Articol de GSP - Publicat sambata, 08 mai 2010 00:00
## ♦ Japonezul Takayuki de la Astra spune că a avut parte de un şoc cînd a ajuns în ţara noastră
## ♦ Niponul dezvăluie că a fost păcălit de taximetrişti, că la început lumea credea că mănîncă cîini şi îl strigau "Bruce Lee" pe stradă
## ♦ A fost şocat de două lucruri: de petrecerea pînă a doua zi dimineaţa la nuntă şi de apariţiile nonstop ale patronilor în fotbal la TV Vezi golul lui Takayuki din partida Oţelul - Astra 2-2! (video)
Numele lui de familie e Seto, dar în fotbalul românesc e cunoscut după prenumele Takayuki. E japonez, s-a născut în 1986, la Nagoya, al patrulea oraş după numărul de locuitori al Japoniei. A ales să joace fotbal la 8.800 kilometri depărtare de casă, într-un oraş din sudul României, la Ploieşti. Astăzi, după 3 ani de stat în ţara noastră, vorbeşte aproape perfect limba română şi nu se mai simte un străin. Monitorizat de Dinamo, Takayuki se dezvăluie azi cititorilor GSP şi dincolo de teren. Vezi golul lui Takayuki din partida Unirea Alba Iulia - Astra 2-1! (video)
- Cum ai început fotbalul?
- Cînd eram mic, jucam cu fratele meu baseball, care este foarte popular în Japonia. Apoi el s-a înscris la un club de fotbal din oraşul natal. Pe la 6-7 ani l-am urmat şi eu.
- Ai o familie înstărită?
- Nu provin dintr-o familie bogată, dar nu am dus lipsă de nimic şi aveam şi banii mei de buzunar pentru că lucram într-un supermarket în Japonia.
- Ai fraţi?
- Mai am o soră, care este la univeristate, are 20 de ani. Fratele meu a renunţat la fotbal fiindcă nu şi-a găsit o echipă. A muncit pentru o perioadă la un magazin de echipament sportiv, dar a dat faliment, iar acum lucrează cu tatăl meu.
"Doamne, unde sînt?!"
- La 18 ani ai decis să pleci în Brazilia. De ce?
- Aveam de ales între facultate, Brazilia şi o slujbă. Am ales să fac fotbal fiindcă este pasiunea mea şi ceilaţi m-au sprijinit. Fratele meu a găsit un impresar şi el ne-a ajutat să mergem în Brazilia. Acolo este o ţară care trăieşte pentru fotbal şi am plecat fiindcă voiam să ne perfecţionăm. M-am antrenat cu mai multe formaţii pe acolo, apoi m-am întors în Japonia.
- Şi cum ai ajuns tocmai în România?
- La reîntoarcerea din Brazilia nu îmi găsisem echipă în prima ligă. Aşa că m-am angajat la un supermarket. Fratele meu a primit un telefon de la un impresar şi l-a întrebat dacă vreau să vin să joc în Europa. Nu ştiam că este vorba despre România, pentru mine era important să ies din Japonia, să mă fac remarcat.
- Ştiai ceva despre România?
- Nu ştiam despre ţară. Cunoşteam doar partea sportivă. Ştiam de naţionala României, de echipele din cupele europene, de Hagi, Mutu, Chivu şi Nadia. Dar cam atît.
- Cum ai găsit ţara?
- Pentru că nu aveam informaţii, îmi imaginam că o să fie cum este în Tokyo, cu autostrăzi suspendate, cu blocuri înalte şi multe păduri. Numai că am găsit vaci şi cai pe stradă sau lîngă terenuri. M-am speriat un pic şi mă gîndeam "Doamne, unde sînt?!". Pentru mine aceste lucruri erau însă mai puţin importante fiindcă eu îmi doream să joc fotbal.
"În România nu eşti lăsat să lucrezi după antrenament"
- Poţi face o comparaţie între fotbalul din Japonia, Brazilia şi România?
- În Brazilia este mult mai tehnic, în Japonia este mai rapid, iar în România este un fotbal jucat de fotbalişti valoroşi. Am observat însă că în Europa antrenorii nu te lasă să rămîi după şedinţele de pregătire să faci în plus. În Japonia fotbaliştii rămîn după antrenamnete, exersează loviturile libere, anumite pase. Poate că este de ajuns ce faci la un antrenament, dar aş vrea să pot lucra în plus, dar în România nu sînt lăsat.
- Jucătorii cum sînt?
- Tehnici, puternici fizic. Sînt diferenţe enorme între Liga a III-a şi Liga a II-a sau între Liga a II-a şi Liga I. În Liga I este totul mult mai organizat, mai tacticizat.
- Dar condiţiile?
- Se vede că România este o ţară mai săracă. Nu a investit foarte mult în infrastructură. În Japonia totul este modern, dezvoltat, sînt o mulţime de sponsori. În Brazilia, chiar dacă sînt la fel de săraci precum românii şi au stadioanele vechi, totuşi oamenii umplu tribunele, sînt foarte pasionaţi de fotbal şi fac o atmosferă fantastică. Doar pe stadionul Rapidului mi-a plăcut atmosfera făcută de cei din tribune, aşa cum trebuie să fie la un meci de fotbal.
"Am auzit de multe ori cuvîntul blat"
- Ştii ce este un blat?
- Da (rîde). De cînd am venit în România am auzit de multe ori acest cuvînt. Aici, dacă ai o partida mai proastă imediat se vorbeşte despre blat. Cred că un profesionist nu poate să intre pe teren să piardă. Întotdeauna vrei să cîştigi, dar sînt zile în care nu îţi iese totul prefect.
- Care este cel mai puternic adversar peste care ai dat?
- Sînt doi: N'Doye, de la Dinamo, şi Toja, de la Steaua. Cînd eram în Liga a II-a şi îl vedeam la televizor pe Toja jucînd mi se părea destul de slab, dar cînd ne-am întîlnit pe teren mi-am dat seama că este o diferenţă mare. Are viteză şi este puternic.
- Ce te enervează în fotbalul românesc?
- Arbitrajele, cîteodată. Apoi îi văd mereu pe conducătorii de cluburi la televizor. Nu mă enervează, dar cred că nu ar trebui să vorbească la TV toată ziua.
- Ai sfătui un fotbalist japonez să vină în România?
- Normal. Este important să iasă din Japonia, unde fotbalul nu este aşa important. Dacă ajungi în Europa, chiar şi în România, ai mult mai multe şanse să-ţi găseşti o echipă.
"Mă enervează că românii rîd de mine pe stradă"
- Ai un blog despre fotbalul românesc. De ce ai ales să scrii despre fotbalul de aici?
- Încerc să le povestesc prietenilor mei despre fotbalul de aici, despre viaţa din România. În Japonia sporturile populare sînt sumo, karate, baseball, dar eu vreau să îi conving că şi fotbalul este un sport interesant.
- Cum te simţi ca străin în România?
- La început a fost mai greu pînă am învăţat limba română, acum nu mă simt străin. Bine, cînd am venit îmi spuneau oamenii că eu mănînc cîini, chiar mă strigau "Căţelul", "Chinezu'" sau "Bruce Lee". Nici măcar nu ştiu o schemă de karate (rîde în hohote). Cîteodata pe stradă vorbesc urît despre mine fiindcă au impresia că nu înţeleg. Nu îmi place cînd oamenii rîd de mine. Mă enervez, dar îi las în pace şi merg mai departe.
- Cum ai învăţat limba română?
- Cu ajutorul dicţionarului. Prima frază a fost "bună ziua, eu sînt Takayuki". Acum ştiu şi înjurături, dar nu le folosesc decît atunci cînd glumesc. Nu înjur pe teren în japoneză.
- A fost vreun obicei din România care te-a şocat?
- La nuntă se petrece pînă dimineaţa. La noi, e o simplă petrecere după ceremonia religioasă de la templu. Noi sîntem îmbrăcaţi în chimonouri, la fel şi membrii familiei.
"Cu trenul la mall, cu bicicleta la antrenament"
- Cum arată o zi din viaţa ta?
- Îmi place la Ploieşti fiindcă este linişte, ştiu tot oraşul, dar aş vrea un mall mai frumos cum este la Bucureşti. Cînd am timp liber, nu prea am unde să ies cu soţia. Nu am maşină, dar mi-ar plăcea chiar şi o Dacia, dintre modelele noi.
- Şi cu ce mergi la antrenamente?
- La început cu troleibuzul, cu autobuzul, mai mergeam şi cu taxiul, dar acum mă duc cu bicicleta. Pentru mine nu contează marca de maşină, ci important este să funcţioneze. Cînd sînt liber mă uit la televizor, mă duc la cumpărături, merg la mall la Bucureşti cu trenul. Cîteodată mai gătesc.
"Dacă ar avea ceva de învăţat japonezii de la români? Nu, doar invers. România, ca să ajungă la nivelul de trai al japonezilor de azi, ar avea nevoie de minimum 10 ani, dar şi aşa cu investiţii enorme"
"Cînd eram la şcoală am făcut excursii la Hiroshima şi la Nagasaki, cele două oraşe bombardate de SUA în al Doilea Război Mondial. E absolut impresionant modul în care au reuşit să se ridice după ce au fost distruse în totalitate"
"Nu mă duc în discoteci chiar dacă băieţii trag de mine. Păi, la disco trebuie să te duci la ora 12, iar eu atunci deja dorm"
"Cel mai bun sfat primit de la părinţi a fost să nu renunţ niciodată la visul meu şi să lupt pentru a-l îndeplini. Iar cea mai mare dorinţă a mea a fost să joc fotbal"
Meditaţii la fotbal în Brazilia cu Elton şi Tevez
Takayuki nu a jucat fotbal profesionist în Japonia, ci doar la nivel de amatori. "Ştiam că dacă vreau să reuşesc trebuia să învăţ fotbal, să mă perfecţionez. Aşa că am fost să mă antrenez în Brazilia. Eu am lucrat o perioadă la un supermarket şi la un restaurant, am făcut economii şi mi-am cumpărat biletele de avion. Apoi părinţii mi-au plătit şederea acolo", a povestit fotbalistul, care s-a pregătit alături de Corinthians, Avai şi Portuguesa. "La Corinthians erau Elton şi Tevez pe vremea aceea. Ne salutam la antrenamente şi atît, fiindcă îmi era mai greu să comunic"
Telefon din primul salariu
Primii bani cîştigaţi din fotbal pentru Takayuki au fost la Ploieşti. Fotbalistul şi-a cumpărat un telefon. "Cel mai ieftin care era atunci şi îl am şi acum. Îl folosesc încă fiindcă pe mine nu mă interesează să aibă cameră foto, video, radio şi alte lucruri. Îmi trebuie doar să vorbesc şi acesta funcţionează foarte bine. Colegii mei rîd de mine în vestiar fiindcă ei vin cu telefoane foarte scumpe, cu iPhome-uri, iar eu îl am pe acesta", a povestit Takayuki.
- Modelul de fotbalist este Zinedine Zidane, dar şi Xavi (Barcelona).
- Nu are tatuaje pentru că "nu mă lasă părinţii şi nici nu vreau".
- Ascultă muzică japoneză, nu şi manele: "chiar le-am dat şi colegilor cd-uri cu muzică japoneză".
- Cînd a venit în România mînca doar cartofi şi carne. "Acum găteşte soţia mîncare japoneză, fiindcă luăm condimente din Japonia. Dar îmi place şi cea românească, de exemplu ciorbele, mititeii şi mai ales papanaşii".
- Îi place să călătorească. "Am mers în Japonia în Okinawa, Tokyo, Osaka, Hiroshima, Nagasaki, iar în România la Braşov şi la Constanţa".
- Şapte mijlocaşi din România îi plac cum joacă: Pleşan, Ovidiu Petre, Toja, Tănase, Mureşan, Alexa şi Bourceanu.
- Merge des la taverna lui Doroftei din Ploieşti să mănînce mîncare românească.
- În Nagoya le recomandă japonezilor restaurantul cu specific românesc unde pot mînca "sarumare" şi papanaşi
CV
- s-a născut pe 5 februarie 1986
- a jucat fotbal la Nagoya (1997-2001), Liceul Atsuta Aichi (2001-2003) şi la echipe de amatori din Nagoya (2005-2007)
- a venit la Astra în 2007, cînd ploşeitenii evoluat în Liga a III-a
- s-a antrenat în Brazilia cu Avai, Corinthians Paulista, Portuguesa Lodrinense (2004-2005)
### Japonezul Takayuki de la Astra spune că a avut parte de un şoc cînd a ajuns în ţara noastră
### Niponul dezvăluie că a fost păcălit de taximetrişti, că la început lumea credea că mănîncă cîini şi îl strigau "Bruce Lee" pe stradă
### A fost şocat de două lucruri: de petrecerea pînă a doua zi dimineaţa la nuntă şi de apariţiile nonstop ale patronilor în fotbal la TV Vezi golul lui Takayuki din partida Oţelul - Astra 2-2! (video)
Numele lui de familie e Seto, dar în fotbalul românesc e cunoscut după prenumele Takayuki. E japonez, s-a născut în 1986, la Nagoya, al patrulea oraş după numărul de locuitori al Japoniei. A ales să joace fotbal la 8.800 kilometri depărtare de casă, într-un oraş din sudul României, la Ploieşti. Astăzi, după 3 ani de stat în ţara noastră, vorbeşte aproape perfect limba română şi nu se mai simte un străin. Monitorizat de Dinamo, Takayuki se dezvăluie azi cititorilor GSP şi dincolo de teren. Vezi golul lui Takayuki din partida Unirea Alba Iulia - Astra 2-1! (video)
- Cum ai început fotbalul?
- Cînd eram mic, jucam cu fratele meu baseball, care este foarte popular în Japonia. Apoi el s-a înscris la un club de fotbal din oraşul natal. Pe la 6-7 ani l-am urmat şi eu.
- Ai o familie înstărită?
- Nu provin dintr-o familie bogată, dar nu am dus lipsă de nimic şi aveam şi banii mei de buzunar pentru că lucram într-un supermarket în Japonia.
- Ai fraţi?
- Mai am o soră, care este la univeristate, are 20 de ani. Fratele meu a renunţat la fotbal fiindcă nu şi-a găsit o echipă. A muncit pentru o perioadă la un magazin de echipament sportiv, dar a dat faliment, iar acum lucrează cu tatăl meu.
"Doamne, unde sînt?!"
- La 18 ani ai decis să pleci în Brazilia. De ce?
- Aveam de ales între facultate, Brazilia şi o slujbă. Am ales să fac fotbal fiindcă este pasiunea mea şi ceilaţi m-au sprijinit. Fratele meu a găsit un impresar şi el ne-a ajutat să mergem în Brazilia. Acolo este o ţară care trăieşte pentru fotbal şi am plecat fiindcă voiam să ne perfecţionăm. M-am antrenat cu mai multe formaţii pe acolo, apoi m-am întors în Japonia.
- Şi cum ai ajuns tocmai în România?
- La reîntoarcerea din Brazilia nu îmi găsisem echipă în prima ligă. Aşa că m-am angajat la un supermarket. Fratele meu a primit un telefon de la un impresar şi l-a întrebat dacă vreau să vin să joc în Europa. Nu ştiam că este vorba despre România, pentru mine era important să ies din Japonia, să mă fac remarcat.
- Ştiai ceva despre România?
- Nu ştiam despre ţară. Cunoşteam doar partea sportivă. Ştiam de naţionala României, de echipele din cupele europene, de Hagi, Mutu, Chivu şi Nadia. Dar cam atît.
- Cum ai găsit ţara?
- Pentru că nu aveam informaţii, îmi imaginam că o să fie cum este în Tokyo, cu autostrăzi suspendate, cu blocuri înalte şi multe păduri. Numai că am găsit vaci şi cai pe stradă sau lîngă terenuri. M-am speriat un pic şi mă gîndeam "Doamne, unde sînt?!". Pentru mine aceste lucruri erau însă mai puţin importante fiindcă eu îmi doream să joc fotbal.
"În România nu eşti lăsat să lucrezi după antrenament"
- Poţi face o comparaţie între fotbalul din Japonia, Brazilia şi România?
- În Brazilia este mult mai tehnic, în Japonia este mai rapid, iar în România este un fotbal jucat de fotbalişti valoroşi. Am observat însă că în Europa antrenorii nu te lasă să rămîi după şedinţele de pregătire să faci în plus. În Japonia fotbaliştii rămîn după antrenamnete, exersează loviturile libere, anumite pase. Poate că este de ajuns ce faci la un antrenament, dar aş vrea să pot lucra în plus, dar în România nu sînt lăsat.
- Jucătorii cum sînt?
- Tehnici, puternici fizic. Sînt diferenţe enorme între Liga a III-a şi Liga a II-a sau între Liga a II-a şi Liga I. În Liga I este totul mult mai organizat, mai tacticizat.
- Dar condiţiile?
- Se vede că România este o ţară mai săracă. Nu a investit foarte mult în infrastructură. În Japonia totul este modern, dezvoltat, sînt o mulţime de sponsori. În Brazilia, chiar dacă sînt la fel de săraci precum românii şi au stadioanele vechi, totuşi oamenii umplu tribunele, sînt foarte pasionaţi de fotbal şi fac o atmosferă fantastică. Doar pe stadionul Rapidului mi-a plăcut atmosfera făcută de cei din tribune, aşa cum trebuie să fie la un meci de fotbal.
"Am auzit de multe ori cuvîntul blat"
- Ştii ce este un blat?
- Da (rîde). De cînd am venit în România am auzit de multe ori acest cuvînt. Aici, dacă ai o partida mai proastă imediat se vorbeşte despre blat. Cred că un profesionist nu poate să intre pe teren să piardă. Întotdeauna vrei să cîştigi, dar sînt zile în care nu îţi iese totul prefect.
- Care este cel mai puternic adversar peste care ai dat?
- Sînt doi: N'Doye, de la Dinamo, şi Toja, de la Steaua. Cînd eram în Liga a II-a şi îl vedeam la televizor pe Toja jucînd mi se părea destul de slab, dar cînd ne-am întîlnit pe teren mi-am dat seama că este o diferenţă mare. Are viteză şi este puternic.
- Ce te enervează în fotbalul românesc?
- Arbitrajele, cîteodată. Apoi îi văd mereu pe conducătorii de cluburi la televizor. Nu mă enervează, dar cred că nu ar trebui să vorbească la TV toată ziua.
- Ai sfătui un fotbalist japonez să vină în România?
- Normal. Este important să iasă din Japonia, unde fotbalul nu este aşa important. Dacă ajungi în Europa, chiar şi în România, ai mult mai multe şanse să-ţi găseşti o echipă.
"Mă enervează că românii rîd de mine pe stradă"
- Ai un blog despre fotbalul românesc. De ce ai ales să scrii despre fotbalul de aici?
- Încerc să le povestesc prietenilor mei despre fotbalul de aici, despre viaţa din România. În Japonia sporturile populare sînt sumo, karate, baseball, dar eu vreau să îi conving că şi fotbalul este un sport interesant.
- Cum te simţi ca străin în România?
- La început a fost mai greu pînă am învăţat limba română, acum nu mă simt străin. Bine, cînd am venit îmi spuneau oamenii că eu mănînc cîini, chiar mă strigau "Căţelul", "Chinezu'" sau "Bruce Lee". Nici măcar nu ştiu o schemă de karate (rîde în hohote). Cîteodata pe stradă vorbesc urît despre mine fiindcă au impresia că nu înţeleg. Nu îmi place cînd oamenii rîd de mine. Mă enervez, dar îi las în pace şi merg mai departe.
- Cum ai învăţat limba română?
- Cu ajutorul dicţionarului. Prima frază a fost "bună ziua, eu sînt Takayuki". Acum ştiu şi înjurături, dar nu le folosesc decît atunci cînd glumesc. Nu înjur pe teren în japoneză.
- A fost vreun obicei din România care te-a şocat?
- La nuntă se petrece pînă dimineaţa. La noi, e o simplă petrecere după ceremonia religioasă de la templu. Noi sîntem îmbrăcaţi în chimonouri, la fel şi membrii familiei.
"Cu trenul la mall, cu bicicleta la antrenament"
- Cum arată o zi din viaţa ta?
- Îmi place la Ploieşti fiindcă este linişte, ştiu tot oraşul, dar aş vrea un mall mai frumos cum este la Bucureşti. Cînd am timp liber, nu prea am unde să ies cu soţia. Nu am maşină, dar mi-ar plăcea chiar şi o Dacia, dintre modelele noi.
- Şi cu ce mergi la antrenamente?
- La început cu troleibuzul, cu autobuzul, mai mergeam şi cu taxiul, dar acum mă duc cu bicicleta. Pentru mine nu contează marca de maşină, ci important este să funcţioneze. Cînd sînt liber mă uit la televizor, mă duc la cumpărături, merg la mall la Bucureşti cu trenul. Cîteodată mai gătesc.
"Dacă ar avea ceva de învăţat japonezii de la români? Nu, doar invers. România, ca să ajungă la nivelul de trai al japonezilor de azi, ar avea nevoie de minimum 10 ani, dar şi aşa cu investiţii enorme"
"Cînd eram la şcoală am făcut excursii la Hiroshima şi la Nagasaki, cele două oraşe bombardate de SUA în al Doilea Război Mondial. E absolut impresionant modul în care au reuşit să se ridice după ce au fost distruse în totalitate"
"Nu mă duc în discoteci chiar dacă băieţii trag de mine. Păi, la disco trebuie să te duci la ora 12, iar eu atunci deja dorm"
"Cel mai bun sfat primit de la părinţi a fost să nu renunţ niciodată la visul meu şi să lupt pentru a-l îndeplini. Iar cea mai mare dorinţă a mea a fost să joc fotbal"
Meditaţii la fotbal în Brazilia cu Elton şi Tevez
Takayuki nu a jucat fotbal profesionist în Japonia, ci doar la nivel de amatori. "Ştiam că dacă vreau să reuşesc trebuia să învăţ fotbal, să mă perfecţionez. Aşa că am fost să mă antrenez în Brazilia. Eu am lucrat o perioadă la un supermarket şi la un restaurant, am făcut economii şi mi-am cumpărat biletele de avion. Apoi părinţii mi-au plătit şederea acolo", a povestit fotbalistul, care s-a pregătit alături de Corinthians, Avai şi Portuguesa. "La Corinthians erau Elton şi Tevez pe vremea aceea. Ne salutam la antrenamente şi atît, fiindcă îmi era mai greu să comunic"
Telefon din primul salariu
Primii bani cîştigaţi din fotbal pentru Takayuki au fost la Ploieşti. Fotbalistul şi-a cumpărat un telefon. "Cel mai ieftin care era atunci şi îl am şi acum. Îl folosesc încă fiindcă pe mine nu mă interesează să aibă cameră foto, video, radio şi alte lucruri. Îmi trebuie doar să vorbesc şi acesta funcţionează foarte bine. Colegii mei rîd de mine în vestiar fiindcă ei vin cu telefoane foarte scumpe, cu iPhome-uri, iar eu îl am pe acesta", a povestit Takayuki.
- Modelul de fotbalist este Zinedine Zidane, dar şi Xavi (Barcelona).
- Nu are tatuaje pentru că "nu mă lasă părinţii şi nici nu vreau".
- Ascultă muzică japoneză, nu şi manele: "chiar le-am dat şi colegilor cd-uri cu muzică japoneză".
- Cînd a venit în România mînca doar cartofi şi carne. "Acum găteşte soţia mîncare japoneză, fiindcă luăm condimente din Japonia. Dar îmi place şi cea românească, de exemplu ciorbele, mititeii şi mai ales papanaşii".
- Îi place să călătorească. "Am mers în Japonia în Okinawa, Tokyo, Osaka, Hiroshima, Nagasaki, iar în România la Braşov şi la Constanţa".
- Şapte mijlocaşi din România îi plac cum joacă: Pleşan, Ovidiu Petre, Toja, Tănase, Mureşan, Alexa şi Bourceanu.
- Merge des la taverna lui Doroftei din Ploieşti să mănînce mîncare românească.
- În Nagoya le recomandă japonezilor restaurantul cu specific românesc unde pot mînca "sarumare" şi papanaşi
CV
- s-a născut pe 5 februarie 1986
- a jucat fotbal la Nagoya (1997-2001), Liceul Atsuta Aichi (2001-2003) şi la echipe de amatori din Nagoya (2005-2007)
- a venit la Astra în 2007, cînd ploşeitenii evoluat în Liga a III-a
- s-a antrenat în Brazilia cu Avai, Corinthians Paulista, Portuguesa Lodrinense (2004-2005)
