Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 29 decembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 28 decembrie 2011 21:32
Puştiul a impresionat la turneul final disputat recent la Tîrlungeni (Braşov). Originar din Bucureşti, Andrei a ieşit golgeterul şi jucătorul competiţiei. ”E un copil excepţional”, confirmă antrenorii.
Undeva în carierul Craioviţa, în Bănie. Nu e încă zăpadă, dar afară e un frig care îţi taie obrajii. E vacanţă. Crăciun. Din cînd în cînd, liniştea din jur e spartă de voci de copii. Pe terenul şcolii dintre blocuri, cîţiva puşti de 8-10 ani joacă fotbal. O imagine tot mai rară în zilele noastre. Cel mai mic dintre ei, Andrei David, pare să fie "tartorul". Pune piciorul pe minge şi împarte echipele. Deşi e cel mai mic ca vîrstă, e destul de răsărit şi toţi îl ascultă.
"Ăsta e cel mai bun de pe aici. A ieşit numărul unu şi în România", explică şoptit, cu un aer misterios şi grav, un alt copil, care stă pe margine. Cînd reîncepe joaca, înţelegi ce spune. Andrei nu are încă 9 ani, dar preluările, driblingurile, dezinvoltura şi mai ales "bombele" trimise spre poarta adversă dezvăluie de pe acum calităţile unui posibil jucător de clasă.
Nu ştie altceva. Oriunde se învîrteşte o minge de fotbal, acolo e şi el. De curînd, la Tîrlungeni, lîngă Braşov, echipa lui a cîştigat campionatul naţional al celor mai mici fotbalişti, de 8 ani, unde Andrei a fost golgeter, cu 8 reuşite, dar şi cel mai bun jucător al competiţiei.
"Mare grijă, aveţi o bijuterie!"
Pe cînd Andrei avea 3-4 ani, părinţii lui, Constantin şi Ioana, şi-au dat seama că fiul lor are ceva special. Mama îl ducea prin parc şi, cum vedea mingea, Andrei era fascinat. Se băga la joacă, fără frică, deşi, de multe ori, copiii care alergau cu balonul rotund erau mult mai mari.
Nu împlinise încă 6 ani cînd tatăl s-a hotărît să-l ducă la fotbal. Cum locuiau în Pantelimon, a încercat la un club din apropiere, Junior Bucureşti. Acolo l-a luat în primire antrenorul Dan Răhăianu. "Cînd a venit era doar o mogîldeaţă. Mi-am dat seama imediat că e un copil de excepţie. Le-am şi spus părinţilor să aibă mare grijă, că au o bijuterie. La mine juca mereu la o grupă cu un an mai mare", spune tehnicianul.
Zilele trecute l-a vizitat pe Andrei acasă, la Craiova. "Mi-a sărit de gît. Mi-a arătat trofeele de la Tîrlungeni, unde echipa lui a ieşit campioană naţională la 8 ani. L-am tachinat, i-am spus că le duc la mine acasă. A zis că pot să le iau, că o să cîştige el altele. Aşa e Andrei, nu-i pasă de medalii sau diplome, vrea doar să joace fotbal", mai spune Răhăianu.
A făcut senzaţie şi la Şcoala Gică Popescu
După cîteva luni, a început să intre în competiţii. N-a plecat de la nici una fără un titlu individual, fie de golgeter, fie de cel mai bun jucător al turneului. De cele mai multe ori le lua pe amîndouă. Are deja o colecţie impresionantă de trofee, medalii şi diplome, dar Andrei nu vrea decît ghete de fotbal, echipament şi o minge.
În urmă cu 6 luni, familia lui a fost nevoită să se mute cu afacerile şi cu casa în Craiova. Constantin David şi-a dus fiul la Şcoala Gică Popescu, pentru o probă. "Vedeţi dacă e bun!", i-a spus antrenorului Ion Cimpoieru. "După numai cîteva minute, văzîndu-l pe Andrei ce face cu mingea, m-am întors spre tatăl lui. «Ce faceţi? Rîdeţi de mine cînd îmi spuneţi să văd dacă e bun?». Puştiul era super", îşi aminteşte tehnicianul.
De atunci, Andrei n-a lipsit nici o zi de la antrenamente, nici cînd era bolnav. Nu se pregăteşte doar cu grupa lui, cea de copii născuţi în 2003, ci şi cu cei mai mari cu un an sau doi. După şcoală, fuge repede la fotbal, zi de zi.
Braziliana, bicicleta şi virguliţa
Andrei e un copil atipic pentru vremurile în care trăim. Are laptop, are PlayStation, dar nu prea se atinge de ele. Se mai joacă pe PlayStation: "Fotbal, fireşte, FIFA 2012". În rest, cît e ziua de lungă, e afară, la fotbal.
"Nu oboseşti să joci în fiecare zi atîtea ore?", îl întreb. Răspunsul e dezarmant: "Nu, nu obosesc niciodată, fiindcă doar asta îmi place să fac". Toată ziua exersează fentele sale favorite: "Braziliana, bicicleta şi virguliţa". "Virguliţa? Ce-i aia?", îl întreb. Îmi explică serios: "E fenta aia a lui Ronaldinho. Cînd te faci că o iei în dreapta şi o iei la stînga, fără să dezlipeşti piciorul de pe minge. E mai complicat, nu pot să explic". Are dreptate, e complicat!
Fan Messi şi Wesley
Ar vrea să ajungă să joace "la Barcelona, cînd o să fiu mare". Îl are ca idol pe Messi, dar îi mai plac Cristiano Ronaldo, Eto'o şi Rooney, cu care crede că seamănă cel mai mult: "Eu joc cam pe stilul lui, tehnic, dar şi în forţă, iar cînd lovesc mingea cu şiretul, se duce ghiulea".
Din ţară, ţine cu FC Vaslui: "Îmi place mult de Wesley". Se mîndreşte cu autografele lui Hagi şi Belodedici: "Domnul Hagi a vrut să mă ia la Academie, acum vreo doi ani, dar eram prea mic şi părinţii n-au putut să mă lase".
Doarme cu mingea lîngă pat
Andrei nu se dezlipeşte de minge nici noaptea: "O pun lîngă pat cînd mă culc. Dimineaţa, cînd mă trezesc, să dau prima dată cu ochii de ea". Visează tot despre fotbal.
Povesteşte cu candoarea vîrstei: "Visez că joc împotriva lui Hagi. El ne dă un gol, apoi eu iau mingea, îi driblez pe toţi, chiar şi pe Hagi, i-o dau printre picioare ultimului fundaş şi portarului şi marchez. Iar ne dă Hagi gol. Eu iau mingea, o pun la centru şi trag pe nepregătite. Mingea zboarăăă, pe sus, apoi face o curbă şi intră în plasă, sub bară. Şi am cîştigaaaaat!". Rămîi mut după un "meci" ca ăsta. Dar e acum "meciul" perfect pe care şi-l desenează în minte puştiul-minune al României!
O moşteneşte pe bunica :)
Tatăl lui Andrei n-a fost pasionat de fotbal, ci de alte sporturi. El crede că "probabil a moştenit-o pe mama mea, care a jucat fotbal în tinereţe". Liliana David, bunica lui Andrei, are 57 de ani, dar mai încinge şi acum cîte o miuţă prin casă cu nepotul. Andrei e mîndru că "«buni» e încă destul de tînără şi poate să joace cu mine". "Pe la 15-16 ani, am fost la Voinţa, unde eram extremă dreapta. Dar apoi am renunţat şi m-am dus la volei", povesteşte Liliana David. S-a mutat şi ea la Craiova, de dragul nepotului. Îl duce zilnic la antrenament, nu lipseşte la nici un meci: "E bun. D-aia nu mă supăr nici cînd îmi sparge cîte ceva prin casă cu mingea!".
"Andrei e un copil senzaţional! Nu ştiu dacă mai e unul ca el în ţară, la vîrsta lui. Are tupeu, tehnică, forţă, poate cîştiga de unul singur un meci. E important acum ce i se dă «să mănînce» fotbalistic, să nu i se aplece" (Dan Răhăianu, primul antrenor al lui Andrei)
"De ce îmi place fotbalul? Pentru că e distractiv, alerg, mă joc cu mingea, îi driblez pe toţi şi le dau şi gol" (Andrei David)
"Sînt supărat că am luat vacanţă, inclusiv de la şcoala de fotbal. Cu cine mai joc eu acum? L-am sunat pe domn' profesor, să mai facem măcar cîteva antrenamente pînă pe 16 ianuarie" (Andrei David)
"Cel mai mult mă bucur că Moş Crăciun mi-a adus nişte ghete noi de fotbal. Dar în loc de dulciuri aş fi preferat şi un rînd de echipament" (Andrei David)
"Imediat după ce am cîştigat titlul de campioni naţionali, toţi copiii săreau şi se bucurau. Andrei, cu tricoul de campion pe el, se juca tot cu mingea, jongla şi trăgea la bară" (Ion Cimpoieru, antrenorul lui Andrei David)
"Şcoala nu-mi prea place, dar trebuie să mă ţin şi de ea. Admir sportul, normal, şi matematica. Româna nu, că ne dă de scris de ne vine rău!" (Andrei David)
"Andrei m-a impresionat, are multe calităţi. Dar am observat că e folosit mai mult ca o armă, numai să dribleze şi să tragă, fiindcă are forţă, ca echipa să cîştige. Acum nu asta e însă cel important, ci să înveţe să joace colectiv, să paseze mai mult" (Miodrag Belodedici, director juniori FRF)
