilor importante" (Victoraş Astafei, mijlocaş Petrolul)

635663-viitorul-petrolul-1-3.jpg

Citește și:
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Special
Fostul arbitru din Liga 1 a „zguduit” Bursa de Valori: „Am o avere de 60-80 milioane de euro” » Pregătește o BOMBĂ: „Lucrez la proiect, Hagi CEO!”
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (5)
un_gazar
un_gazar  •  29 Septembrie 2014, 13:23
Postat de mplttev pe 29 Septembrie 2014, 10:42

Uitându-mă la note, pot să spun și acum că cel care le-a acordat a ațipit sau s-a uitat la alt meci. Pecanha 6, Alcenat 7, Geraldo 6, Salti 7, Beta5, Fanchone 6, Mustivar 5, Nkoyi 6, De Lucas 5, Priso 3, Astafei 7, Texeira 7, Tamuz 6. Cum poți să-i dai lui Priso 8 ? Faultează aiurea dând posibilitatea adversarului să execute lovituri extrem de periculoase din acea zonă a terenului. De fapt dintr-o astfel de fază s-a și marcat golul Viitorului. Dar a mai faultat de 3 ori fără nici o logică faze în care Petrolul a scăpat de gol ca prin urechile acului. Când nu e atenționat și eliminat, (s-a întâmplat de atâtea ori) acest Priso faultează inutil. Antrenorul n-o fi văzând nimic?

Notele tale par mult mai aproape de adevar decat ale cronicarului GSP care cred ca nici nu a vazut meciul.Totusi Astafei merita in meciul asta mai mult decat Teixeira, iar Priso, in afara greselilor, a facut si lucruri bune si nu poate lua cu 2 puncte mai putin decat oricare altul.Si la fundasii centrali as scadea la fiecare cate un punct.Dar...cati suporteri atatea pareri.

mplttev
mplttev  •  29 Septembrie 2014, 13:00
Postat de dora pe 29 Septembrie 2014, 11:12

mplttev , cred ca tu dormi pe tine, daca nu ai fost in stare sa daycopy dupa notele din cronica partidei... Ai nu pe bune, de unde ati scos notele astea, mai baietii de la G.S.P....Nkoy are 7 ...si nu prea s-a intilnit cu mingea...la fel, Tamuz apatic fara ocazii de gol doar gol marcat din 11 metri are 8, Teixeira a alergat ca un bezmetic fara folos - 7 si el...Bulevardul Geraldo are 6...

Astea sunt notele pe care le-am apreciat eu. Sunt de acord cum i-ai comentat pe N'Koyi, Tamuz și Geraldo. În privința lui Texeira însă nu poți să nu-i admiri tehnica, eu zic că merita un 6 spre 7, totuși.

dora
dora  •  29 Septembrie 2014, 11:12

mplttev , cred ca tu dormi pe tine, daca nu ai fost in stare sa daycopy dupa notele din cronica partidei... Ai nu pe bune, de unde ati scos notele astea, mai baietii de la G.S.P....Nkoy are 7 ...si nu prea s-a intilnit cu mingea...la fel, Tamuz apatic fara ocazii de gol doar gol marcat din 11 metri are 8, Teixeira a alergat ca un bezmetic fara folos - 7 si el...Bulevardul Geraldo are 6...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează