SPORTURI  »  BASCHET  »  CAMPIONATUL MONDIAL

SUA, campioană mondială după 16 ani!

Articol de GSP - Publicat duminica, 12 septembrie 2010 00:00

Echipa Statelor Unite ale Americii a cîştigat finala Campionatului Mondial de baschet care se desfăşoară în Turcia.

 

La o distanţă de 16 ani de la ultimul succes în finala mondială, americanii au învins în ultimul act al competiţiei chiar naţionala Turciei, scor 81-64. Medalia de bronz le-a revenit lituanienilor care s-au impus în finala mică în faţa sportivilor din Serbia, cu 99-88.

Primul sfert a fost dominat aproape în totalitate de SUA. Cu Kevin Durant care a marcat 11 puncte şi s-a descurcat excelent în apărare, americanii au condus cu 14-12. Turcii au revenit după coşul de trei puncte reuşit de Turkoglu şi au reluat conducerea, 15-14, însă a fost prima şi ultima dată cînd s-a întîmplat acest lucru. Durant a marcat trei puncte şi a restabilit egalitatea, urmînd o serie de patru minute în care americanii au înscris cinci puncte, stabilind rezultatul la prima pauză, 22-17.

În setul secund, turcii s-au aflat în cursa de urmărire a adversarilor. Americanii s-au distanţat la 10 puncte, 31-21, după ce acelaşi Durant a reuşit trei puncte. Deşi s-au apropiat la 7 puncte, 38-31, datorită celor patru libere transformate de Savaş, la pauza mare scorul era 42-32 în favoarea americanilor.

Repriza a treia a început sub dominaţia lui Kevin Durant care a marcat două coşuri consecutive de trei puncte, mărind diferenţa la 16 puncte în favoarea americanilor, 48-32. Susţinuţi de un public incendiar, turcii s-au mai apropiat, 52-41, graţie reuşitelor lui Arslan. Însă ofensiva americanilor a continuat, care, profitînd şi de greşelile din atac ale adversarilor, s-au distanţat din nou, iar înaintea ultimei reprize conduceau cu 61-48.

În ultimul sfert, tot americanii s-au aflat la conducerea meciului, mărind diferenţa la 20 de puncte, 70-50, după punctele marcate de Odom. Chiar dacă au dat semne de revenire, 73-57, respectiv 81-64, turcii nu au mai putut să revină, pierzînd cu 64-81. Cu un minut înainte de final, întreaga sală şi-a aplaudat favoriţii care au reuşit să stabilescă cea mai bună performanţă a baschetului din Turcia, medalia de argint.

 

 

Citește și:
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Noutati auto
Noua Dacia Striker, surprinsă în premieră pe străzile din București » Reacțiile sunt împărțite
Au dezvăluit numele atacantului dorit de FCSB! Exclus din lot chiar înaintea meciul direct cu România
Superliga
Au dezvăluit numele atacantului dorit de FCSB! Exclus din lot chiar înaintea meciul direct cu România
Denis Alibec a primit oferta scrisă: „Așteptăm răspunsul lui”. Rămâne în Superliga?
Superliga
Denis Alibec a primit oferta scrisă: „Așteptăm răspunsul lui”. Rămâne în Superliga?
„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Profit.ro
 EXCLUSIV ANAF închide rețeaua de magazine
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Aici sunt multe proteste violente înainte de CM” » Actrița română stabilită de 17 ani în Mexic descrie viața la 11.000 de km de București și ce schimbări a observat la revenirea în țară: „A fost foarte ciudat”

„Amigo, întoarce-te! Ești în pericol aici” » Cum arată Tepito, „Cartierul neîmblânzit”, fieful cartelurilor de droguri din Mexic


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează