CICLISM   •   

TURUL FRANŢEI

Armstrong se dezlănţuie: "Contador se crede Regele Spaniei!"

 
30 Decembrie 2009
 

Într-un interviu acordat celor de la De Telegraaf, americanul Lance Armstrong l-a "demolat" pe fostul său coechipier de la Astana, Alberto Contador, spunînd despre acesta că "e dificil şi se crede regele Spaniei"

După ce timp de cîteva luni a ales să menţină un ton împăciutor la adresa cîştigătorului din Turul Franţei, americanul Lance Armstrong a început să îl atace la nivel psihic pe principalul oponent în lupta pentru cel de-al optulea tricou galben din carieră. Americanul în vîrstă de 37 de ani a vorbit din nou despre neînţelegerile din Turul Franţei, scotînd în evidenţă lacunele din comportamentul de lider al lui Contador şi modul în care spaniolul a gestionat succesul.

"E normal să se simtă bine, avînd în vedere că a cîştigat Turul Franţei pentru a doua oară, dar cariera lui de-abia a început. Să vedem cum o să vorbim după 15 ani", a explicat Armstrong. 

Rutierul de la RadioShack şi-a mutat apoi atenţia spre presa din Spania, pe care o acuză de "atîtea lucruri murdare şi incredibile, numai prostii şi minciuni". 

Pentru a-şi susţine ofensiva, Armstrong a adus aminte de momentul în care Alberto Contador a declarat că a fost sabotat la probele de contratimp, deoarece nu i-au fost oferite roţile corespunzătoare. "Nimic nu e adevărat şi ar fi fost foarte uşor să demonstrezi lucrurile acestea. Trebuia doar să ridici receptorul şi să suni la Trek (fabricantul de biciclete de pe vremea aceea de la Astana). Eu am înţeles că presa spaniolă voia să îşi protejeze eroul, dar era o mare minciună. La sfîrşitul zilei, ca jurnalist, ar trebui să dezvălui adevărul", a declarat Armstrong, citat de cyclingnews.com.

Pentru a discreta modul în care Contador a ales să prezinte realitatea de pe şosea, Armstrong a adus aminte de incidentul din etapa a treia, cea dintre Marsilia şi La Grande-Motte, atunci cînd o "bordură" creată de vînt în sînul plutonul l-a găsit izolat pe Contador în al doilea grup important al cursei.

"El s-a simţit ameninţat, la fel ca toată media din Spania. Era o întrecere de biciclete şi aveam cu toţii caşti radio. La fiecare 5 minute îl auzeam cu toţii pe Johan Bruyneel (directorul sportiv) ţipînd: «Staţi în faţă, staţi în faţă!» Am făcut ce trebuia să fac. Cineva mi-a spus că el însuşi a creat gaura între grupuri ".

Tonul acuzaţiilor se înăspreşte cînd este prezentată situaţia actuală, cu Alberto rămas într-o Astana decimată şi Lance lider în nou-înfiinţata RadioShack. "Alberto suferă cănd vede că opt dintre cei nouă oameni care au luat startul în Tur cu Astana au plecat la o altă echipă (RadioShack). Chiar şi colegul de cameră l-a părăsit".

Lance nu renunţă la vocaţia pedagogică pe care şi-a asumat-o vizavi de Contador încă din mai: "În locul lui m-aş fi uitat bine în oglindă. Eu nu aş fi permis să se întîmple aşa ceva. Niciodată! Dacă trebuia să mă schimb pe mine, ca să îmi păstrez oamenii, aş fi făcut-o. Dacă era nevoie să le dau mai mulţi bani, aş fi făcut-o. Aş fi făcut totul pentru coechipieri" .

"E un tip dificil, care nu trece deloc de mentalitatea oraşelului din care vine, se crede regele Spaniei. Din punct de vedere sportiv, ar avea nevoie de nişte oameni care să îl îndrume, dar preferă să fie înconjurat numai de aplaudaci. Sînt impresionat de el ca atlet, dar aici se opreşte toată admiraţia", a conchis Armstrong.

 
Comentarii (13)
mihu  ( comentarii)
Ce paranoici sunteti! Mentalitati de popor frustrat. Sunteti dopati cu prostie.
17 Ianuarie 2010, 21:02   •   Comenteaza
paulfinta  ( comentarii)
asta e adevarata nesimtire...
da recunoaste cand ii unu mai bun ca tine si taci dupaia
06 Ianuarie 2010, 15:23   •   Comenteaza
pumagid  ( comentarii)
REGELE VENA in actiune...cum a castigat Contador ultimul tur al Frantei?? Cine l-a ajutat din echipa?? Nimeni! Ba mai mult Lance si cu aplaudacii lui au incercat sa-l faca pe la spate, dar Contador a fost prea bun de unul singur...Nu i-a dus nimeni trena pe munte, nimeni nu l-a ajutat, pe cand Armstrong cand era la US Pstel sau Discovery avea 7 "trenori"...asa ca sa nu mai vorbim de aplaudaci...RUSINE ARMSTRONG!
31 Decembrie 2009, 05:55   •   Comenteaza
Lance EPO armstrong  ( comentarii)
asta chiar ca e arm strong la cita EPO a bagat in vena atitia ani la rind....
30 Decembrie 2009, 23:46   •   Comenteaza
melo  ( comentarii)
@stefy1717
Il cheama Víctor Hugo Peña :)
30 Decembrie 2009, 22:29   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
doresc angajare
caut de lucru in domeniile agricol, transport, constructii.studii medii.posed permis categoria b mai multe detalii la tel.0746357391 solicit cazare conta cost
Dolj/Dabuleni - pret 12,00 RON
vand goblen
Vand goblen: IKEBANA CU LILIAC, realizat manual.
Vrancea/Focsani - pret 450,00 RON
www.parfumuri-originale-shop.ro
vand parfumuri toate produsele aferente ale acestui site sunt originale achizitionate de la importatori autorizati
Bucuresti/Bucuresti - pret 200,00 RON
Van brichete rumegus
SC produce si comercializeaza brichete cilindrice din remegus de fag, diametru 70 mm lungime 250 mm ambalate sac plastic de 10 kg. La cerere se poate asigura si transport.
Brasov/Codlea - pret 480,00 RON
inchiriez apartament costinesti 2 camere
totul nou, vis a vis de piata costinesti, langa politie, 200 m de gara, 250m de plaja, aer conditionat, plita electrica, boiler electric, frigider, microunde
Constanta/Costinesti - pret 200,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V