INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  LAUDE

Super-Dică!

Articol de GSP - Publicat luni, 11 august 2008 00:00

Fără presiunea din Ghencea şi sub comanda lui Walter Zenga, Dică a fost MVP-ul amicalului de aseară, Progresul - Catania 2-3

Nicolae Dică şi Walter Zenga s-au întors ieri în Cotroceni, italianul revenind după cinci ani pe arena unde a debutat ca antrenor în fotbalul românesc. Motivul? Amicalul dintre Progresul Bucureşti şi Catania. Ambii foşti stelişti au fost primiţi cu aplauze şi urale de către spectatori, Dică întorcîndu-le serviciul cu un joc de mare spectacol.

La o lună de la plecarea din Ghencea, departe de presiunea publicului stelist, dar tot cu numărul 10 pe spate, Dică a fost un cu totul alt jucător. Mult schimbat în bine. Excelent pus la punct fizic şi cu poftă pentru joc, el a contribuit la toate fazele de atac ale Cataniei.

JOLLY-JOKER
Dică a luat acţiuni pe cont propriu, dar a jucat şi rolul servantului. I-a centrat perfect lui Antenuci (54), pentru 2-1, iar apoi l-a întins pe portarul Progresului cu un voleu de jucător mare (65). A fost schimbat în minutul 82, nu înainte de a da o pasă genială, din care s-a născut golul de 3-1, şi nu înainte de a demonstra că devine unul dintre oamenii de bază în formaţia lui Zenga.

"Dică e un jucător extraordinar de talentat şi e capabil să schimbe faţa oricărei echipe, implicit şi a Cataniei"
Walter Zenga

Zenga susţinut de stelişti
Chiar dacă a antrenat între timp şi rivala Dinamo, Walter Zenga nu a fost uitat de jucătorii de la Steaua. Tehnicianul a fost urmărit aseară din tribună de foştii săi elevi Mirel Rădoi, Sorin Ghionea şi Adrian Neaga. Despre cei trei, Walter a spus că i-ar dori sub comanda sa la Catania, alături de Dică. În tribune au mai fost Giovanni şi Victor Becali, dar şi soţia tehnicianului italian, Raluca.

Citește și:
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Șocant! Ce semnifică numărul #168, purtat de jucătorii Iranului pe haină, la sosirea la Mondial
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Campionate
Clipe de groază, pe gazon, în timpul amicalului Ungariei!
Ioan Varga trebuie să-i plătească o avere jucătorului aruncat peste bord de Dan Petrescu: „Tratament abuziv, vădit nelegal”
Superliga

Zeljko Kopic a revenit în România și a spus totul despre despărțirea de Dinamo: „Acum nu mai trebuie să intri pe Google ca să mă cauți”

 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (7)
 •  11 August 2008, 11:13

Dica si Zenga nu sunt singurele valori batjocorite,la Steaua.Cei vinovati isi vor primi"rasplata",cand echipa va fi in pierde-ceea ce este foarte posibil- pozitia fruntasa(chiar daca ne obisnuise pina nu demult).

 •  11 August 2008, 10:51

Multumim Zenga & Dica. Multa bafta in Seria A.

 •  11 August 2008, 09:12

Sigur ca da... Voi laudati forma lui Dica dupa un joc cu Progresul Bucuresti... :))) Sa vedem cand o incepe serie A forma lui Dica, cand va juca impotriva unor fundasi de calibru, nu impotriva unor jucatori din B...

Vezi toate comentariile (7)
Comentează