Articol de Roxana Fleşeru - Publicat joi, 20 decembrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 19 decembrie 2012 20:31
Gimnasta nu s-a hotărît dacă la finalul anului se va retrage sau nu, dar cu siguranţă vrea să ajungă în Brazilia pentru o vacanţă.
Sandra a avut un an de aur. La 22 de ani a cucerit două titluri europene, unul olimpic plus o medalie de bronz împreună cu echipa. Ce-şi putea dori mai mult frumoasa gimnastă? Ea spune că întotdeauna e loc de mai bine şi n-ar fi stricat şi o medalie la sol.
Aurul de la sărituri însă este cel mai savurat moment, unul pe care l-a păstrat într-un loc special al sufletului său. O medalie de aur care să o însoţească pe cea din 2008 de la sol. Perlele unei relaţii cu gimnastica lungi de 18 ani. O relaţie care părea că se va întrerupe brusc în 2009, cînd a suferit o accidentare gravă. Tendonul lui Ahile de la piciorul drept s-a rupt după o aterizare ratată la sol.
Operaţie, recuperare anevoioasă şi, cu toate acestea, a revenit la gimnastică şi a strălucit din nou.
Alin Moldoveanu crede că ierarhia Gazetei e corectă: "Izbaşa merită trofeul!"
Sandra a primit trofeul oferit de Gazeta Sporturilor în sala de gimnastică, acolo unde s-a pregătit pentru ultimele concursuri ale anului. Nu ştie ce va face mai departe, nu s-a hotărît dacă se va retrage sau nu. Un lucru e sigur: anul 2012 a fost anul ei!
- Sandra, îţi mai aminteşti ce făceai anul trecut în decembrie?
- Ne pregăteam să plecăm într-un cantonament la Dijon. De obicei îmi spun la final de an: oare ce o să fac anul viitor pe vremea acesta?, şi uite că am ajuns anul viitor! Îmi aduc aminte că îmi doream din suflet să treacă cu succes Olimpiada, de fapt anul, nu numai Olimpiada.
- Şi cum ţi s-a părut că a trecut acest an?
- Destul de repede. Aşteptarea pînă la Jocurile Olimpice a fost grea.
- În 2012 ai cucerit două medalii de aur la Europene, două medalii la Jocurile Olimpice, una de aur şi una de bronz. În 2008 a fost la fel. Care an ţi-e mai drag?
- Sînt aproape la fel. Dar e mai bine în 2012 pentru că e o altă vîrstă, pentru că am reuşit să mă menţin la acelaşi nivel, ba chiar am şi progresat. La Londra, am prins două finale pe aparate plus pe cea de la individual compus. Mie mi se pare un mare progres în mai puţin de doi ani, avînd în vedere că am avut acea accidentare.
Rusescu a fost încoronat ca fotbalistul anului: ”Numărul 1, dar vedetă tot nu sînt!”
Vise frumoase şi momente urîte
- Apropo de acea accidentare: dacă cineva ţi-ar fi spus atunci cînd erai cu piciorul, cu mîna în ghips că vei mai urca o dată pe cea mai înaltă treptă a podiumului olimpic ce i-ai fi zis?
- Nu acceptam. I-aş fi spus că visează frumos şi că-mi plac visele lui sau visele ei. Atunci cînd m-am întors în sală nu aveam nici un target de a reveni pe podiumul european sau pe cel olimpic. Am luat-o pas cu pas alături de noii antrenori. Schimbarea din 2010 pe mine m-a avantajat.
- Ce păstrează un sportiv dintr-o performanţă atît de mare cum a fost cea de la Londra?
- Totul rămîne în suflet. Am şi unele poze, dar nu pot să iau tot timpul aparatul de fotografiat cu mine. Experienţele care m-au marcat sînt şi mai puternic impregnate în sufletul meu.
- O lume întreagă ţi-a văzut lacrimile de fericire după ce ai aflat că eşti din nou campioană olimpică. Ai plîns şi din alte motive în 2012, tu nefiind o persoană foarte emoţională?
- În februarie m-a încercat o accidentare la genunchi şi atunci am plîns pentru că îmi doream să nu fie ceva grav, apoi am plîns de fericire cînd am aflat rezultatul analizelor.
- A fost 2012 cel mai bun an al tău?
- Da, dar întotdeauna e loc de mai bine.
- Unde stau medaliile de la Londra acum?
- Acasă, pe cea de aur o ţin mai protejată.
- Cum a arătat bucuria ta din afara sălii după medalia de aur?
- N-aş zice că m-am bucurat foarte mult. M-am bucurat în linişte. Am ieşit la finalul concursului un pic în Londra, am fost la London Eye şi la Big Ben. Tot ce îmi doream era să mă descarc de toată tensiunea acumulată pînă atunci.
- Acum, că au trecut cinci luni, care sînt cuvintele care îţi vin în cap despre tot ce s-a întîmplat la Londra?
- Muncă, ambiţie, reuşită şi puţină dezamăgire.
- Dezamăgire din cauza solului?
- E normal, solul mi-a plăcut încă de la început, am muncit şi mi-am dorit foarte mult o medalie. Mă bucur că Dumnezeu le-a aranjat să-mi fie bine. Din doi iepuri, am împuşcat doar unul. (zîmbeşte)
- Solul rămîne aparatul tău de suflet şi pentru că e cel care ţi-a adus şi cele mai multe medalii?
- Acum, diferenţa e de doar o medalie între sol şi sărituri. La Londra nu am plecat cu gîndul la aur, îmi doream medalii, dar mai mult îmi doream să fac două sărituri curate şi să-mi duc solul pînă la capăt, aşa cum ştiu eu.
- A intervenit poate şi oboseala, aveai deja trei concursuri aproape complete?
- Oboseala, stresul, poate şi alimentaţia, pentru că mîncam aceleaşi preparate şi nu mai aveam deloc poftă de mîncare şi asta probabil mi-a luat din forţă. E dificil să faci 3 concursuri cu patru aparate, nu mai poţi să fii la fel. Au şi întins foarte mult concursul, dacă erau 5 sau 6 zile de concurs cu una de pauză poate era mai bine. Aşteptările te termină.
Wesley este pentru a doua oară consecutiv stranierul anului: "Jumătate din inima mea e românească!"
Oraşul tentant
- Doar şapte gimnaste române au reuşit să ajungă la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, printre care şi tu, la Rio, ai putea să devii prima gimnastă care participă la trei...
- Şi doar trei gimnaste care au reuşit titluri olimpice consecutive, eu după asta mă iau. Mai e mult pînă la Rio. Deocamdată nu am luat nici o decizie. Trebuie să iau în considerare mulţi factori. Noi avem şi alte cerinţe: nu poţi să mergi la concurs evoluînd la un singur aparat, trebuie să le faci pe toate. Dacă mă voi hotărî să merg mai departe, îmi va fi foarte greu să mai fiu la acelaşi nivel ca la Jocurile Olimpice. Codurile de punctaj se schimbă, ar trebui să învăţ elemente noi, să le consolidez pe celelalte. Am auzit că la Rio e superb, dar aş vrea să ajung acolo în vacanţă.
- La începuturi te gîndeai că o să ai o carieră atît de lungă?
- Nu, nici pe departe. Gimnastica e un sport care te consumă foarte mult. Trebuie să-ţi placă foarte mult ceea ce faci că să ajungi aici. Nu visam că o să merg la două ediţii ale Jocurilor Olimpice.
- În cei optsprezece ani de gimnastică e ceva ce ai urît?
- Au fost multe lucruri, dar în special accidentarea din 2009. Cînd mă uit la picioare nu-mi e prea bine, aş fi vrut să am şi eu picioare frumoase şi egale. Dar încerc să iau partea frumoasă din tot urîtul, cu acest picior reconstruit am reuşit să revin şi să mai cîştig un titlu olimpic. N-am ce să fac, riscurile meseriei!
- Lipsa titlului mondial ar fi o motivaţie pentru a continua?
- Nu mă mai motivează. Am încercat de trei sau patru ori şi de fiecare dată am clacat, nu sînt eu genul, dar faptul că nu am acea medalie pune o presiune imensă pe mine. Şi se pare că din ce îmi doresc mai mult nu reuşesc să ajung la el! La Londra nu am pus presiune şi uite ce a ieşit.
- E Sandra Izbaşa o gimnastă împlinită?
- Da, dar întotdeauna e loc de mai bine. Îmi pun ţeluri mari ca să le ating pe cele medii.
-Eşti cel mai bun sportiv al României pe 2012?
- Nu pot spune eu acest lucru pentru că şi alţi sportivi au muncit. Rezultatele o spun şi munca mea se reflectă în voturi. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au ales pe drept sportivului anului!
Palmaresul Sandrei Izbaşa
JOCURILE OLIMPICE
2008 aur la sol, bronz cu echipa
2012 aur la sărituri, bronz cu echipa
CAMPIONATE MONDIALE
2006 argint la bîrnă, bronz la individual compus
2007 bronz cu echipa
CAMPIONATE EUROPENE
2006 aur la sol, argint cu echipa, bronz la bîrnă
2007 argint la individual compus, argint la bîrnă
2008 aur la sol, aur cu echipa, argint la bîrnă
2011 aur la sărituri, aur la sol
2012 aur la sărituri, aur cu echipa
