LIGA B   |   

DRAMĂ ÎN FOTBALUL ROMÂNESC

Marian Pîrşă a încetat din viaţă după ce a luptat cu boala mai mulţi ani

 
de Ionel Luţan   |   13.02.2010   |    22 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Monica Niculescu, locul 31 WTA, s-a calificat în turul doi al turneului de la Doha (Qatar), primul turneu Premier al anului, dotat cu premii în valoare de 2.168.400 de dolari. Cel mai bine poziţionată româncă în clasamentul WTA a trecut în manşa ...

Fostul jucator al celor de la Sheriff Tiraspol, nascut la Vladeni, langa Targoviste, Marian Parşă a incetat din viata dupa mai multi ani in care s-a luptat cu boala, dar n-a reusit sa supravietuiasca

A dovedit talent de mic, fiind in vizorul marilor cluburi, chiar junior fiind. Cariera lui Marian, jucator nascut la 3 aprilie 1986, a inceput la Moreni, de unde Astra Ploiesti l-a cumparat, pentru circa 2000 dolari, ca junior, in mandatul de presedinte a lui Petre Buduru.

O data cu fuziunea dintre cele doua echipe prahovene Astra si Petrolul, fotbalistul a fost legitimat la Petrolul, cu care a devenit vice-campion al Romaniei, international de juniori si a fost testat de Florin Marin, aflat atunci la carma Nationalei de tineret. A debutat in Divizia B, sub comanda lui  Vasile Cosarek, fiind unul dintre golgeterii echipei. Apoi, in mandatul lui Valeriu Rachita, a adus calificarea Petrolului in semifinalele Cupei Romaniei, marcand golul trei in meciul castigat cu Politehnica Timisoara.


A intrat apoi in conflict cu clubul , dupa ce a semnat un contract de reprezentare cu impresarul israelian Ran Dayan. Din acest motiv, a fost scos din lot si apoi imprumutat la Targoviste, unde a jucat returul lui 2005-2006. De aici, Petrolul a fost de acord sa-l imprumute, 2 ani, la Sheriff Tiraspol, pana in mai 2008, cu optiune de cumparare. Dupa un tur  de campionat perfect in tricoul lui Sheriff Tiraspol, cu 8 goluri marcate, Marian Parsa a ajuns in infern atunci cand se astepta mai putin.


Marian intrase deja in atentia cluburilor din Rusia, care recruteaza talente din Moldova, doua echipe din primul esalon interesandu-se de un transfer al romanului, dupa evolutiile bune din preliminariile Ligii Campionilor. Astfel, Sheriff era pe cale sa faca o afacere foarte buna, daca nu ar fi aparut aceste probleme, conform unor surse, moldovenii avand de achitat, catre Petrolul, o clauza de 200.000 dolari, pentru transferul definitiv al jucatorului,  reamintim imprumutul a fost dat de clubul ploiestean pe doi ani, profitul acestora, dupa o eventuala revanzare depasind lejer un milion de dolari.


Un simplu control medical facut de club in decembrie 2006 i-a dat toata viata peste cap. A aflat ca are noduli la muschii fesieri ai piciorului stang. Nimic nu prevestea nenorocirea ce s-a abatut asupra lui Parsa, care, anterior controlului,  a resimtit unele dureri in zona posteriorului. Sheriff se afla in plin campionat si Marian a continuat sa joace, pana la finalul turului. In ianuarie 2007, odata pregatirile reluate, acesta a efectuat cantonamentul, dar durerile s-au intetit. Clubul a decis sa efectueze inca un control, la cel mai bun spital din Chisinau (la precedentele vizite medicale fotbalistul a fost declarat apt) si de aici, problemele au fost confirmate partial, acesta a fost trimis in Germania, la una dintre cele mai bune clinici de oncologie, in Regensburg.


Dupa recoltarea biopsiei, verdictul medicilor a fost crunt: nodulii sunt de natura cancerigena. Din acel moment, viata jucatorului a luat deja o alta turnura, el trebuind sa incepa  chimioterapia. Din pacate pentru jucator, tratamentul  nu a avut nici un efect, motiv pentru care boala a evoluat. Astfel a fost nevoie ca in mai 2007 el sa fie operat prima data la Clinica Oncologica din Ingolstadt de noduli cancerigeni la muschii fesieri. Au urmat drumuri intre tara si Germania, in speranta ca totul va fi in regula din punct de vedere al sanatatii, dar sperantele au fost desarte. Starea lui de sanatate a fost din ce in ce mai rea, motiv pentru care a fost din nou operat, la aceiasi clinica.


Controalele medicale si radiografiile efectuate anterior au aratat ca avea 4 noduli la plamanul stang, atunci cand a fost urcat pe masa de operatie. Din pacate pentru fotbalist, medicii au nevoiti sa reanalizeze totul dupa ce l-au deschis. Avea sase noduli, nu patru, pe care i-au extirpat imediat, iar el a trecut la un regim sever de recuperare. Avand in vedere rapiditatea cu care se multiplica cancerul, medicii au decis sa il reanalizeze, dupa numai 3 luni de la interventie, si la plamanul drept, lucru ce urmeaza sa fie facut in aceste zile. La clinica unde a fost operat a treia oara se afla si internationalul german Klose care cutremurat de soarta tragica alui Marian s-a fotografiat alaturi de acesta si i-a daruit tricouri.

Sursa: 9am.ro

PE ACEEAȘI TEMĂ:
În al patrulea meci amical al turneului de pregătire din Antalya, Petrolul a trecut de kazacii de la Akzhayik Oral, cu scorul de 2-1, după ce la pauză nici una dintre echipe nu reuşise să marcheze. Golurile ploieştenilor au fost înscrise de Buhuşi (49) şi Roman (56), conform site-ului oficial al ...
cristi
Comentarii:
14 Februarie 2010, 12:54  |  CITEAZA
Postat de oleg pe 14 Februarie 2010, 00:09
il cunosc foarte bine pe Marian,pe cind traiam impreuna in academie la Sheriff,era un baiat foarte vesel plin de Viata...asta e...

..sa aiba Dumnezeu grija de tine acolo!!...pacat,a plecat un talent mare!:((
sincere condoleante familiei, ce pacat...era un baiat respectuos imi pare f rau ,stiu k tatal lui vroia sa faca din el un mare fotbalist si a reusit ,dar e trist ca s-a terminat asa....Dumnezeu sa te odihneasca in pace mariane
cristi
Comentarii:
14 Februarie 2010, 12:51  |  CITEAZA
Postat de oleg pe 14 Februarie 2010, 00:09
il cunosc foarte bine pe Marian,pe cind traiam impreuna in academie la Sheriff,era un baiat foarte vesel plin de Viata...asta e...

..sa aiba Dumnezeu grija de tine acolo!!...pacat,a plecat un talent mare!:((
sincere condoleante familiei, ce pacat...era un baiat respectuos imi pare f rau ,stiu k tatal lui vroia sa faca din el un mare fotbalist si a reusit ,dar e trist ca s-a terminat asa....Dumnezeu sa te odihneasca in pace mariane
arbitru
Comentarii:
14 Februarie 2010, 08:24  |  CITEAZA
nu te vom uita niciodata,o sa ramai in sufletul nostru un adevarat lup galben.condoleante familiei.
Dragos din Norvegia
Comentarii:
14 Februarie 2010, 00:42  |  CITEAZA
Pacat, Dumnezeu sa-l ierte!!!
oleg
Comentarii:
14 Februarie 2010, 00:09  |  CITEAZA
Postat de miky pe 13 Februarie 2010, 16:31
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
il cunosc foarte bine pe Marian,pe cind traiam impreuna in academie la Sheriff,era un baiat foarte vesel plin de Viata...asta e...
..sa aiba Dumnezeu grija de tine acolo!!...pacat,a plecat un talent mare!:((
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Liga B
Fotbalistul împrumutat de AC Milan la FC Maramureş, Cristian Daminuţă, s-a cuminţit! Într-un interviu acordat site-ului emm.ro, fotbalistul a declarat că este căsătorit cu o tînără din Timişoara, căreia îi va pregăti o surpriză de ziua îndrăgostiţilor “Nu o să am posibilitatea să plec din oraş şi ...
 
Actuala echipă a Politehnicii începe să promită din ce în ce mai mult. Duminică, alb-violeţii au ţinut piept, vreme de 83 de minute, selecţionatei mondiale aliniate de Dinamo Moscova. Primul 11 al ruşilor a valorat aproape 70 de milioane de euro şi a avut în componenţă jucători cu ştate vechi în ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
Sa 26.11.11
11:00
Delta Tulcea
1
4
FC Snagov
Sa 26.11.11
11:00
Săgeata Năvodari
0
0
Viitorul Constanţa
Sa 26.11.11
11:00
Victoria Brăneşti
1
2
CS Otopeni
Sa 26.11.11
11:00
FC Botoşani
3
0
Astra II Giurgiu
Sa 26.11.11
12:00
Farul Constanţa
0
1
CSMS Iaşi
Sa 26.11.11
13:00
Dinamo II Bucureşti
1
3
Callatis Mangalia
Sa 26.11.11
13:00
Dunărea Galaţi
0
1
FCM Bacău
Du 27.11.11
11:00
CF Brăila
3
0
Gloria Buzău
Un serviciu oferit de
Pachete promotionale pentru masina ta!
Furnizor Germania ofer piese auto originale si de producator, accesorii si anvelope iarna. Preturi corecte. Livrare gratuita in Bucuresti, in tara prin curier(plata ramburs). Asigur service, ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
cumpar farmacie
Cumpar farmacie in Rosiori de vede sau Alexandria. Eventual preiau angajatii si sediul. Varinte.
Alba/Rosiori De Vede - pret 1,00 RON
Vand o lucrare de licenta, una de dizertatie si una de doctorat
Lucrarile nu se afla pe niciun site si e prima oara cand m-am hotarat sa le vand. Au fost notate cu 10 si sunt scrise pe teme de LITERATURA ENGLEZA. In cazul in care vreti sa va decideti ...
Iasi/Iasi - pret 300,00 RON
Caut loc de munca
Sofer profesionist 27 ani necasatorit, nefumator, vechime 4 ani, caut loc de munca in transport intern si/sau international. Am activat ca sofer profesionist la diferite firme de transport atat ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
ocazie pomi brazi de craciun
pomi brazi de craciun dimensiuni 2metri =500 buc pret 25lei/ buc 7-9 metri =50buc pret 550 lei/ buc
Bihor/Oradea - pret 25,00 RON
ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

ANM a retras codul portocaliu şi a instituit cod galben de ninsori pentru 13 judeţe. Vezi zonele vizate

Meteorologii au retras codul portocaliu de ninsori, anunţat iniţial în vigoare astăzi până la ora 14:00, fiind instituit cod galben de ninsori până la ora 14:00, pentru judeţele din partea estică, sud-estică şi centrul ţării.Mai exact până la ora [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V